spot_imgspot_img
18.5 C
Vaslui
29-apr.-2024

Răsturnare de situație în cazul Sorinei Pintea! Tribunalul a decis. Ce pedeapsă a primit complicele său

- Advertisement -

Lovitură cruntă în dosarul în care Sorina Pintea este acuzată de luare de mită. Tribunalul București a luat o decizie cu privire la Mihai Coste, denunțătorul din dosarul de corupției al fostului ministru al Sănățății.

Decizia a fost luată după ce complicele și-a recunoscut faptele în fața procurorilor DNA și a făcut un acord cu anchetatorii. Totuși, decizia nu este definitivă și vine cu puțin timp înainte ca aceeași instanță să decidă ridicarea controlului judiciar în cazul fostului ministru.

„Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie si Justitie-D.N.A. şi inculpatul Mihai Coste. Dispune condamnarea inculpatului, cercetat în stare de libertate, la o pedeapsă principală de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

Aplică inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptului de a exercita o funcție publică, pe o perioadă de 3 ani”, se arată în decizia tribunalului. ….https://www.capital.ro/rasturnare-de-situatie-in-cazul-sorinei-pintea-tribunalul-a-decis-ce-pedeapsa-a-primit-complicele-sau.html?utm_source=onesignal&utm_medium=onesignal

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.