Biserica de lemn, monument istoric unic în România, riscã sã se dãrâme!
STRIGÃT DE AJUTOR…Mãnãstirea Pârvesti este locul care demonstreazã fãrã tãgadã cã, dincolo de propaganda declansatã împotriva Bisericii Ortodoxe Române în ultimii ani, atât în mass-media, dar mai ales pe site-urile de socializare, în tara noastrã mai existã încã lãcasuri de cult care nu si-au pierdut esenta si monahi pentru care rugãciunea reprezintã singura avere, iar fericirea deplinã o simt doar prin ajutorarea aproapelui. Aceastã mãnãstire este specialã din mai multe puncte de vedere: pe de o parte localizarea, fiind destul de izolatã si într-o zonã cât se poate de pitoreascã, apoi oamenii care slujesc aici si care, prin multã muncã, “au sfintit locul”, fãcându-l sã parã un colt de rai, dar ceea ce uimeste cu adevãrat este biserica din lemn, cu hramul “Sfântul Nicolae”, monument istoric de o valoare inestimabilã. Constructia din stejar, veche de douã secole, reprezintã cel mai puternic argument palpabil cã biserica strãmoseascã a contribuit la supravietuirea si dezvoltarea poporului român. Din pãcate, românii, dar vasluienii cu precãdere, riscã sã rãmânã în scurt timp fãrã acest simbol al judetului si al tãrii, de o frumusete rarã. Monumentul a fost supus unor tasãri inegale, fapt care a dus la înclinarea elementelor de structurã verticalã si la dislocãri de elemente, fiindu-i afectat sistemul de rezistentã. Pozitia înclinatã a bisericii reprezintã un strigãt de ajutor pentru salvarea acesteia de la distrugere, suma necesarã refacerii monumentului fiind de 1.000.000 lei.
Despre Mãnãstirea Pârvesti si despre biserica de lemn din acest sat s-a tot scris de-a lungul anilor. Este locul perfect în care se pot retrage credinciosii pentru a se ruga, dar si cei care s-au îndepãrtat de cele sfinte, deoarece aici, cu siguratã, îl vor regãsi pe Dumnezeu. Situatã în judetul Vaslui, comuna Costesti, sat Pârvesti, prima biserica a mãnãstirii a fost ridicatã în 1666. Dupã degradarea acesteia, în anul 1816 a fost construitã o nouã clãdire de lemn, sfintitã în 1820. A devenit bisericã de mir în 1864, fiind reînfiintatã în 1993 ca mãnãstire de maici. Chiar dacã în trecut era un mare schit, în secolul al XIX-lea trãiau aici 80 de cãlugãri, în prezent, în acest loc de o mare valoare istoricã si o înaltã încãrcãturã spiritualã, în care s-au rugat secole la rând zeci de generatii, gãsim doar sase oameni, cinci maici, una dintre acestea fiind maica-staretã, Antonia Bãlãu, si pe pãrintele duhovnic Vartolomeu. “Cu ajutorul lui Dumnezeu ne descurcãm. Nu avem foarte multi vizitatori, pentru cã locul este retras. Tineretul a plecat în strãinãtate, oamenii din zonã sunt în vârstã”, spune maica staretã. În momentul în care a ajuns la Pârvesti, în 1993, avea doar 26 de ani. De 7 ani alesese calea monahismului, decizie care i s-a pãrut fireascã, întrucât s-a nãscut într-o familie credincioasã din Muntenii de Sus, fiind condusã din copilãrie pe calea bisericii. A ajuns initial la Mãnãstirea Brâncoveni din judetul Olt. “Am stat 7 ani la Brâncoveni. În 1993 am mers la Husi cu mai multe maici de la mãnãstire, iar episcopul de atunci, Preasfintitul Eftimie, ne-a întrebat de la ce mãnãstire suntem si dacã vrem sã venim la Vaslui. Noi fiind nãscute în judetul Vaslui, am acceptat”, povesteste maica staretã.
“La început erau doar biserica si clopotnita”
Fiecare început este greu. Nici pentru tinerele maici venite de la mãnãstirea Brâncoveni nu a fost usor, mai ales cã au trebuit sã ridice cu propriile mâni, dar nu singure, ci cu bunãvointa si ajutorul oamenilor cu suflet, cele douã anexe ale mãnãstirii. Multe dintre ele au abandonat ideea de a rãmâne aici din cauza greutãtilor întâmpinate. “Initial am fost mai multe maici. Când am venit erau doar biserica si clopotnita. Am locuit aproximativ un an în sat, dar cu ajutorul credinciosilor am reusit sã ridicãm aceste douã corpuri, un corp cu chilii, altul cu bucãtãria, cu paraclisul…Din cauza conditiilor foarte grele unele maici au renuntat si au ales sã se întoarcã la Brâncoveni, dar nu am plecat toate, am zis cã e mai bine acasã. Acum suntem patru maici nãscute în judetul Vaslui, una este din Galati, iar pãrintele Vartolomeu este din Iasi”, ne-a mai povestit maica staretã. Antonia Bãlãu recunoaste cã viata monahalã diferã într-o oarecare mãsurã fatã de cea de acum un veac, inclusiv în ceea ce priveste partea financiarã, dar credinta în Dumnezeu a rãmas neschimbatã si, de asemenea, dorinta de a face bine. “Într-adevãr, lucrurile s-au mai schimbat, nu mai este ca în trecut. Pe de o parte este bine ca mãnãstirile sã fie mai <<bogate>>, pentru cã în felul acesta îi putem ajuta mai mult pe sãrmani, putem sã îi punem la masã pe înfometati. Noi ne autogospodãrim. Avem 10 hectare de pãmânt, pãsãri, animale”, a spus stareta mãnãstirii. Cu toate acestea, bunurile produse la Pârvesti nu sunt valorificate, ci sunt doar pentru consum propriu si pentru a-i ajuta pe sãrmani.
“Singura noastrã bucurie este rugãciunea”
În ceea ce priveste viata de zi cu zi de la mãnãstira Pârvesti, activitãtile de aici nu diferã de cele din alte lãcasuri de cult. “Zilnic se fac cele 7 laude, se oficiazã Sfânta Liturghie. Momentul nostru de bucurie este atunci când intrãm în bisericã si ne rugãm pentru oamenii necãjiti, pentru familie. Bucuria monahilor este rugãciunea”, explicã maica staretã.
Strigãt de ajutor!!!
La 200 de ani de la ridicarea sa, biserica se aflã într-o stare precarã de conservare: tãlpile din lemn de stejar ale fundatiilor sunt putrezite, ca si pardoseala din lemn. Monumentul a fost supus unor tasãri inegale, fapt care a dus la înclinarea elementelor de structurã verticalã si la dislocãri de elemente, fiindu-i afectat sistemul de rezistentã. De asemenea, învelitoarea de sindrilã este degradatã. Situatia este una disperatã, iar reprezentantii mãnãstirii spun cã au bãtut la multe usi pentru a cere ajutorul, dar nu le-a rãspuns nimeni. “Trebuie sã intervenim urgent. Am adus un inginer structurist de la Iasi si ne-a spus cã mai mult de un an doi nu va mai rezista biserica. Trebuie refãcutã si catapeteasma. Am avea nevoie de 1.000.000 de lei. Cu ajutorul lui Dumnezeu sperãm sã rezolvãm aceastã problemã”, a încheiat stareta Antonia Bãlãu.
Istoricul mãnãstirii Pârvesti
Schitul Pârvesti – întemeiat la 1666 de vornicul de poartã Apostol Talpes si nepotii sãi, Ioan si Simion Popescu, postelnici de Bilahoi – a fost reclãdit în 1816-1820 de cãtre monahul Nicodim Popescu, urmas al ctitorilor, împreunã cu serdarul Gh. Cociu si Ioan Nedelcu. Ansamblul cuprinde douã constructii de lemn, Biserica “Sf. Nicolae” si turnul clopotnitã. Biserica de lemn “Sf. Nicolae” a Mãnãstirii Pârvesti este construitã din bârne de stejar, prinse în “cheotoare dreaptã”, pe temelie de piatrã de râu si tãlpoaie de lemn. Temelia initialã a fost tencuitã si transformatã în soclu care a fost supraînãltat. Privitã în ansamblu, biserica din Pârvesti este o constructie masivã, cu pereti înalti, cu acoperisul din sindrilã. Cele trei turle au peretii cãptusiti cu sindrilã, iar acoperisurile cu tablã în solzi. Ancadramentele ferestrelor si ale usii de la intrare sunt neornamentate.
Sistemul de boltire a bisericii este unitar, cu turle octogonale, amplasate pe pronaos, naos, altar. Usa masivã de stejar de la intrarea în pronaos are feroneria lucratã în atelier mestesugãresc local. Biserica pãstreazã icoane si mobilier de epocã din lemn de tei, sculptat si pictat în tehnica ulei. Catapeteasma a fost pictatã în manierã bizantinã, fiind mai veche decât icoanele din bisericã. Colonete cu capiteluri sculptate cu volute si frunze de acant despart iconostasul în registre verticale. Turnul clopotnitã al Mãnãstirii Pârvesti, construit în 1820 în partea de vest a incintei, este construit din bârne de stejar, încheiate în “cheotoare dreaptã”, pe soclu de piatrã. Are scarã interioarã de lemn si acoperis piramidal din sindrilã. În vârful acoperisului se aflã o cruce metalicã lucratã artistic la baza cãreia se aflã semiluna turceascã, soarele bizantin, sulita si iataganul turcesc, toate simbolizând triumful crestinismului. Biserica a suferit în timp mai multe interventii, cum ar fi închiderea pridvorului si adãugarea unei centuri de beton în jur împrejurul bisericii (1974).
