spot_imgspot_img
13.6 C
Vaslui
08-mai-2024

Sătenii din Dărmăneşti s-au trezit cu banii furaţi şi cu datorii la CARP Suceava, în urma unor escrocherii

- Advertisement -

Zeci de oameni din satul Dărmănești au aflat că au datorii de zeci de mii de lei în urma unor împrumuturi pe care nu le-au făcut ori că economiile lor din fondurile depuse la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor au dispărut peste noapte, iar în spatele acestor escrocherii se află chiar o consăteancă de-a lor, o anume Elena Ladaniuc, în vârstă de 64 de ani. Aceasta din urmă a dispărut fără urmă de câteva zile, spun sătenii, zvonul fiind că femeia s-ar fi internat la secţia de psihiatrie din Burdujeni a Spitalului Judeţean Suceava.

Agitaţia în sat a început în urmă cu câteva zile, când factorul poștal a distribuit mai multe plicuri de la CARP Suceava prin care destinatarii lor erau somați să-și achite datoriile, altfel vor fi executaţi silit.

Aşa au aflat oamenii că pe numele lor au fost făcute diverse împrumuturi. O bună parte dintre sătenii din Dărmăneşti nici nu au mai aşteptat să primească vreun plic acasă şi s-au dus direct la sediul CARP, de pe strada Sbl. Alexandru Ienceanu, unde au aflat că au făcut şi ei astfel de împrumuturi. De asemenea, mulţi dintre păgubiţi s-au trezit şi că nu mai au nici un leu din economiile pe care le-au depus la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-08-28/Satenii-din-Darmanesti-s-au-trezit-cu-banii-furati-si-cu-datorii-la-CARP-Suceava-in-urma-unor-escrocherii

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.