spot_img
spot_imgspot_img
12.3 C
Vaslui
19-mai-2024

Zeci de percheziţii pe raza a patru judeţe: Ion Moroca a fost reţinut în dosarul furturilor de bani şi bijuterii

- Advertisement -

Renumit pentru implicarea sa într-un dosar în care furturile comise au cumulate un prejudiciu de peste 150.000 euro, Ion Moroca a ajuns din nou după gratii, de acolo de unde se liberase condiţionat pe 6 martie 2015. Acesta a fost reţinut preventiv în cursul dimineţii de miercuri, pentru 24 de ore.
Din primele informaţii oferite de anchetatorii vrânceni, este vorba de o nouă acţiune a Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul poliţiei municipiului Focşani, condus de comisarul şef Adrian Apostol. În cadrul acţiunii au avut loc peste 20 de percheziţii, în patru județe, care au vizat persoane bănuite de implicarea în comiterea mai multor fapte de furt din locuinţe, cu prejudicii considerabile, evaluate la sute de mii de euro. Este vorba despre acelaşi dosar în care, pe 25 noiembrie, au ajuns în arest doi bărbaţi, la rândul lor, cu antecedente “remarcabile”. Este vorba despre unul dintre membrii unei foste reţele de hoţi din rezervoarele TIR-urilor de pe E85, Ionuţ Busuioc şi de Vasile Adi Olteanu, care are la activ un cazier impresionant. Conform procurorilor, percheziţiile au vizat mai multe locaţii, din Vrancea, GalaţI, Buzău şi Bacău iar activităţile vor continua, după ce anchetatorii au stabilit în ce mod acţiona banda de hoţi. Trebuie spus că şi cei doi arestaţi luna trecută au fost prinşi în flagrant după ce au “lucrat” o vilă de la Vânători. Referitor la Ion Moroca, acesta nu a reuşit să stea prea mult în libertate, fiind, de altfel, judecat de magistraţii focşăneni într-un alt dosar, privind favorizarea făptuitorului, după ce a ajutat un fost coleg de celulă cu sume de bani după ce acesta evadase din penitenciar.

sursa: http://www.ziaruldevrancea.ro/actualitatea/1588837730-zeci-de-perchezitii-pe-raza-a-patru-judete-ion-moroca-a-fost-retinut-in-dosarul-furturilor-de-bani-si-bijuterii.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.