spot_img
spot_imgspot_img
16.1 C
Vaslui
27-mai-2024

Aglomerație în minivacanță, dar și mașini de lux confiscate în Vama Albița! (FOTO)

- Advertisement -
AGLOMERAȚIE… Cea mai tranzitată Vamă din Moldova a fost Albița în minivacanță! S-a capturat și un Mercedes de lux, furat din Suedia!

TRAFIC INTENS… În perioada minivacanței 1-5 iunie a.c., prin punctele de frontieră de la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au fost efectuate formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru peste 162.000 de treceri, cetățeni români și străini cu peste 45.534 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Cel mai tranzitat Punct de Trecere a Frontierei la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a fost la frontiera cu Republica Moldova- PTF Albița, din județul Vaslui, unde au fost înregistrate aproximativ 57.120 de treceri cu peste 14.650 mijloace de transport. Tot aici, polițiștii de frontieră au descoperit la controlul de frontieră și reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux marca Mercedes-Benz, care figura în bazele de date ca fiind furat din Suedia.

Pe 5 iunie a.c., în jurul orei 18.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în țară, o persoană de sex feminin, cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 28 de ani, care conducea un autoturism de lux marca Mercedes-Benz, an fabricație 2019, înmatriculat în Suedia.

 „Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Suedia. Cu privire la aspectele constatate, tânăra a declarat că a împrumutat autoturismul în cauză de la un prieten, că îl utilizează în baza unui contract de comodat și că nu are cunoștință despre faptul că acesta este furat sau implicat în vreun litigiu. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârșirea infracțiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 175.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, comisar de poliție Irina Mirică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.