spot_imgspot_img
10.5 C
Vaslui
05-mai-2024

Casă demolată cu excavatorul, după 14 ani de procese

- Advertisement -

Lacrimi şi discuţii inutile ieri la amiază, lângă o casă din Sf. Ilie, care a fost demolată în prezenţa unui executor judecătoresc. Munca de-o viaţă a unei familii s-a dus pe apa sâmbetei în doar câteva ceasuri. Casa familiei Huţuleac a fost demolată ieri la amiază cu ajutorul unui excavator, toată operaţiunea derulându-se sub privirile celui care a construit-o, dar şi ale vecinilor şi curioşilor care au trecut prin zonă.

Totul a început în urmă cu 14 ani, când Vasile Filipciuc a acţionat-o în instanţă pe nepoata sa, Viorica Statakis, pentru anularea unui certificat de moştenitor.

„Ea a întocmit un certificat de moştenitor în fals. La poliţie a recunoscut asta şi a fost judecată şi a primit trei ani cu suspendare. De aici s-a ajuns la anularea titlului de proprietate pe acest teren şi mai apoi la anularea autorizaţiei de construcţie a casei. I s-a pus în vedere atât de către judecători, cât şi de Primăria Şcheia, să nu construiască fără autorizaţie, dar nu a ascultat pe nimeni. L-a pus la înaintare pe fratele ei, pe Vasile Huţuleac, care a construit totul ilegal. Din 1999 mă judec pentru drepturile mele, mi-a ajuns”, a arătat Vasile Filipciuc, bărbatul în vârstă de 76 de ani.

Omul care a construit casa, Vasile Huţuleac, spune însă că dreptatea îi aparţine, chiar dacă de-a lungul timpului a pierdut toate procesele în care a fost implicat alături de sora sa, Viorica Statakis.

„Vă daţi seama câţi bani, dar cât suflet şi transpiraţie s-au consumat pentru această casă, şi ştie şi executorul judecătoresc că am dreptate. Am pierdut toate procesele pentru că judecată a fost făcută de aceleaşi fiinţe, iar justiţia este zero”, a opinat Vasile Huţuleac.

Faptul că toate actele sunt în favoarea lui Vasile Filipciuc a fost confirmat şi de executorul judecătoresc chemat să aplice hotărârile pronunţate de instanţele de judecată.

„Domnul Filipciuc are mai multe hotărâri judecătoreşti, una dintre ele este titlul executoriu pe care îl punem în aplicare azi. Timp de 3 ani şi jumătate au fost mai multe contestaţii, nici una în favoarea debitoarei”, a arătat Sarmis Câmpulungeanu.

„Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”

Înainte de a începe demolarea clădirii, cele două părţi au avut o nouă rundă de negocieri pentru a evita un deznodământ deloc dorit. Vasile Huţuleac a încercat să-l înduplece pe unchiul său, promiţându-i că va rezolva problema, sens în care a cerut şi sprijinul unui vecin.

De partea cealaltă, Vasile Filipciuc a dorit garanţii ferme că de data aceasta nu va rămâne din nou doar cu promisiuni, aşa cum s-a întâmplat şi acum câteva luni.

„Aveţi posibilitatea să ajungeţi la orice compromis doriţi. Dar asta până nu începem demolarea, pentru că apoi nu se mai poate face nimic”, le-a transmis executorul judecătoresc Sarmis Câmpulungeanu celor două părţi.

Unchiul a cerut la schimb două terenuri aparţinând familiei lui Vasile Huţuleac şi plata cheltuielilor de judecată, în valoare de circa 15.000 de lei. Nepotul s-a angajat să plătească lunar câte 200 de lei din pensia de 600 de lei, ceea ce a stârnit zâmbetele ironice ale lui Vasile Filipciuc.

După ce vecinul a refuzat să se pună garant pentru Vasile Huţuleac, unchiul a dat verdictul: „Începem demolarea”.

Întrebat ce sumă ar fi acceptat pentru a nu se ajunge la demolare, bătrânul a fost foarte clar: „Acum câţiva ani s-a vândut un teren mai jos cu suma de 230.000 de euro, iar acum iau 20 de lei, dar nici ăştia nu-mi trebuie. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Asta e tot, am avut răbdare 14 ani şi uite că nu m-am putut înţelege cu ei, că m-am săturat de când mă poartă prin procese”.

Familia Huţuleac stă acum la un vecin cu şase copii

Procedurile de demolare au început încă de miercuri, numai că la acea vreme executorul judecătoresc i-a oferit un termen de 48 de ore lui Vasile Huţuleac pentru a-şi lua bunurile pe care le avea în casă.

„Nu m-au întrebat unde locuiţi, ai condiţii, ai un copil, o familie. Stau la un vecin cu şase copii, nu mai am putere şi tărie să mai spun ceva”, a spus aproape printre lacrimi Vasile Huţuleac.

Între timp, Vasile, soţia şi copilul minor s-au mutat peste drum, la un vecin care are şi el şase copii.

„Până nu îşi va rezolva problemele nu-l pot scoate din casă. Oricum, ce se petrece aici întrece orice imaginaţie, tocmai acum înainte de ziua naţională a României”, a arătat Mihai Polocoşer, vecinul la care va rămâne familia Huţuleac în perioada următoare.

Şi vecinii sunt cu toţii de partea lui Vasile Huţuleac şi au venit şi ei să-l convingă pe unchi să renunţe la ideea de demolare a clădirii.

„Nu am cuvinte, doar în România se poate întâmpla aşa ceva. E munca lui de o viaţă şi să vină acum să-i strice într-o oră toată munca”, a spus Mircea Mateiciuc.

La rândul ei, Saveta Spătaru, o femeie trecută şi ea de 70 de ani, şi-a făcut cruce văzând ce se petrece.

„Aşa o frumuşaţă de casă s-o dărâme. E o sălbăticiune ce se întâmplă, unchiul să-l dea afară pe nepot. Măi, Vasile, o să te bată Dumnezeu cu bota”, i-a transmis Saveta Spătaru consăteanului ei care a recurs la acţiunea de demolare.

Acţiunea de demolare, întreruptă temporar

Demolarea casei nu a fost finalizată ieri şi asta pentru că executorul judecătoresc a încheiat un act prin care îi acordă lui Vasile Huţuleac un nou termen de 21 de zile în care aceste să-şi ridice toate materialele existente în curte. Chiar dacă iniţial a fost de acord cu aceste prevederi, Vasile Huţuleac a refuzat să semneze hârtia, aşa încât unchiul său poate reîncepe demolarea în orice moment.

Chiar şi aşa, părţi importante ale clădirii au fost puse la pământ de cupa excavatorului adus de Vasile Filipciuc, totul sub privirile neputincioase ale celui care până mai ieri a locuit în casa respectivă, dar şi ale vecinilor revoltaţi. La faţa locului au fost şi poliţişti şi jandarmi, dar aceştia nu au avut motive să intervină pentru că, în afara unor replici mai tăioase, nu s-a ajuns la violenţe.

de 
Click aici pentru VIDEO

Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: http://www.monitorulsv.ro/Local/2013-11-30/Casa-demolata-cu-excavatorul-dupa-14-ani-de-procese#ixzz2mIAPvvpx

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.