spot_imgspot_img
20 C
Vaslui
04-mai-2024

Condusi pe ultimul drum! | FOTO – VIDEO

- Advertisement -

Cei doi politisti huseni, morti în accidentul de la Munteni,

DURERE „Rãmas bun, camarazi”! Acestea au fost ultimele cuvinte pe care colegii de serviciu, prietenii si toti cei care i-au cunoscut pe Daniel Sârbu si Ovidiu Avãtãjitei, le-au transmis la ceasul despãrtirii, sub privirele rãpuse de durere ale familiilor lor. Ieri, Daniel si Ovidiu au fost condusi pe ultimul drum de o mare de oameni, care au dorit ca, prin prezenta lor, sã aducã un ultim omagiu celor doi huseni, victime nevinovate ale unui groaznic accident de circulatie.

Reprezentanti ai structurilor Ministerului de Interne, ai UM 01776, oficialitãti, prieteni, colegi de scoalã si de serviciu, dar mai ales oameni simpli, care au rezonat cu suferinta teribilã a acestor douã familii îndoiale – cu totii au venit ieri la cãpãtâiul celor doi tineri, ale cãror trupuri au fost depuse la Biserica „Sfântul Neculai”. O multime de coroane si jerbe de flori au împresurat curtea locasului, iar prezenta reprezentantilor MAI, aliniati si gata sã dea onorul militar cuvenit, celor doi bravi colegi ce nu meritau un asemenea sfârsit, a dat funebrei adunãri o notã si mai plinã de solemnitate si tristete. Ceea ce însã înfiora întreaga adunare era pasul greu si sfâsiat de durere al mamelor, sotiilor si rudelor apropiate ale lui Daniel si Ovidiu. Sustinute de apropiati, acestea abia mai puteau pãsi în urma masinii militare, care a dus sicriile înconjurate de flori. Superiorii celor doi, în curtea bisericii, au dat citire ordinului de avansare în grad post-mortem, rostind cuvinte calde, emotionante, în care s-a simtit regretul si, totodatã, recunostinta fatã de munca lor, de colegialitatea si de tot ceea ce ei au însemnat pentru locul lor de muncã, dar si pentru întreaga comunitate. A fost evocat parcursul lor profesional, studiile superioare urmate cu rezultate excelente, dar si conduita de zi cu zi, în societate, iar în finalul emotionantei cuvântãri, oamenii au aplaudat. Sunetul puternic al salvelor de armã a fost cel care parcã a pus un punct greu la douã destine frânte mult prea devreme. De reamintit cã Daniel Sârbu (33 de ani) si Ovidiu Avãtãjitei (44 de ani) si-au pierdut viata pe 24 octombrie 2013, într-un cumplit accident rutier, în timp ce se deplasau, cu o Dacia Logan, spre serviciu. Accidentul s-a produs pe raza comunei Muntenii de Jos, când, un vehicul care circula cu o vitezã peste limita legalã, a intrat pe contrasens, lovindu-i frontal. Din cercetãri a rezultat limpede cã cei doi politisti circulau regulamentar si nu au avut nicio vinã în producerea acestui accident rutier. Din pãcate, oricâte eforturi a depus echipajul medical prezent la fata locului, pentru cei doi huseni, Daniel si Ovidiu, nu a mai fost nimic de fãcut. Dumnezeu sã îi odihneascã în pace! Sincere condoleante familiilor îndurerate!


- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.