spot_imgspot_img
10.7 C
Vaslui
30-apr.-2024

Copilul de 5 ani aproape ucis de birocraţie este pus din nou pe „lista de aşteptare”

- Advertisement -

Problema birocratică ce poate ucide un copilaş de 5 ani nu s-a rezolvat încă. Deşi micuţul poate muri aşteptând radioterapia, medicii spun că totul va mai dura două săptămâni, până se va semna „un protocol“.

Viaţa unui copil în vârstă de cinci ani este încă în pericol, deşi timp de câteva zile s-au căutat soluţii pentru el. Supravieţuirea sa depinde de două unităţi medicale şi de medicii care, împreună, ar trebui să-l vindece. Boala lui se agravează, iar tumoarea cerebrală cu care a fost diagnosticat în urmă cu aproximativ un an evoluează de pe o zi pe alta. Băiatul a făcut chimioterapie, iar tumoarea nu poate fi extirpată chirurgical, din cauza profunzimii. Singura lui salvare este radioterapia, care nu poate fi făcută încă, deşi medicii au făcut deja un protocol între cele două spitale. Micuţului nu avea până acum cine să-i facă anestezia înainte de a începe radioterapie, deoarece cadrele medicale din Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iaşi şi cele de la Spitalul Clinic de Copii „Sfânta Maria“ pasau vina dintr-o parte într-alta. IRO Iaşi considera că de anestezie trebuie să se ocupe un medic pediatru, cu specializarea în anestezie şi terapie intensivă, în timp ce conducerea Spitalului de Pediatrie susţinea că anestezistul de la institutut trebuie să-şi asume răspunderea. În cele din urmă, au ajuns la un acord comun, iar săptămâna trecută pacientul trebuia să ajungă la acceleratorul de particule. Cu toate acestea, zilele au trecut şi băiatul încă nu a făcut prima şedinţă de radioterapie, din cauza birocraţiei. Şi nici nu o va face timp de cel puţin două săptămâni.

Pe 20 septembrie, medicii celor două spitale s-au întâlnit şi au decis că de anestezie de va ocupa un medic de la Spitalul de Copii. Soluţia salvatoare a fost găsită şi acceptată de ambele unităţi, doar că sunt necesare anumite formalităţi care vor mai dura minimum o săptămână. „S-a decis că medicul care va face anestezia va fi de la spitalul nostru. Singura condiţie pe care o impunem este ca IRO să aibă dotările necesare pentru ca procedura să se facă în condiţii de siguranţă. Săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta), medicii pediatri vor merge la IRO pentru a vedea care sunt condiţiile şi a oferi celor de acolo o listă cu toate lucrurile necesare pentru anesteziere. Abia peste două săptămâni, dacă se vor achiziţiona consumabilele de care avem nevoie, copilul ar putea ajunge la radioterapie“, a declarat dr. Radu Terinte, managerul Spitalului de Copii.

Cititi: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/copilul-de-5-ani-aproape-ucis-de-birocratie-este-pus-din-nou-pe-lista-de-asteptare–24397.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.