spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
30-apr.-2024

Doi tineri în stare gravă, după ce au intrat cu maşina într-un stâlp de iluminat

- Advertisement -

Ieri dimineaţă, cu câteva minute înainte de ora 7,00 un bărbat din Câmpulung Moldovenesc anunţa la 112 despre producerea unui accident cu victime, pe Calea Bucovinei din localitate. La faţa locului au fost găsiţi o autoutilitară VW Caddy care intrase într-un stâlp de la marginea drumului şi doi răniţi în interiorul maşinii. Starea celor doi pasageri din maşină era gravă, ei fiind preluaţi de două ambulanţe şi transportaţi de urgenţă la spitalul din Suceava.

Primele date culese de poliţişti de la faţa locului arată că în jurul orei 6.40, un tânăr de 24 de ani din comuna Vereşti conducea autoturismul pe strada Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc din direcţia Suceava către Vatra Dornei când, la ieşirea dintr-o curbă deosebit de periculoasă, pe fondul vitezei mari, a intrat în derapaj, izbindu-se de un stâlp al reţelei electrice situat pe trotuarul din partea dreaptă a drumului. Impactul a fost deosebit de violent, maşina fiind distrusă în proporţie de 80%, iar cei doi ocupanţi ai maşinii, şoferul şi un tânăr de 27 de ani, ocupantul scaunului din dreapta faţă al maşinii, suferind traumatisme şi fracturi multiple.

sursa: https://www.monitorulsv.ro/Local/2015-12-11/Doi-tineri-in-stare-grava-dupa-ce-au-intrat-cu-masina-intr-un-stalp-de-iluminat

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.