spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
12.5 C
Vaslui
10-mai-2024

Dumitru Buzatu rămâne după gratii, în timp ce expertul său a fost pus sub control judiciar!

- Advertisement -
SURPRIZĂ… Buzatu se desparte de prietenul de fapte și suferință, după ce instanța vasluiană a decis ca el să rămână în spatele gratiilor, iar expertul Radu Judele, să se bucure de măsura controlului judiciar.

DECIZIE… După o zi în care susținătorii au sperat că fostul șef al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, va scăpa de arestul preventiv, verdictul Tribunalului Vaslui ia prin suprindere pe toată lumea. Astfel, inculpatul Buzatu își poate lua “la revedere” de la prietenul de fapte și suferință, expertul Radu Judele, după ce instanța vasluiană a decis ca primul dintre ei să rămână în arest preventiv, iar celălalt să se bucure de măsura controlului judiciar. Rămâne de văzut ce vor spune și judecătorii Curții de Apel Iași, ținând cont de faptul că decizia Tribunalului Vaslui nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. În plus, dacă decizia va rămâne definitivă, Judele este obligat să nu părăsească municipiul Iași, fără încuviințarea procurorilor sau a instanței și să nu ia legătura cu cei 12 martori audiați până acum în dosar. Acesta nu are voie să ia legătura cu Emil Savin sau cu celălalt colaborator al DNA și nici cu “numiții” Valeriu Caragață sau Toma Alexandru, cei doi manageri ai proiectului drumului strategic Bârlad – Laza – Codăești. Reamintim faptul că Dumitru Buzatu a ajuns în arest preventiv după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 1,25 milioane de lei, iar expertul Radu Judele a fost acuzat de trafic de influență. În plus, Curtea de Apel dezvăluie faptul că, până în prezent, procurorii anticorupție au audiat 12 martori, dar în dosar există alte 4 persoane care au jucat diferite roluri în strângerea de probe împotriva celor doi inculpați.

Curtea de Apel Iași are ocazia să-i despartă pe cei doi prieteni de fapte și suferință dacă vor păstra decizia Tribunalului Vaslui. Mai exact, după o zi de așteptare, instanța a decis ca inculpatul Dumitru Buzatu să rămână încă 30 de zile în arest preventiv, în timp ce expertul Radu Judele poate pleca acasă, sub control judiciar. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. În schimb, dacă decizia Tribunalului Vaslui va rămâne neschimbată, expertul Judele este obligat să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Iași sau instanța în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la Poliția Municpiului Iași, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat. De asemenea, Radu Judele este obligat să nu depășească raza teritorială a municipiului Iași, decât cu încuviințarea prealabilă a DNA Iași, dar nici să se apropie de inculpatul Dumitru Buzatu sau de martorii Popa Petru (primul expert, din Piatra Neamț, desemnat de Consiliul Județean Vaslui și care se retrage brusc – n.r.) Antohi Bogdan Manuel (angajat în cadrul Direcției Tehnice din CJ Vaslui – n.r.), Caraiman Raluca Iuliana (angajat al CJ Vaslui – n.r.), Crețu Bogdan Andrei (angajat în cadrul Direcției Tehnice din CJ Vaslui – n.r.), Iordan Mitică, Obreja Ana Maria (consilierul personal al lui Dumitru Buzatu – n.r.), Munteanu Monica (reprezentant SC Soragmin SRL – n.r.), Zaharia Laurențiu,Tulbure Nelu (șoferul mașinii în care a fost găsită geanta cu bani – n.r.), de colaboratorii Bîrzu Iulian (colaborator cu identitate reală, cel care avea “grijă” de inculpatul Radu Judele – n.r.) și Savin Emil, sau de numiții Caragață Valeriu (manager de proiect – n.r.) și Toma Cătălin Alexandru (manager tehnic de proiect – n.r.) și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale. De asemenea, instanța atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Astfel, se poate observa că, până în prezent, managerul de proiect Valeriu Caragață, despre care se spunea că ar putea fi suspect în dosar, alături de cei doi inculpați, nu are, deocamdată, calitatea de suspect. Cu toate acestea, procurorii DNA nu exclud posibilitatea de a mai fi formulate acuzații și împotriva altor persoane, în același dosar. Printre aceștia se numără inclusiv managerul de proiect Valeriu Caragață sau fostul director economic al DGASPC Vaslui, Ioan Buruiană.

Faptele penale de care au fost acuzați cei doi inculpați

Dumitru Buzatu a fost prins în flagrant, pe 22 septembrie, în timp ce primea o mită în valoare de 1,25 de milioane lei de la Emil Savin. Banii reprezentau 10% din valoarea unui contract pentru reabilitare de drumuri. Este vorba despre proiectul Drumul strategic Bârlad-Laza-Codăești, loturile 1 și 2. Emil Savin trebuia să primească 1,5 milioane de lei pentru lucrările efectuate, însă plata a fost blocată timp de doi ani de zile, pe motiv că lucrările nu ar fi conforme. S-a cerut o expertiză, iar apoi o contraexpertiză. Pentru că reprezentanții CJ i-au cerut ca cea de-a doua expertiză să fie făcută cu același specialist, omul de afaceri Emil Savin, sfătuit de avocați, i-a denunțat pe Dumitru Buzatu și Radu Judele la DNA. „Suma pe care trebuie să o primesc de la CJ Vaslui este una mare iar faptul că CJ Vaslui nu a decontat această sumă a pus o mare presiune pe mine și societățile mele, fiind foarte aproape de a declara falimentul acestora deoarece nu mai aveam surse de finanțare”, le-a spus omul de afaceri Emil Savin procurorilor DNA. De asemenea, acesta a mai spus: “În urma interacțiunii cu Buzatu Dumitru, a dinamicii evenimentelor și a demersurilor întreprinse de acesta, mi-am dat seama că fără intervenția președintelui CJ Vaslui decontarea sumei de bani, restantă de mai mulți ani, nu ar fi posibilă”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

4 COMENTARII

  1. daca nu a luat banii ,, nu a folosit nici un leu, atunci cum sa tii in arest un om de 68 de ani, si pe care nu l mai plinge decit femeia de serviciu de la PSD. LENUTA cica .. dar ea este cunoscuta de STIRBA.. renumita turnatoare, muista cum i i mai zice ..
    Doamne… sa fie sanatosi …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.