spot_img
spot_imgspot_img
24.3 C
Vaslui
21-mai-2024

După ce a explicat noua lege a pensiilor, deputatul Adrian Solomon a anunțat că în PSD Vaslui “vremea jupânilor a trecut”

- Advertisement -

LEPĂDAREA DE TRECUT… Organizația Județeană a PSD Vaslui a organizat, vineri, o conferință de presă având ca temă reforma sistemului public de pensii din România. Cel care prezentat principalele modificări ale noii legi a fost deputatul Adrian Solomon, care este și președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților. Parlamentarul de Bârlad a dat asigurări că în urma aplicării acestei noi legi, niciun român care a contribuit la sistemul public de pensii nu va avea de pierdut, ba din contră. La finalul conferinței, deputatul a abordat și un subiect politic, anunțând că organizația județeană a PSD Vaslui va fi condusă de un colectiv, nu de o singură persoană și asta pentru că “vremea jupânilor a trecut”.

După o săptămână de foc în Parlament, deputații PSD de Vaslui, Adrian Solomon, Eduard Popica și Irinel Stativă s-au întors acasă pentru a explica și vasluienilor principalele modificări ale noii legi a pensiilor. Potrivit deputatul Adrian Solomon, legea îi va avantaja pe cei care au muncit și care și-au îndeplinit stagiile de contributivitate. “Este un moment important, așteptat de foarte mulți români. Vorbim de un obiectiv la care s-a lucrat intens, o reformă pe care Guvernul, ca și inițiator al legii, a negociat-o cu toți actorii sociali. Vorbim de o reformă care se va aplica începând cu data de 1 septembrie 2024, confirmată de experții Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale ca fiind sustenabilă, astfel ca în viitorul mediu să se poată plăti, fără probleme, pensiile în România. În primul rând, pensiile vor fi recalculate între 1 ianuarie și 1 septembrie, urmând ca primele pensii să fie plătite pe noua lege în septembrie 2024. E vorba de o lege care se bazează pe principiile contributivității, stabilității, solidarității și egalității. Contributivitate a fost și până acum în lege, acum este însă întărit puțin acest principiu, prin condiționarea dreptului de pensie prin îndeplinirea stagiului minim de cotizație, a stagiilor complete de cotizație în vechimea realizată efectiv în muncă și nu doar a acelor stagii asimilate, cum era până acum datorită unor prevederi ale legii cu privire la grupele de muncă și alte condiții. Apare principiul stabilității pentru prima oară în lege. După îndeplinirea unui stagiu de cotizație de 25 de ani se va suplimenta numărul de puncte cu 0,25 până la 30 de ani, cu 0,75 până la 35 de ani și cu un punct pentru fiecare an în plus până la 40 de ani. Apare pentru prima dată și o pensie anticipată pentru 40 de ani de muncă. Indiferent de vârstă, se poate ieși anticipat la pensie. E un principiu pe care mai multe țări din Europa l-au folosit în legislația lor. Totodată apare valoarea punctului de referință care se înmulțește cu numărul total de puncte realizate într-o carieră contributivă și dispare punctajul mediu anual, cel care aducea cele mai multe inechități. Exemplificând, un bărbat care muncea același număr de ani și cotiza aceeași valoare ca o femeie avea pensia mai mică pentru că se împărțea la un stagiu de cotizare mai mare, de 35 de ani, pe când la doamne era de 32 sau 33 de ani, cât ar ajunge în 2030. Paradoxul ca doi profesori, soț și soție, care au muncit același număr de ani într-o școală, să aibă pensii diferite va dispărea odată cu recalcularea din septembrie, anul viitor”.

Apel către vasluienii care au muncit suplimentar sau au fost plătiți cu ora

Adrian Solomon a avut de transmis un mesaj și către vasluienii care au muncit mai mult decât aveau scris pe cartea de muncă. Toate acele ore suplimentare vor putea contribui la stabilirea noii pensii, cu o singură condiție, ca oamenii să depună adeverințele doveditoare la Casa de Pensii. “În același timp, ceea ce este foarte important, noua lege va valorifica toate sporurile nepermanente, inclusiv a sporului de acord global sau individual de muncă, a orelor suplimentare sau salariilor obținute în urma plății cu ora, și aici e vorba, cu precădere, de profesori, care aveau ore suplimentare și deși plăteau contribuții nu erau luate în calcul. E vorba aici și de cei care au muncit în industria ușoară, unde știm prea bine că se făceau depășiri de plan, dar în cartea de muncă erau trecute doar acele salarii de bază. Lucrătorii comerciali, constructorii, cei care au muncit în industria ușoară au fost cei mai afectați de legile anterioare. În această nouă prevedere a legii, de valorificare a tuturor stagiilor de cotizare și a tuturor salariilor brute pentru care s-au plătit contribuții, toți cei nemulțumiți până acum vor avea pensiile mărite prin această recalculare. De aceea, eu îi rog pe toți cei care nu au dus acele adeverințe la Casa de Pensii până acum, pentru că, de aproape trei ani, există un ordin al doamnei ministru Turcan, să ducă acele adeverințe. Dacă le-au dus, e foarte bine pentru că ele sunt marcate deja în sistem și vor fi recalculate cu prioritate, dar dacă mai au pe acasă astfel de adeverințe să meargă să le ducă până la 1 septembrie. Dacă aceste adeverințe vor fi duse după 1 septembrie, ele vor intra în calcul cu data de întâi a lunii următoare. Dacă aceste adeverințe încă nu au fost obținute, oamenii să meargă la acele societăți care încă mai funcționează și să ceară, după modelul pe care noi l-am aprobat în lege. Dacă le au acasă, dar nu sunt după modelul actual, însă fondul corespunde cu cerințele din lege și sunt trecute acele elemente de punctaj, să fie depuse la Casa de Pensii. Dacă societățile s-au închis, oamenii să se adreseze firmelor de arhivare care dețin arhivele acelor societăți desființate, pentru a-și putea vedea drepturile recalculate”, a fost apelul făcut de deputat.

Noua lege încurajează natalitatea

Potrivit lui Adrian Solomon, până în anul 2035, toți românii vor ieși la aceeași vârstă la pensie, indiferent de sex. “Așa cum este prevăzută în directiva europeană, până în anul 2035 vârstele de pensionare trebuie egalizate. În unele țări se merge către 67 de ani, la noi se merge pe egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați la 65 de ani, etapizat, din 2030 până în 2035, iar acest lucru vine la pachet cu o reducere pentru mamele care au născut unul sau mai mulți copii, câte șase luni pentru fiecare copil, dar nu mai mult de trei ani și șase luni. E un soi de măsură care va stimula, de acum încolo, natalitatea și sper ca tinerele mame să se gândească serios să nască și să crească copii în România. De asemenea, sunt luați în calcul, conform prevederilor din lege, și copiii adoptați, cu condiția ca ei să fie crescuți de părinții adoptivi minim 13 ani. Prin urmare și adopțiile sunt încurajate prin această nouă lege a pensiilor. Totodată, se menține principiul cumpărării vechimii, de maxim 6 ani, pentru oricare dintre perioadele necontributive din urmă. Aceste perioade pot fi valorificate doar la împlinirea drepturilor de pensie, adică vârsta și stagiul minim de cotizare. În noua lege se reanalizează condițiile de muncă speciale și deosebite, fostele grupe I și a II-a de muncă. Parte dintre beneficiari vor avea doar 10 ani reducere, o altă parte, cum ar fi minerii, cei expuși la radiații, cei din siderurgie, cei din turnătorii mai exact, și energienticienii vor avea aceleași condiții, de 13 ani reducere la vârsta de pensionare. În noua lege se păstrează pensionarea anticipată, cu penalizarea pentru acea pensionare anticipată parțial. La cei cu peste 35 de ani de vechime efectivă se poate opta pentru această pensionare anticipată, cu procentul de penalizate de până la 29 de procente, în cazul maxim de cinci ani de zile”.

Conducerea colectivă e mai bună

La finalul ședinței, întrebat dacă s-a ajuns la un consens în privința împărțirii puterii în interiorul Organizației Județene a PSD Vaslui, deputatul Adrian Solomon a dat un răspuns neașteptat, care i-a făcut pe unii colegi de-ai săi să ridice din sprâncene: “Am ajuns la punctul în care am realizat că cel mai bine ar fi să facem un Birou Politic funcțional, care să guverneze organizația, în mod colectiv. Conducerea colectivă este mai utilă. Vremea jupânilor a trecut!”

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

9 COMENTARII

  1. Spre deliciul presei și a vulgului, Solomon se leapădă de Buzatu în fața colegilor de partid care l-au susținut și propulsat. Mai sunt din ăștia la Vaslui. În fiecare săptamana iese unul cu afișul de trădător.

  2. La prima vedere, pare a fi o lege bună, mai ales pentru pensionarii aflați în plata. Inechitabil trebuiau eliminate de mult, dar nu e târziu nici anul viitor

  3. O abila declaratie a lui Solomon, care stie ca pe el, ca individ, nu il agreeaza nimeni in partid. El nu este o locomotiva, a fost doar numit, sau pus in fruntea listei.
    Popica a facut parte din conspiratorii lui Mitica.
    Sinecuristii Ghetu si Barbu, ca de obicei, cu rol de a scadea partidul in sondaje, prin insasi prezenta lor.
    Caragata – „monstra”.
    Stativa, fara valoare.
    Jan, cu intrigile.
    Trifan, acelasi individ care nu se baga ca musca la miere sau paduchele in fata. Dar tine judetul si primarii.
    Paval, dat la fund, ca mai intotdeauna cand e vorba de momente importante in partid.

  4. Uăi timo,da sclavii tăi pe care ii ți cu drepturi de autor ce pensie iau?mare escroc mai esti da vine vremea ta,o sa te caute baietii la.mascuțe ca ai cam pus cate 2 la muian

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.