spot_img
spot_imgspot_img
12.8 C
Vaslui
21-mai-2024

După mai multe zile de coşmar în Bucium, primarul se trezește: bandă reversibilă pe pasajul Socola şi sens giratoriu la Baza 3

- Advertisement -

Acestea sunt câteva soluţii prezentate de primarul Iaşului pentru preluarea şi fluidizarea traficului pe şoseaua Bucium şi pasajul Socola. Pe de altă parte, „nu va începe nicio lucrare pe suprastructura pasajului Socola până când calea de circulaţie alternativă la nivelul căii ferate nu va fi finalizată”, a subliniat Mihai Chirica.

Finalizarea unor suduri pe conductele de apă care se amplasează pe sub intersecţia dintre şos. Bucium – bd. Poitiers – str. Trei Fântâni, operaţiune prelungită dincolo de intervalul orar nocturn stabilit de primăria ieşeană pentru lucrările proiectului ApaVital, a fost cauza blocajului de trafic înregistrat ieri dimineaţă în zonă. Explicaţia oferită de primarul Mihai Chirica a fost argumentată cu înjumătăţirea vitezei medii a mijloacelor de trannsport în comun, de la 9,4 km/h la 4 km/h. „Au fost aplicate amenzi atât constructorului, cât şi investitorului”, a precizat edilul, cu referire la Conest, respectiv ApaVital…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/dupa-mai-multe-zile-de-cosmar-in-bucium-primarul-se-trezeste-banda-reversibila-pe-pasajul-socola-si-sens-giratoriu-la-baza-3–368351.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.