spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
15.6 C
Vaslui
14-mai-2024

EDIFICIUL BISERICII „SFÂNTUL IOAN DOMNESC” PREZINTĂ NUMEROASE FISURI!

- Advertisement -

Un important obiectiv turistic din Piatra Neamţ, componentă de seamă a patrimoniului naţional, biserica purtând hramul „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, ridicată de voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt la Piatra Neamţ, între anii 1497-1498, prezintă numeroase fisuri, uşor de observat, mai ales în zonele de rezistenţă: contraforturile exterioare!

În urmă cu doi ani, edificiul ecclesial nu avea nevoie de consolidări masive, ca acum. Traumele produse de utilajele grele care au fost folosite la efectuarea unor lucrări riscante(executate în perioada 2011-2012) se observă abia acum. Întreaga latură a bisericii dinspre Muzeul de Artă a fost consolidată recent, cu destulă grabă. La mijlocul lunii mai, 2012, s-a adăugat un „brâu” din ciment, lat de vreo jumătate de metru şi cam tot atât de înalt. Între „brâu” şi zidul bisericii s-a confecţionat o…”izolare” cu polistiren! Fără să interpretez în nici un fel „inovaţia”, am observat că a fost extinsă suprafaţa necesară sprijinirii zidului clădirii medievale, indiciu clar că prima operaţiune a fost insuficientă.

Nu pot fi invocate, sub nici un motiv, consideraţii de ordin estetic, prin acest adaos masiv de ciment. O scurtă „imersiune” în trecutul apropiat, ne permite să înţelegem ce s-a petrecut în ultima vreme, pe o suprafaţă de teren din municipiul nostru, încărcată de istorie. Aşa-numitul proiect “Restaurarea şi punerea în valoare a zonei istorice şi culturale Curtea Domnească din municipiul Piatra Neamţ prin reabilitarea, dotarea şi punerea în valoare a sitului şi clădirilor de patrimoniu: Muzeul de Artă, Muzeul de Etnografie, Teatrul Tineretului, Turnul Clopotniţă, Ruinele beciului şi ruinele zidului de incintă ale Curţii Domneşti şi muzeul aferent“, a produs şi efecte colaterale: fisurarea şi dizlocarea unor componente care asigurau, de secole, rezistenţa bisericii. Cele 17 imagini pe care vi le prezentăm au fost realizate în cursul zilei de 22 mai, 2012. Urmărind cu oarecare atenţie aceste fotografii, este firesc să ne întrebăm acum, la “spartul târgului”, după ce am strigat în gura mare, cu mult timp în urmă(prin diferite gazete şi la două televiziuni) la ce riscuri este expus monumentul istoric: despre ce soi de “reabilitare”, “dotare” şi “punere în valoare” poate fi vorba în acest caz? Pretinsele “amenajări” nu pot ascunde sluţirile “din topor”, perceptibile chiar şi de către un simplu trecător. Nivelul, amploarea şi grosolănia “consolidării” indică, fără echivoc, gravele prejudicii materiale cauzate bisericii). În statele U.E, nu sunt premise asemenea barbarii, indiferent ce politicieni, interese şi finanţări sunt la mijloc. În privinţa Turnului-clopotniţă, ştefanian şi a “restaurării” zidurilor de incintă, violentate de kitsch, sunt alte obiecţii justificate. Am preferat să semnalez doar faptul în sine, fără nominalizări, explorări adânci şi divagaţii pentru a evita orice speculaţie electorală.

www.ziarpiatraneamt.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.