Ionel Dancă şi-a dat demisia din funcţia de şef Cancelariei premierului. Ce funcţie va ocupa

Ionel Dancă a anunţat că şi-a dat demisia din funcţia de şef al Cancelariei prim-ministrului, acesta alegând să meargă să fie deputat pentru următorii patru ani.

„În politică, la fel ca în viaţă, ne dorim să lăsăm în urmă doar binele pe care l-am făcut. Închei astăzi mandatul de Şef al Cancelariei Prim-ministrului în Guvernul României, optând în continuare pentru mandatul de Deputat PNL în Comisia de afaceri europene din Parlamentul României. Sunt mândru că am făcut parte din Guvernul României condus de Prim-ministrul Ludovic Orban din noiembrie 2019 până în decembrie 2020, alături de o echipă de miniştri liberali competenţi şi dedicaţi muncii lor, într-una dintre cele mai dificile perioade din istoria României”, a scris pe pagina sa de Facebook Ionel Dancă.   „Am schimbat intr-un an mentalităţi, atitudini, obiceiuri, proceduri, reguli scrise şi nescrise, programe şi strategii, cu viteza de care avea şi are nevoie România în continuare pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare pe care îl aşteaptă românii. Am salvat viaţa şi sănătatea românilor şi am intervenit rapid cu măsuri de sprijin pentru salvarea locurilor de muncă şi a afacerilor afectate de pandemie şi mă bucur că am contribuit la adoptarea şi implementarea celui mai amplu Plan naţional de investiţii şi relansare economică”, a completat deputatul de Vrancea.

Dancă a punctat faptul că a reuşit alături de Orban lucruri inovatoare. „Alături de colegii miniştri liberali, împreună cu Premierul Ludovic Orban, am elaborat unele dintre cele mai inovatoarea şi mai ample scheme de sprijin pentru economie din Uniunea Europeană precum somajul tehnic şi kurzarbeit, credite pentru investiţii şi capital de lucru cu garanţii de stat şi dobândă subvenţionată, instrumente noi de asigurarea lichiditatii pentru companii, amanarea ratelor bancare, suspendarea obligaţiilor fiscale, granturi de repornire şi pentru dezvoltarea afacerilor etc.”, a mai spus Ionel Dancă.

Citeste mai mult: adev.ro/qm5i5z




NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ