spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
08-mai-2024

Meleşcanu a acceptat propunerea de a ocupa funcţia de şef al SIE şi de luni s-a autosuspendat din PNL

- Advertisement -

Senatorul liberal Teodor Meleşcanu a acceptat propunerea de a ocupa funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe.

„Am acceptat această propunere considerând că ea poate contribui la consolidarea practicii instituite de preşedintele Traian Băsescu de a numi la conducerea serviciilor de informaţii persoane care fac parte din opoziţia parlamentară şi nu din majoritate şi că renunţarea la această practică, din cauza crizei parlamentare, ar avea un efect negativ asupra evoluţiei pe viitor a sistemului politic românesc”, declară Meleşcanu într-un comunicat transmis presei.

El afirmă că „amânarea luării unei decizii pe această temă ar putea afecta desfăşurarea normală a activităţii SIE, instituţie care are un rol esenţial în asigurarea securităţii statului român, împreună cu partenerii din NATO şi Uniunea Europeană”.

„Am convingerea că echilibrul, pregătirea şi experienţa pe care le am în probleme de securitate internaţională îmi vor permite să mă achit în bune condiţii de o asemenea responsabilitate, la nivel naţional”, precizează Meleşcanu, menţionând că începând de luni s-a autosuspendat pe o durată nedeterminată din calitatea de membru al PNL

Preşedintele Traian Băsescu l-a propus pe senatorul liberal Teodor Meleşcanu pentru funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe, a informat Administraţia Prezidenţială.

„În temeiul art. 65, lit. h) din Constituţia României, preşedintele Traian Băsescu a propus Parlamentului numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a domnului Teodor Viorel Meleşcanu”, se arată într-un comunicat, postat luni pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale.

Teodor Meleşcanu este preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională a Senatului, din decembrie 2008. Între 1992 – 1996, Meleşcanu a ocupat funcţia de ministru al Afacerilor Externe.

Preşedintele Traian Băsescu a luat act pe 8 februarie de demisia din funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a lui Mihai-Răzvan Ungureanu, după ce acesta a fost desemnat premier.

Conducerea Serviciului este asigurată de adjunctul directorului SIE, general Silviu Predoiu. AGERPRES

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.