spot_imgspot_img
16.6 C
Vaslui
05-mai-2024

Un bloc din municipiul Vaslui va fi reabilitat cu peste 600.000 de euro

- Advertisement -
REABILITARE… În municipiul Vaslui, mai multe clădiri dar și unul dintre cele mai vechi blocuri, vor beneficia de lucrări de renovare energetică și termică.

INVESTIȚIE MASIVĂ… Consiliul Local Vaslui a votat un proiect prin care unul dintre cele mai vechi blocuri ale orașului a fost inclus pe lista scurtă a clădirilor propuse pentru a fi renovate cu ajutorul fondurilor PNRR. Este vorba despre blocul 23 de pe strada Donici, pentru reabilitarea căruia autoritățile locale au solicitat nu mai puțin de 624.564 euro fără TVA. După finalizarea lucrărilor, blocul va fi una dintre cele mai eficiente clădiri din oraș, din punct de vedere energetic, urmând a avea inclusiv propria stație de reîncărcare a mașinilor electrice.

Sute de mii de români vor beneficia de reabilitarea blocurilor prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), peste 1.300 de blocuri de locuințe urmând a fi incluse în program, fără ca proprietarii să contribuie cu bani din buzunar. În PNRR sunt prevăzute trei fonduri din care Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației va dezvolta investițiile din întreaga țară, cel pentru reabilitare fiind Fondul Renovării – care însumează 2,2 miliarde de euro, în timp ce pentru tranziția verde a localităților sunt prevăzute 2,12 miliarde de euro, iar 230 de milioane de euro – pentru construcția de creșe.

Mai multe clădiri din municipiul Vaslui vor fi reabilitate cu fonduri europene

În municipiul Vaslui, mai multe clădiri vor beneficia de lucrări de renovare energetică și termică. În cadrul acestui proiect au fost incluse mai multe instituții de învățământ, dar și unul dintre cele mai vechi blocuri din Vaslui. Este vorba despre blocul nr. 23 de pe strada Donici, unde își desfășoară activitatea sucursala Aquavas Vaslui, dar și societatea Goscom. Consiliul Local Vaslui a votat, luna trecută, aprobarea depunerii proiectului în cadrul PNRR, solicitând peste 600.000 de euro pentru reabilitarea blocului. “Prin implementarea acestui proiect se urmărește reducerea consumului anual specific de energie finală pentru încălzire, reducerea consumului total de energie primară și reducerea emisiilor CO2 prin lucrări de eficientizare energetică a blocului 23 din Vaslui”, se arată în referatul care a însoțit proiectul de hotărâre votat de consilierii locali vasluieni. Conform documentelor oficiale, valoarea maximă eligibilă a lucrărilor de eficiență energetică aferentă proiectului mai sus menționat este de 624.564 euro fără TVA, respectiv 3.074.541 lei fără TVA.

360 de beneficiari

În descrierea sumară a investiței se arată că aria desfășurată care urmează să fie renovată este de 3122 de metri pătrați, durata estimată a proiectului fiind de 24 de luni, din care 12 luni vor fi alocate pentru lucrări. Costul pentru fiecare metru pătrat renovat este estimat la 200 de euro, fără TVA. După implementarea proiectului, consumul anual specific de energie pentru încălzire va scădea cu 73,92%, de la 470,37 kWh/m2 la 122,66 kWh/m2. Consumul de energie primară totală utilizâd surse convenționale va scădea, de asemenea, cu 72,44%, în timp ce consumul de energie primară din surse regenerabile va crește, de la 0 kWh/m2 cât este în prezent, la 34,21 kWh/m2 după după finalizarea lucrărilor. De asemenea, se estimează o scădere semnificativă a nivelul gazelor cu efect de seră, de la 166.30 kg CO2/ m2 an la 79,69 kg CO2/ m2 an. Blocul va avea și o stație de reîncărcare a vehiculelor electrice, valoarea de 25.000 de euro a acesteia adăugându-se la valoarea totală a proiectului.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

18 COMENTARII

  1. Problema este că dl.Ciomaga care locuiește la acest bloc și-a dorit statie electrica de încărcare pt auto personal abia achiziționat! In acest proiect a intrat și blocul 21 după care au afișat la avizierul blocului că nu mai intra acest bloc ci doar blocul 23. In blocul 21 nu sunt persoane atât de importante precum cele din blocul 23, dle.Ciomaga

  2. Cred ca este o greșeală.este o suma enorma. Chiar dacă vin prin pnrr nu trebuie sa ne batem joc. in fond sunt tot banii noștri. Nimeni nu ne da bani gratuit. Ar trebui o autosesizeze din partea câtorva instituții de control.

    • Suma este un pic exagerata, dar si blocul este unul destul de mare. Sunt 75-80 de ferestre PVC la un singur etaj. Asta inseamna in jur de 350-400 de ferestre de inlocuit. Sa zicem ca luam ferestrele de la balcoane ca dublul unei ferestre normale. Sa zicem ca sunt 400 de ferestre de inlocuit si o fereastra PVC un pic mai buna costa 250 de euro bucata cu tot cu montaj. Asa ajungem la 100.000 de euro doar pentru inlocuirea geamurilor. Vata bazaltica e vreo 50-60 RON/m2,, iar mana de lucru e si ea vreo 40 RON/m2. Deci 100 RON/m2 ori vreo 3.000 m2, inseamna 300.000 de RON, 60.000 de euro, vata bazaltica si mana de lucru, fara materialele aditionale. Sa zicem ca e 100.000 euro, izolarea cu vata cu tot. Restul de panouri solare si alte maruntisuri nu cred ca costa mai mult de 100.000 de euro. Deci 300.000 de euro ar fi un pret mai realist. Asta cu cerutul de 600.000 de euro e ca sa fie siguri ca se incadreaza in buget. Si la bazinul olimpic au cerut 100 de milioane de RON si aia de la centru le-au spus ca se descurca si cu vreo 60 de milioane.

  3. Cred ca este o greșeală.este o suma enorma. Chiar dacă vin prin pnrr nu trebuie sa ne batem joc. in fond sunt tot banii noștri. Nimeni nu ne da bani gratuit. Ar trebui o autosesizeze din partea câtorva instituții de control.

  4. 600 de mii de euro pt un bloc???
    Ce pilă locuiește acolo, de-și bat joc de atât de mulți bani?
    Primarul ajunge vreodată în zona gării, peste pod??
    Mlaștina, stuful și ce bălării și broaște sunt acolo, au ajuns deja la etajul 1, al blocurilor din zonă!
    Ce risipă, ce incompetență!

  5. „Unul dintre cele mai vechi blocuri ale orasului”? Bai ziaristilor lu’ peste, voi habar n-aveti ce vorbiti. Sau v-au pus altii sa scrieti asa ceva? Pai sa va spuna un vasluian, ca acel bloc a fost construit dupa 1990 pe locul unde erau mai multe case. Initial a fost construit pentru persoane cu dizabilitati si chiar asa i-a ramas numele: „blocul handicapatilor”. Dar fix numai „handicapati” au beneficiat de acele superbe apartamente. A fost un jaf pe fata, ca multe altele de dupa asa-zisa Revolutie. Consiliul Local nu a vazut si blocurile din spate (1,2,3,4) care sunt construite intre1967-1969? Intr-o tara normala acest bloc 23 nu ar fi avut niciodata prioritate in detrimentul altor cladiri mult mai vechi. Dar, probabil a contat cine locuieste in acele apartamente obtinute ilegal in urma cu aproape 30 de ani. Basca, le mai puneti si statie de reincarcare a vehiculelor electrice. Rusine sa va fie, hotilor! Nu mai e mult pana cand poporul o sa va traga la raspundere pentru toate ilegalitatile facute dupa 1990.

  6. Se vede ca cine a luat aceasta hotarare nu cunoaste orasul Vaslui. De ce nu se stabilesc criterii corecte pentru realizarea acestei masuri de reabilitare termica si sa fie aduse la cunostinta tuturor vasluenilor?

  7. Că se reabilitează un bloc, foarte bine, cred ca suntem cu toții de acord că e un lucru bun. Ca lucrările vor fi făcute pe fonduri europene, asta e și mai bine. Dar ne poate spune primăria pe ce criterii a fost ales acel bloc? Au fost anunțate toate asociațiile din oraș, a fost organizat vreun concurs, s-au depus mai multe dosare, iar în urma atingerii unui anumit punctaj a fost stabilit blocul 23? S-au s-a procedat așa cum se procedează de obicei la Primăria Vaslui, adică stabilesc ștabii instituției unde și cât se investește???

  8. Ce bataie de joc!!! Blocul unde locuiesc sau au locuit bastani precum fostul comandant al Jandarmeriei? Primarie, chiar nu ti-e rusine deloc???? In orasul asta sunt atatia amarati si tu reabilitezi moca tot la bogati????? Jegurilor! Sta-v-ar banii in gat, sa va stea!

  9. Lăsat-o cu vrăjeli pompieristice, l-au luat pe ăla că se pot ciupi bani
    Cred că e cel mai mic bloc din oraș și printre cele mai noi, cu banii ăia cred ca mai faci unul de ala
    Nu mai au partidele realizari de lăudat in presa pupincurista ? 😀

  10. Nea Pavăle, ai blocul de la intrare în Copou, catacomba aia în care stau toți necăjiții orașului. Degeaba te mândrești cu cel mai frumos parc din Moldova dacă lângă el mișună șobolanii! Fă ceva, unchiașule, și cu blocul ăla, mâncați-aș planurile de viitor sa ți le mănânc!

  11. Un singur bloc din Vaslui ? Nu se dorește mai mult. Blocul respectiv a fost construit după revoluție și a fost repartizat la șmecherii de atunci, dar care în continuare au parte de beneficii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.