spot_imgspot_img
13.2 C
Vaslui
08-mai-2024

Va fi lansat „Surâsul Magnoliei”, ultimul volum al scriitorului bârlădean Marinel Gîlcă!

- Advertisement -

PROLIFIC… Marinică Gîlcă, colonel (r) și fost adjunct al comandantului Poliției Bârlad până în 2016, surprinde din nou cu lansarea a încă două cărți: un roman și un volum de nuvele. Romanul, intitulat „Surâsul Magnoliei” sau împlinirea unei iubiri, este de fapt un roman actualitate, una nu tocmai confortabilă, iar lansarea sa este programată pe 13 iunie, orele 11.00, în foaierul Teatrului „V.I.Popa” Bârlad. Col.(r) Marinel Gîlcă își lansează totodată și volumul de nuvele „Visul”. Prima nuvelă din carte, după care a fost dat și titlul volumului, „Visul”, este una autobiografică. Marinel Gîlcă are până acum patru cărți scrise, ceea ce ne arată că este un scriitor într-o mare formă, iar volumele sale sunt foarte bine primite de cititori.

Despre fostul comisar șef de poliție Marinel Gîlcă, actualmente col.(r) odată cu ieșirea la pensie, nu putem vorbi decât la superlativ. După ce a ieșit la pensie de la cârma Poliției Muncipiului Bârlad, unde peste zece ani a fost adjunctul comandantului acestei instituții, Marinel Gîlcă s-a dedicat scrisului. S-a îndrăgostit de jocul cu vorbele și având destule cazuri și personaje cu care s-a întâlnit în cariera sa de polițist, a așternut pe hârtie al doilea roman, „Surâsul Magnoliei” și al doilea volum de nuvele, intitulat „Visul”. Lansarea celor două cărți va fi pe 13 iunie, la orele 11.00, în foaierul Teatrului „V.I.Popa” din Bârlad, unde scrierile lui Marinel Gâlcă vor fi prezentate de Cassian Maria Spiridon – poet și eseist, Emilian Marcu – poet, Teodor Pracsiu – critic literar, Petruș Andrei – poet și Laurențiu Chiriac – muzeograf.

„Cel de al doilea roman al lui Marinel Gîlcă, «Surâsul Magnoliei» are ca protagonist un arhitect tânăr și talentat, Ștefan Palade, a cărei traiectorie existențială străbate contemporaneitatea imediată și este decisă de «spiritul veacului», înțelegând aici toate determinările obiective ce hotărăsc destinul unui om.(…) Incontestabil, Marinel Gîlcă are «stofă» de romancier și cu o disciplinare hotărâtă a discursului narativ va putea să ofere cititorilor săi, în viitorii ani, construcții epice din ce în ce mai solide și mai convingătoare. Are toate datele pentru a reuși”, scrie în postfața romanului, criticul literar Teodor Pracsiu. Prozatorul Marinel Gîlcă se află acum la cea de a treia și a patra apariție editorială, după volumul de nuvele „Puterea Justiției” (2012), romanul „Torentul” (2018).

Marinel Gîlcă s-a născut la data de 12 august 1963, în localitatea Avrămești, județul Vaslui. A absolvit Academia de Poliție „A.I.Cuza” București, Facultatea de Poliție, profilul „Științe juridice”, specializarea „Drept”. A urmat cursuri postuniversitare de perfecționare în specializarea „Științe Penale- Criminologie” în cadrul Facultății de Drept a Universității București și cursuri postuniversitare de management organizate de Ministerul Afacerilor Interne. A publicat numeroase articole și proză scurtă în revistele: „Viața Noastră”, „Sintagme Literare”, „Melidonium”, „Confluențe literare”, „Sfera ionică”, „Meridianul Cultural-Românesc”. În anul 2014 a publicat volumul de nuvele „Puterea Justiției”, care a fost bine primit de critici și cititori.

CITIȚI ȘI: https://www.vremeanoua.ro/%E2%80%9Cputerea-justitiei%E2%80%9D-proza-de-investigatie-etica-si-poetica/

CITIȚI ȘI: https://www.vremeanoua.ro/%E2%80%9Etorentul%E2%80%9D-romanul-unui-fost-politist-barladean-care-va-deveni-best-seller/

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.