spot_img
spot_imgspot_img
14.4 C
Vaslui
17-mai-2024

Se oferă 6 salarii compensatorii la pensionare şi asistenţă medicală gratuită pentru cadrele didactice

- Advertisement -

O inițiativă legislativă se dezbate a Camera Deputaților. Ințiativa prevede noi facilități precum indemnzații de ieșire la pensie, cursuri de perfecționare și de igienă gratuite, asistență medicală fără niciun fel de cost, dar și salarii compensatorii.

Facilitățile sunt prevăzute într-o inițiativă ce completează Legea educației naționale cu mai multe beneficii pentru profesorii care profesează în mediul rural, scrie dcbusiness.ro.

Parlamentarii care susțin inițiativa argumentează, în expunerea de motive, că pentru susţinerea şi gestionarea calităţii actului educaţional, pentru menţinerea sănătăţii copiilor, este nevoie ca personalul suport, să beneficieze, o dată la 2 ani, de cursuri de perfecţionare sau de igienă.

În prezent aceste cursuri sunt plătite, în cele mai multe cazuri, din fonduri personale. Cursurile vor fi organizate din bugetul ministerului Educației, la universități, unități de învățământ acreditate sau organizații care au autorizație de organizare a unor astfel de cursuri.

În plus, profesorii nu vor mai scoate bani din buzunar pentru materialele didactice necesare pregătirii lor.

3 salarii medii brute pe economie, 5 ani de catedră la la ţară

Iniţiativa legislativă mai arată că cadrele didactice care se titularizează în mediul rural vor beneficia, în termen de 1 an de la ocuparea postului prin concurs, de o indemnizaţie de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie, condiţia fiind aceea de a preda pe post/la catedră în mediul rural cel puţin 5 ani şcolari efectivi.

Cei care își schimbă locul de muncă vor fi obligați să restituie parţial indemnizaţia dacă, îşi schimbă locul de muncă cu unul la oraş, îşi suspendă contractul individual de muncă pe perioada concediului fără plată sau îşi dau demisia, înainte de 5 ani. Indemnizaţia se restituie proporţional cu numărul de ani şcolari în care nu şi-a desfăşurat activitatea în mediul rural. …https://www.romaniatv.net/se-ofera-6-salarii-compensatorii-la-pensionare-si-asistenta-medicala-gratuita-pentru-cadrele-didactice_499219.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.