spot_img
spot_imgspot_img
27.1 C
Vaslui
24-mai-2024

Botezul Cailor, unde au fost schingiuiţi caii, organizare ilegală. DSV anunţă amenzi de până la 20.000 de lei

- Advertisement -

Oamenii s-au transformat în animale, de Bobotează. S-a întâmplat, luni, 6 ianuarie, în comuna dâmboviţeană Dragomireşti, sat Mogoşeşti. Acest eveniment a fost unul ilegal pentru că nu a primit aprobare din partea DSV Dâmboviţa. „Noi am primit o cerere pentru aprobarea acestui eveniment de la Mogoşeşti, dar nu am dat aviz. Astfel de concursuri sunt interzie pe tot teritoriul judeţului. Deocamdată nu am fost sesizaţi de nimeni despre schingiuirea animalelor, dar ne autosesizăm şi vom lua măsuri. Cei care vor fi găsiţi vinovaţi vor fi amendaţi cu până la 20.000 de lei”, ne-a declarat directorul DSVSA Dâmboviţa, dr. Sandu Tolea.   Oamenii au deschis şi ei un dosar penal pentru rele tratamente aplicate unui animal iar cei vinovaţi vor fi daţi pe mâna justiţiei.   „În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, fapta prevăzută de art. 25, alin. (1), lit. e din Legea 205/2004 privind protecţia animalelor.  Cercetările se efectuează sub coordonarea procurorului de caz, urmând că la finalizarea acestora să se propună soluţie prin unitatea de parchet competenţă”, a precizat IPJ Dâmboviţa.
Scene barbare   Ameţiţi bine şi cu dorinţa de a câştiga un concurs barbar, zeci de proprietari de cai şi-au supus caii la chinuri groaznice, spre amuzamentul celor prezenţi.   Scenele de o cruzime fără margini au avut loc în ziua de Bobotează şi au loc în fiecare an, fără ca autorităţile să îi poată opri în vreun fel.    „Botezul cailor”, aşa cum este denumit evenimentul, ar fi trebuit să fie unul paşnic, aşa cum are loc în multe localităţi din România, unde preotul botează caii, animalede nădejde în gospodărie, pentru a avea un an bun.    Bucăţi de ciment de sute de kilograme au fost aduse drept sarcini pentru sărmanele animale, care au fost bătute cu bestialitate de către stâpâni.    Unii, neîncrezători în posibilitatea cailor de a trage sarcinile de ciment, s-au rezumat doar la a împiedica roţile căruţei şi a bate calul pentru a trage căruţa împiedicată. Mai mult, unii dintre proprietari, bazându-se pe puterea cailor, s-au suit pe respectivele greutăţi pentru a câştiga concursul.   Timp de aproape 4 ore, animalele au fost bătute cu bestialitate, iar mulţimea adunată din satele vecine părea să nu se mai sature de ororile la care asista.

Citeste mai mult: adev.ro/q3s4t6

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.