spot_img
spot_imgspot_img
9.7 C
Vaslui
17-mai-2024

Îndeletnicire pe cale de disparitie: ciorapi si mãnusi din lânã, împletite cu dibãcie de tanti Lenuta

- Advertisement -

MESTESUG… Are 80 ani „fãrã oleacã”, e sprintenã la vorbã, dar si la faptã, si tine în viatã o îndeletnicire demult uitatã. Se numeste Elena Rusu, cunoscutii o stiu de tanti Lenuta, si împleteste ciorapi si mãnusi din lânã numai bune pentru vremea de afarã. Le vinde apoi în Piata Traian, la preturi foarte mici: 10 lei – mânusile si 15 lei – ciorapii. “Mai mult nu-ti dã nimeni. Nu stiti cã munca tãranului nu e plãtitã? Niciodatã nu a fost plãtitã cum trebuie…. Dacã noi o sã murim, nu vor mai fi ciorapi si mãnusi de lânã”, ne spune tanti Lenuta, încercând, parcã, sã tragã un semnal de alarmã cã împletitul si crosetatul sunt din ce în ce mai rar practicate de tinerii din ziua de azi. Un mestesug valoros, dar prea putin apreciat de oameni si pe cale de disparitie. Pentru cã îi apreciem pe cei care, în ciuda trendului de modernizare, se încãpãtâneazã sã pãstreze traditiile de altã datã, vã invitãm astãzi sã o cunoasteti pe tanti Lenuta asa cum e ea: modestã, vioaie, harnicã si iscusitã într-ale împletitului cu andrelele.

Când spui ciorapi de lânã, parcã îti amintesti instant de copilãrie, de zãpadã si de bunica care împletea de zor la gura sobei, pereche dupã pereche, pentru toti nepoteii. Dacã unii tânjesc dupã acele vremuri, altii încã se mai bucurã de ele. Pentru cã, poate vã vine greu sã credeti, mai sunt femei în vârstã care tin traditia în viatã si împletesc ciorapi, mãnusi si chiar ilice din lânã. Iar dacã nu ne credeti, mergeti în Piata Traian, în zilele de marti sau vineri, si veti gãsi acolo nu doar o bunicutã, ci chiar mai multe. Una dintre ele se numeste Lenuta si este din comuna Vãleni. Stie a coase si a împleti de când e micã si face asta în continuare cu drag, mai ales cã asta o ajutã sã mai obtinã si câteva “parale” în plus la pensie. “La pãrinti am fost vreo 13 copii, acum trei frati sunt morti. De mititicã ne-a învãtat mama sã tesem, sã toarcem, sã împletim, sã facem treabã si pe deal, si acasã. Nu ca acu’, fetele sunt cucoane, nu mai fac nimic…”, spune apãsat tanti Lenuta.

Amintiri din timpul rãzboiului: “Aveam vreo sase ani când au venit rusii.”

Din perioada copilãriei, pãstreazã si o amintire care a marcat-o si despre care spune cã nu o va putea uita niciodatã: întâlnirea cu soldatii rusii din timpul celui de-al Doilea Rãzboi Mondial. “Tin minte si acum: eram la pãrintii mei, aveam vreo sase ani, când au venit rusii. Stãteam pe gard, unu’ din nuiele, nu ca acum, si fãceam cu o batistã albã “davai, davai!”, sã plece, da’ în semn de pace. Aveam un frate mai mic, de câteva luni, în casã… A intrat un militar de acela, a vãzut copilul mititel, apoi a iesit si le spunea celorlalti sã nu mai intre în casã, sã meargã în continuare, probabil ca sã nu sperie copilul.. Apoi, mai la vale, au omorât pe vreo câtiva oameni. Nu stiu cum de tin minte asta, cã eu am uitat si ce am mâncat ieri… Parcã si acum îi vãd”, îsi aminteste tanti Lenuta.

“De unde iau lâna? De pe pârloagã.”

Când a mai crescut putin, a învãtat cum se tese la rãzboi, cum sã coasã pe etaminã sau cum sã împletescã cu andrelele. “Am tesut si am tors, mamã… Cred cã vagoane de lânã am tors, gheme de tesut nici nu mai zic. Am fãcut toluri, pichiere… Câte am vândut, o grãmadã, asa am mai fãcut vreo douã parale… Mãnusile astea le-am fãcut azi. Le vând cu nimica toatã: 10 lei, cã altfel, dacã sunt mai scumpe, nu mai cumpãrã oamenii… Mi-a zis cineva zilele astea: <<mai cumpãrãm acum, cã uite sunteti în vârstã, dar pe urmã nu o sã mai avem de unde cumpãra, nu mai face nimeni>>. Nu o sã mai fie peste câtiva ani. De unde iau lâna? De pe pârloagã. Unii nu prea o mai pãstreazã, o aruncã… Noi, femeile astea mai în vârstã, care mai stim a împleti, o luãm, o spãlãm, o toarcem, o împletim… Eu nu o mai duc la darac, cã e 150 de mii (15 lei), o fac la mânã, câte oleacã – câte oleacã… Înainte o duceam la Moara Greci, dar a închis bãiatul acela de avea darac, apoi am dus-o undeva de la bazar mai încoace, cum te duci spre bâlci… Dar e prea scump, de vreo trei ani nu am mai fost…”, spune bãtrâna.

“Suntem o sãmântã care nu poate sta degeaba”

De vreti s-o cunoasteti si sã cumpãrati de la ea, o gãsiti în Piata Traian, de obicei în zilele de marti si vineri. Niciodatã duminica. “Nu mã duc de acasã duminica, nu am fost niciodatã si nici n-am sã mã duc, banul acela nu are niciun Dumnezeu. Nu prea ne lasã nici martea sau vinerea, ni s-a mai zis sã ne ducem în bazar, da’ acolo ne lasã cu astea? Noi facem, coasem, cã suntem o sãmântã care nu poate sta degeaba. Eu mereu trebuie sã fac ceva, asta mã tine în viatã. Mama a fost frumoasã si sãnãtoasã pânã a murit, la 84 ani, nu a stiut ce sunt acelea pastile. Ca acum, vãleu, te doare oleacã, iei pastile… Atuncea, când te pãleai, puneai o legãtoare la picior sau la mânã si te duceai la un om si-ti trãgea mâna… Nici când erai gravidã nu te duceai asa la doctor. Pãi biata mama a nãscut si pe deal, asa era pe atunci, greu… Am trecut si prin bune, si prin rele, cã asa e de când lumea si pãmântul”, spune bãtrâna.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.