APUS DE SOARE
TESTAMENT…S-a împlinit profetia pãrintelui Mina Dobzeu, când a trecut la cele vesnice: desfrânatul Corneliu nu mai era la Episcopie!
TRISTETE…S-a stins din viatã Duhovnicul Mina Dobzeu, ultimul din galeria Marilor Pãrinti ai Bisericii Ortodoxe Române (pãrintele Arsenie Boca, pãrintele Cleopa, pãrintele Iustin Pârvu sau pãrintele Ioan de la Recea), care au suferit în închisorile comuniste si, cu niciun pret, nu au renuntat la lupta pentru credinta acestui neam. Devenit legendã încã din timpul vietii, pãrintele Mina a fost candela aprinsã a miilor de sufletele de vasluieni si nu numai, care au vãzut în el simbolul curajului, dar si lumina într-o lume obscurã. A trãit într-o simplitate materialã exemplarã si într-o modestie, care fãcea ca proiectia eroului din cartea “Jurnalul Fericirii” sã fie cu atât mai profundã si mai înãltãtoare, pentru cei care aveau prilejul sã descopere un mare Duhovnic, într-o chilie atât de sãrãcãcioasã. Mina Dobzeu l-a botezat pe Nicolae Steinhardt, în închisorile comuniste, iar scena din “Jurnalul Fericirii” a sãpat adânc în sufletele românilor. I-a scris lui Ceausescu 7 scrisori, în care i-a vorbit despre iubire de popor, despre credintã si l-a certat pentru cã dãrâma Biserici. A scãpat ca prin miracol de temnita comunistã, dar libertatea de dupã 1989 nu i-au adus prea multã alinare. A continuat sã fie considerat un rebel, un rãzvrãtit, cãci pãrintele Mina le-a spus multora de sus, chiar din fruntea tãrii, unde gresesc. A trãit apoi sub orânduirea episcopului smintit, Onilã, care îl eticheta adesea, cu infatuare: “un scandalagiu”. A scris cãrti, si-a dãruit pensia sãracilor, celor singuri din închisoare si a alinat mii si mii de suflete, cãrora, cu o mânã firavã le-a arãtat lumina si le-a mângâiat inimile.
În ultimii 50 de ani, Mina Dobzeu a fost cel mai iubit preot din Episcopia Husilor, dar nu de cãtre cei cu diriguiri înalte, ci de cãtre oamenii simpli, de credinciosii care au vãzut în pãrintele Mina nesfãrsita sa dragoste pentru credintã si pentru poporul acesta. Curajos, rãzvrãtit împotriva necredintei si, mai apoi, erou de carte, pãrintele Mina si-a purtat aura harului sãu coplesitor cu o modestie în fata cãreia oamenii de rând si-au plecat genunchii. I-a scris 7 scrisori lui Ceausescu, atunci când a simtit cã Biserica Ortodoxã este atacatã, lovitã în temelie, iar forta rãului rosu voia sã sugrume esenta românismului – credinta strãmoseascã! A îndrãznit ceea ce un popor întreg, înspãimântat, nu putea nici în gând sã îsi închipuie. I-a scris lui Ceausescu faptul cã e o nemernicie zdruncinarea Bisericii si, dacã îsi iubeste poporul, sã îi lase credinta în pace. Fiecare rând l-a costat, monahul curajos de la Husi ajungând în închisoare. Temnita grea, în care i-a întâlnit pe aproape toti marii intelectuali români ai vremii, nu l-a redus la tãcere. Acolo a continuat sã propovãduiascã cuvântul Domnului, reusind sã converteascã la crestinism pe evreul Nicolae Steinhardt. Într-un vas ruginit, cu o apã sãlcie a pus harul sãu si l-a botezat pe cel care avea sã scrie mai apoi “Jurnalul fericirii” si sã redea astfel lumii o scenã realã, de-o puritate spiritualã de-a dreptul înãltãtoare.
Iubit de oamenii simpli si curati!
Revolutia din 1989 nu i-a adus linistea deplinã. Frãmântãrile sociale nu l-au lãsat indiferent si adesea, presedintilor, prim-ministrilor care mai dãdeau pe la Husi le dãdea sfaturi, chiar si necerute. Lui Cãlin Popescu Tãriceanu i-a spus sã facã pace cu presedintele de atunci, Bãsescu, pentru cã tara se duce în haos, dacã ei, la vârf, se ceartã, în loc sã se îngrijeascã de binele si credinta poporului. Niciodatã, mai-marilor tãrii nu le-a convenit spusele fãrã ocolis ale pãrintelui Mina, însã Duhovnicul vasluienilor si-a vãzut mai departe de drumul sãu, alãturi de oameni. Cât la conducerea Episcopiei a fost Episcopul Ioachim Mares, pãrintele Mina era încã mai bine cu sãnãtatea si mereu putea fi vãzut în curtea Episcopiei, sculptând. Pasiunea aceasta a sa, pentru lemnul însufletit cu artã, era una din cele care îi aduceau pãrintelui Mina cea mai multã liniste. A fãcut multe sculpturi (inclusiv cea de la intrarea în curtea Catedralei Episcopale), pe care le-a dãruit preotilor.
Profetia pãrintelui Mina!
Când la conducerea Episcopiei Husilor a venit episcopul Onilã, pentru pãrintele Mina a început sã fie mai greu. Infatuatul Corneliu trecea repede de la o stare la alta, asa cã erau zile în care venea sã îl viziteze, se purta bine, îi fãcea injectii si stãtea de vorbã cu pãrintele, dar erau si zile în care îI ocãra, îl fãcea “scandalagiu” sau îi cerea plata chiriei pentru cã ocupã una dintre chilii. Necazul episcopului Onilã, se pare, era aprecierea usor de observat, cu care era înconjurat pãrintele Mina de o multime de credinciosi. Nu era zi în care fiii sãi duhovnicesti sã nu îl caute, sã nu îi treacã pragul, îngrijindu-l cu o dãruire, izvorâtã dintr-un devotament sincer, pentru curajosul si modestul cãlugãr. Nu poate fi uitatã povestirea unui preot dintr-o parohie din zona Husului, care a spus cã a asistat personal la momentul în care episcopul Onilã si arhimandritul Sebastian Jitaru fãceau glume pe seama lui Mina Dobzeu, întrebându-l, ironici, în caz cã moare, unde vrea sã fie îngropat, la cimitir sau în curtea Catedralei, lângã ceilalti episcopi. Atunci, pãrintele Mina le-ar fi spus, privindu-i intens, chiar dacã ochii sãi erau slãbiti de multã vreme: “Nu vã îngrijiti voi de asta. Când voi muri eu, niciunul dintre voi nu veti mai fi pe aici”. Si, iatã, spusele pãrintelui Mina s-au împlinit.
Episcopul Ignatie i-a sãrutat mâna pãrintelui Mina si i-a dãrui florile recunostintei!
Pãrintele Mina Dobzeu s-a nãscut pe 5 noiembrie 1921, în satul Grozesti, judetul Lapusna (Republica Moldova). La vârsta de 13 ani a intrat ca frate de mãnãstire la Mãnãstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brãdicesti, aflat atunci în Episcopia Husilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelasi an. Primeste Taina Preotiei în 1955. În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învãtãmântului religios din scoalã. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din Bucuresti), scos din monahism si condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desfiintarea mãnãstirilor si reducerea personalului monahal. A fost închis la Galati, Jilava, Gherla si în colonia de muncã din Delta Dunãrii. Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credinta ortodoxã pe marele cãrturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A iesit din închisoare în 1964. Din anul 1969 a fost chemat sã slujeascã Biserica la Mãnãstirea “Sfintii Apostoli Petru si Pavel” din Husi, al cãrei staret a fost între anii 1978-1988. În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „rãzvrãtire” si „uneltire împotriva sigurantei statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceausescu, cu privire la morala poporului român si la ateismul adus de comunism. Dupã reînfiintarea Episcopiei Husilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit functia de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Husi. “Vom reveni cu detalii referitoare la programul de slujbã si la rânduiala înmormântãrii. Decesul”, au transmis reprezentantii Episcopiei Husilor. Pãrintele Mina s-a stins din viatã ieri, 7 iunie 2018, la ora 14,55. Trupul neînsufletit a fost depus în Catedrala Episcopalã. Preasfintitul Ignatie a fost vãzut asearã, trist, stând minute în sir lângã catafalc. La împlinirea celor 96 de ani, în noiembrie, anul trecut, Preasfintitul Ignatie a fãcut un gest superb fatã de legendarul pãrinte Dobzeu. L-a adus, în ziua aniversãrii, în fata credinciosilor, i-a cântat “La multi ani”, dãruindu-i un buchet mare de flori si i-a sarutat mâna. Le-a spus apoi oamenilor, cu însufletire, cã pãrintele Mina Dobzeu este un erou al constiintei acestui neam si al credintei ortodoxe. Gestul de atunci al Episcopului Ignatie vine sã aducã acum multumirea sufleteascã pentru faptul cã, mãcar la sfârsit, virtutea acestui Duhovnic minunat, a fost recunoscutã. Dumnezeu sã îl odihneascã în pace!
