REPLICÃ… Profesoara huseancã Cristina Tunegaru revine cu noi informatii în scandalul eliminãrii sale de la catedrã. Acuzatã de ipocrizie, pentru cã în urmã cu câtiva ani a fãcut acelasi lucru pe care acum îl repugnã – a plecat din Vaslui, lãsându-si elevii pe mâna altui profesor – aceasta a explicat într-o nouã postare pe Facebook ce a determinat-o sã facã aceastã alegere. „De ce am plecat la sfârsitul acelui an scolar, de ce nu am solicitat continuitate? Pentru cã sunt un om oarecare. Care îsi dorea o viatã normalã, fãrã fricã, sã-si continue studiile si sã aibã oportunitãti, un confort material, sã vadã lumea si sã se bucure de toate micile banalitãti pe care viata ca navetist în Vaslui nu i le putea oferi. E o dovadã de egoism? Fãrã îndoialã, m-am pus pe mine înaintea elevilor mei atunci, dupã cum am mãrturisit într-un articol mai vechi: am fugit si am rãmas cu o strângere de inimã. Puteam sã fac mai mult, dar i-am abandonat si eu. Mã întreb ce s-a întâmplat cu ei, unde sunt ei acum”, a scris aceasta.
Cristina a povestit si cum arãta viata elevilor si a profesorilor dintr-o scoalã din mediul rural, o viatã desprinsã parcã dintr-un film pitoresc si grotesc totodatã: „aveam 22 de ani când am intrat în învãtãmânt. Aruncatã de pe bãncile facultãtii într-o scoalã dintr-un sat din Vaslui. O scoalã de peste dealuri, cu holuri reci, întunecate, podele gri si parchet ros. Predam engleza unor copii care nu întelegeau ce vorbesc. În zilele ploioase masina nu aducea copiii din unele sate. Dar unii veneau pe jos sleiti de puteri, murdari de noroi pânã la genunchi, prea obositi ca sã mai dea randament. La clasa a VIII-a bãietii vin la scoalã cu cabluri, cuie si ciocane. Când intru în clasã sunt cu instrumentele pe bãnci. Îi rog frumos sã le punã deoparte, dar nu pot uita cã le au la îndemânã. Le vorbesti în englezã, te privesc si îsi zâmbesc siret. Stiu ei mai bine ce au de fãcut. Cîtiva bãieti repetenti sunt stãpânii clasei. Au chipurile schimonosite de o maturizare grea, dureroasã. Mint, însalã cu o abilitate care mã uimeste. Tu, cel de la catedrã, esti inamicul lor, dar esti mãrunt, ca o muscã agasantã. Te tolereazã câtã vreme nu îi deranjezi. Putinele fete din clasã au învãtat sã îi înfrunte, dar nu se descurcã întotdeauna; nu e loc de sensibilitate si bunãtate. Unde sunt sufletele lor, cum pot sã ajung la ele? Sala de clasã aratã ca dupã un rãzboi, bãncile gata sã cadã se tin într-o rânã, scaunele roase, vechi. Îsi asazã bãncile, ca sã nu vezi ce ascund. Vãd stive de lemne, cabluri, cãrti de joc. Marinescu îsi aruncã picioarele printre bãnci si se joacã cu cablul cu care îsi loveste colegii si râde. Dacã îl deranjez, mã atinteste cu o urã sãlbaticã în ochii lui verzi si începe sã urle. Nu-l intereseazã nimic din ce se întâmplã la orã, nu are prieteni. Când loveste o colegã, e chemat în cancelarie, certat si lovit peste cap de un profesor. Siroaie de lacrimi curg pe fata lui; îi vãd pumnii înclestati si as vrea sã nu fiu acolo. În fiecare sãptãmânã trãiesc ore de emotii si de fricã la clasa lor. Doamna dirigintã îi tine bine în frâu, tipã la ei de-ti îngheatã inima. Cîtiva copii îsi rup coatele scriind, muncind sã scape de acolo, sã fugã la liceul din oras si în lume unde au mai multe sanse la o viatã mai bunã. Copii maturizati înainte de vreme cu o povarã grea pe umerii lor”.
„Mi se pretinde un standard imposibil de admis: sã fiu un martir”
La sfârsitul anului, Cristina Tunegaru a plecat din Vaslui, alegând sã îsi continue cariera de dascãl în Bucuresti. „Este ipocrizie ca, peste ani, acelasi om oarecare sã vorbeascã despre interesul elevilor, despre neregulile pe care le-a vãzut, despre cum îsi zdrobeste România copiii si tinerii absolventi în sistemul de educatie, de ambele pãrti ale catedrei? Dintre toate nedreptãtile si calomniile care m-au mânjit în ultimele zile, aceastã acuzatie de ipocrizie e singura care m-a durut. Pentru cã mi se pretinde un standard imposibil de atins, mi se cere sã pun lucrurile în care cred înaintea propriei persoane, sã fiu un martir; inevitabil esuez si mi se retrage dreptul de a vorbi: <<vedeti cã si asta e la fel, vedeti cã interesul elevilor e doar o vorbã mânuitã cu dibãcie în interes personal?>>. Singurul meu interes este sã îi vãd pe copii cum evolueazã. Patria românã e cinicã, totul sau nimic, te scaldã pânã la gât în zoaie balcanice sau te purificã prin ardere pe rug. Eu nu cred cã martirii vor salva copiii României de la ignorantã. Hai sã aranjãm un pic lucrurile, astfel încât o tânãrã absolventã care intrã într-o scoalã de la tarã sã nu fie îngrozitã de ce gãseste acolo si poate rãmâne mai mult de un an. Hai sã selectãm profesorii în competitie deschisã, fãrã caste imune la concediere sau la rãspundere profesionalã. Hai sã lucrãm cu oamenii obisnuiti pe care-i avem, cu reguli simple si clare care sã încurajeze competitia si rezultatele, nu servilismul si impostura”, a conchis profesoara într-o postare pe pagina sa de Facebook.
