spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
9.8 C
Vaslui
11-mai-2024

ACTIVITATEA DE DISEMINARE FINALĂ A PROIECTULUI Team Up&Reform Netizens – Outdoor Fantastic Fun – TURN OFF

- Advertisement -

La Liceul Tehnologic “Marcel Guguianu” din Zorleni, vineri, 28.06.2019, s-a desfăşurat activitatea de diseminare finală a proiectului de parteneriat strategic în domeniul școlar – proiecte doar între școli, cu numărul de referinţă: 2017-1-PL01-KA219-038446_4, finanţat  de Comisia Europeană, prin Programul Erasmus+, cu titlul: Team Up & Reform Netizens – Outdoor Fantastic Fun, acronimul TURN OFF.

Responsabilitatea modelării personalității copilului o are în primul rând familia, apoi școala și comunitatea, viitorul copilului și implicit al societății în care trăim depinde de aceşti factori. Societatea de consum este cea care impune un mod de viață nesănătos, un mod de viață care poate afecta sănătatea fizică și  psihică, iar părinții și educatorii, asistă la o transformare a generațiilor, una dintre cauze fiind şi utilizarea în exces a ecranului telefonului, laptop-ului, tabletei sau al televizorului. Parteneriatul dintre şcolile din POLONIA- Liceum Ogolnoksztalcace im. Stefana Czarnieckiego, coordonatorul parteneriatului, din BELGIA- Collège Visitation La Berlière, din ROMÂNIA – Liceul Tehnologic „Marcel Guguianu” şi din LETONIA- Strenču novada vidusskola,  a avut drept scop ameliorarea acestei probleme comune.

Obiectivul general al proiectului Erasmus+, cu titlul TURN OFF, se referă la conștientizarea elevilor cu privire la necesitatea schimbării obiceiurilor de petrecere a timpului liber, în special a folosirii excesive a telefoanelor mobile, care ar putea fi în detrimentul sănătății fizice și mentale a elevilor și oferirea de alternative de petrecere a timpului liber. Obiectivele specifice vizate şi îndeplinite au fost: dezvoltarea competențelor lingvistice ale elevilor și profesorilor; îmbunătățirea condiției fizice și mentale a elevilor; promovarea unui stil de viață sănătos; dezvoltarea competenței interculturale și promovarea atitudinilor de toleranță, deschidere și înțelegere între elevi și profesori; promovarea egalităţii de şanse la educaţie pentru elevii din grupurile defavorizate. Grupul ţintă format din 25 de elevi, de la clasele IX – XI, a fost selectaț pe baza interesului manifestat și a competențelor de limbă engleză, cu respectarea principiului egalității de șanse.

Produsele finale realizate în cadrul parteneriatului au fost: Ghidul de utilizare în siguranță a Internetului; Revista electronică a proiectului; un album foto; o bancă de date cu scenarii de lecţii și Jurnalul proiectului în spaţiul Etwinning.

În cadrul evenimentului  au fost prezentate activităţile tematice, cele patru activităţile transaţionale de învăţare desfăşurate în Polonia, Belgia, România şi Letonia, rezultatele calitative şi cantitative realizate pe parcursul celor doi ani de proiect şi produsul final: Ghidul de utilizare în siguranţă a Internetului. Acest ghid a fost conceput astfel încât elevii și cadrele didactice să aibă acces la un material educațional util și facil, pe care să-l utilizeze în cadrul activităților didactice școlare și extrașcolare și care abordează o temă de actualitate: comportamentul responsabil și siguranța online. De asemenea poate fi o sursă de informare pentru părinți și alte persoane interesate de acest subiect.

La această activitate au participat, alături de echipa de proiect, elevi, profesori, părinți  şi reprezentanţi ai: Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui – d-na inspector pentru proiecte educaționale, prof. Landiana Mihnevici, Consiliului local al Comunei Zorleni, instituţiilor de învăţământ din zona Bârlad.

Proiectul se implementează pe o durată de 24 luni, în perioada 01.09.2017 – 31.08.2019, fiind finanţat de către Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ 2014-2020, Acţiunea Cheie 2/parteneriate strategice în domeniul educaţiei şcolare.

Prof. Zuran Luminița Ludmila – coordonator proiect

Notă: Material realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene. Conţinutul prezentului material reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorilor, iar Agenţia Naţională şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.