2.6 C
Vaslui
31-ian.-2023

Amenințarea cu bombă de la LMK a stat două ore pe site-ul Poliției Locale, fără ca cineva să o vadă

- Advertisement -
ALERTE… În ultimul an, în municipiul Vaslui au avut loc nu mai puțin de opt amenințări cu bombă, toate dovedindu-se, din fericire, alarme false.

GREU DE GĂSIT… Mesajul de amenințare cu bombă la Liceul Mihail Kogălniceanu din municipiul Vaslui a fost trimis pe site-ul Poliției Locale Vaslui, la rubrica “Sesizări”, miercuri dimineață la ora 9:24, unde a stat necitit până în jurul orei 11:20. După incidentul de miercuri, această rubrică a fost închisă, pentru a nu mai fi primite sesizări. Pe surse am aflat că majoritatea amenințărilor cu bombă au fost trimise din afara țării, ultima de pe un IP din Polonia.

Chiar dacă va fi depistat, autorul acestor amenințări nu riscă să facă pușcărie. Cei care fac astfel de poante de prost gust se aleg în funcție de situație cu amenzi penale, internări în spitale de psihiatrie sau cel mult condamnări cu suspendare. Legislația în vigoarea, este vorba de Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului, prevede chiar și închisoarea cu trei ani pentru aceste fapte. “Alarmarea, prin orice mijloace și fără un motiv întemeiat, a unei persoane, a unei colectivități, a organelor specializate pentru a interveni în caz de pericol cu privire la folosirea de materiale, de orice fel, de natură să pună în pericol viața oamenilor sau mediul înconjurator se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amenda”, se precizează la articolul 38 al legii respective. Din datele de pe portalul instanțelor, un singur român a fost condamnat la închisoare pentru că a anunțat o bombă. În 2008, un constănțean de 56 de ani a primit un an și șase luni de închisoare. El a sunat la 112 pentru a anunța prezența unei bombe în clădirea CEC din Cernavodă.

În ultimul an, în municipiul Vaslui au avut loc nu mai puțin de opt amenințări cu bombă, toate dovedindu-se, din fericire, alarme false. La fiecare alertă însă, autoritățile locale au fost nevoite să se mobilizeze ca la un cod roșu de intervenție, mai multe structuri fiind angrenate în aceste acțiuni. Intervenția de la mijlocul acestei săptămâni, de la Liceul „Mihail Kogălniceanu”, a fost cea mai complicată de până acum, dat fiind numărul foarte mare de elevi evacuați. Copiii, deși speriați, au colaborat foarte bine cu polițiștii, jandarmii și pirotehniștii sosiți la fața locului, iar toată acțiunea s-a încheiat cu bine. Ce s-ar întâmpla însă dacă o astfel de amenințare cu bombă ar viza, de exemplu, Spitalul Județean de Urgență Vaslui? Evacuarea celei mai mari unități sanitare din județ în această perioadă ar însemna o lovitură cruntă dată bolnavilor, de aceea, autoritățile vasluiene, instituțiile cu pregătire în acest domeniu trebuie să depună toate eforturile ca autorii acestor alerte să fie depistați și trași la răspundere cât mai repede.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. adevaratele bombe se vad in poze ..a fost o manevra tot de ei facuta ,ca si cea din piata traian de acum vreun an de zile .GEN …Ei centreaza si tot ei dau cu capul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.