Tot ce ştie Semina Ferencz este că organele fiului ei au ajuns la trei tineri, unul din Zalău, iar ceilalţi din Cluj, respectiv Bucureşti. La câţiva ani după tragicul eveniment, femeia ar dori să-i cunoască, însă nu pentru a le cere recompense, ci dintr-un cu totul alt motiv. „Aş vrea să îi invit la nunta fetei. Măcar la cununia civilă şi la preot, dacă nu vor la masă, să nu creadă că vreau să îmi pună bani. Să simt că este şi fratele ei alături de ea în cel mai frumos moment. N-aş vrea decât o îmbrăţişare, să ştiu că la ei e ceva de la copilul meu” , a spus Semina Ferencz, mai scrie Libertatea.