Asistenta medicală care vreme de trei decenii a vegheat la sănătatea unei întregi comune, câștigătoare la tombola abonamentelor Vremea Nouă!

EXEMPLU… „Mă trezeau oamenii noaptea și mă duceam pe jos, prin întuneric, să îi ajut. Niciodată nu am refuzat pe nimeni! Aveam injecții de sticlă pe care le sterilizam prin fierbere, iar în Dispensar era un aparat pentru tensiune. Cam atât. Am adus pe lume mulți copii, chiar și gemeni. Salvarea venea cam după vreo 2 – 3 ore de când o chemam, dar eu trebuia între timp să ajut mama să nască. Și niciodată nu am avut probleme. Sunt mulțumită de tot ceea ce am făcut în cei 30 de ani, în care am fost asistentă medicală și simt că oamenii mă respectă pentru ceea ce am făcut pentru ei”! Această confesiune în care se simt picături discrete de modestie, devotament, dar și o rarisimă delicatețe sufletească, aparține Valeriei Andrieș, o asistentă medicală ieșită la pensie, care vreme de trei decenii a vegheat la sănătatea unei întregi comune, Duda Epureni. Mărturisirile sale sunt ca o oglindă în care sistemul sanitar își poate vedea chipul din vremea în care „Medicina” se făcea cu sufletul mai mult decât cu droaia de dotări de acum, din care, totuși, pare a lipsi ce e mai important: mila față de seamănul aflat într-o situație grea. Valeria Andrieș este un exemplu de asistentă medicală și unul dintre cei mai fideli cititori ai ziarului Vremea Nouă. În aceste zile a câștigat un premiu în bani și titlul de cititor devotat, în urma tombolei abonamentelor. „Nu este zi în care să nu citesc ziarul Vremea Nouă. Cu o parte a banilor câștigați mi-am plătit abonamentul până la finalul anului și apoi restul l-am donat unui copil bolnav”, a spus Valeria Andrieș.

Valeria Andrieș a terminat liceul Cuza Vodă din Huși, iar apoi a intrat în învățământ cadru didactic suplinitor, pentru următorii 14 ani. Era greu însă în statutul de necalificat, așa că a mers la Școala Tehnică Sanitară din Vaslui, pe care a absolvit-o printre primii, în anul 1974. A ales să vină la Policlinica din Huși, la Radiologie, însă își dorea să ajungă la un moment dat să lucreze în comuna natală, Duda Epureni, unde îi erau părinții. A reușit să ajungă la Dispensarul din Duda, unde a început activitatea care i-a adus împlinirea. A lucrat, spune ea, cu mulți medici, din toate colțurile țării, care veneau, plecau… Și de la fiecare a învățat câte ceva. Cu unii ține legătura chiar și azi. E bucuroasă să își spună povestea, ca orice om care știe că și-a îndeplinit misiunea și a lăsat în urmă amintiri care merită cunoscute. “Nu am refuzat pe nimeni care mi-a cerut ajutorul, ziua sau noaptea și nu cred că am făcut vreo greșeală. Am fost în activitate timp de 30 de ani, până în 2010. A fost și greu, dar abia acum realizez cum a fost cu adevărat, căci la momentul acela făceam totul, pur și simplu. Mă trezeam noaptea, ca să merg la cei care mă chemau. Mergeam prin întuneric, prin frig și veneam înapoi acasă singură, noaptea. Nu mă temeam. Câteodată mai stăteam doar un pic, pentru că trebuia să plec dimineața la serviciu, la Dispensar”, își amintește Valeria Andrieș.

“Mergeam cu căruța la bolnavi. Aveam o căruță la Dispensar, cu un vizitiu și așa mergeam în toate satele”

“Când era un caz, aveam telefon din acela cu manivelă, chemam Salvarea și așteptam să vină chiar și câteva ore. Până atunci eu trebuia să rezolv problema. De exemplu, dacă era o naștere, când femeia venea, de regulă, în ultima clipă, eu o asistam la naștere, o ajutam și ieșea totul bine. Nu era specialitatea mea, dar nu puteam să las mama fără ajutor. Trebuia să o ajut și mă bucur că totul a fost bine mereu. Am adus pe lume mulți copii, au fost chiar și câteva perechi de gemeni, care astăzi sunt oameni mari, la casele lor. În 1975, când am venit eu aici ca asistentă medicală, aveam în toată comuna 152 de copii, cu vârste între 0 și un an, că asta era munca noastră principală atunci. Copiii trebuia să îi veghem cu mare atenție și să fim în permanență cu ochii pe ei. Și aveam mai multe sate, mergeam în toate. Mergeam cu căruța. Aveam o căruță la Dispensar, cu un vizitiu și plecam la Valea Grecului, de exemplu, că acolo erau cei mai mulți copii. 80 erau la Duda și Epureni, iar restul erau toți la Valea Grecului. Făceam mult teren. Mă chemau oamenii noaptea, că e bolnav cineva, mama, tata sau copilul. Și mă duceam mereu, chiar și un kilometru, doi, trei, oricât era. Poate erau săptămâni întregi în care mă trezeau oamenii în fiecare noapte. Nu s-a pus niciodată problema să nu mă duc. Ei pe mine se bazau”, spune asistenta medicală Valeria Andrieș.

“Trebuie să ai milă! Fără să ai milă față de oameni, față de cei în suferință, nu poți face cum trebuie această profesie”

“Sunt mulțumită în sufletul meu că nu am nedreptățit pe nimeni, că nu mi-am bătut joc de nimeni niciodată, iar oamenii mă respectă pentru asta acum. Merg pe drum și mă întâlnesc cu ei, cu copiii a căror mame au născut cu mine sau cu cei care erau școlari când mergeam la ei pentru vaccin. Și mă respectă, mă opresc și vor să vorbim, ceea ce mă bucură. Pe atunci, în geanta mea aveam o trusă mică de urgență, adică câteva medicamente, erau seringile din sticlă și ace pe care le sterilizam, fierbându-le câte 30 – 40 de minute, învelite în bucăți de pânză. Parcă vorbesc din povești, nu? Dar așa era atunci. Aveam în Dispensar un aparat de tensiune. Eu nu aveam acasă, că nici nu se găsea, dar nici bani nu aș fi avut eu să cumpăr un astfel de aparat de tensiune”, spune Valeria Andrieș. E mândră că are o fiică ce a luat-o drept model, devenind asistentă medicală la rându-i, dar și pentru faptul că are și un nepot medic. Despre calitățile celor care vor să urmeze calea aceasta, a asistenței medicale, a “Medicinii”, Valeria Andrieș este convinsă de un singur lucru nu trebuie să lipsească, alături de cunoștințe temeinice în domeniu: “Trebuie să ai milă! Fără să ai milă față de oameni, față de cei în suferință, nu poți face cum trebuie această profesie”.