spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
29-apr.-2024

Bărbatul din Teișoru, care și-a înjunghiat soția, a fost găsit și reținut de polițiști. Va sta multe luni după gratii

- Advertisement -

REȚINUT… Polițiștii și jandarmii vasluieni au reușit să-l găsească pe Ghiazeu, bărbatul de 47 ani, din Teișoru, comuna Pușcași, care și-a înjunghiat vineri soția. Acesta a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, care a luat împotriva sa măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile. Ghiazeu este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Vă reamintim că Ghiazeu nu avea voie să se apropie de soția sa, pentru că polițiștii au emis, la începutul acestui an, un ordin de protecție. Bărbatul l-a încălcat vineri, când, orbit de furie, a așteptat-o pe soție să iasă din casă și, când aceasta a ajuns în fața porții, a înjunghiat-o. Femeia a reușit să sune la 112 și să ceară ajutor. “Ca urmare a cercetărilor efectuate, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui au stabilit că, la data de 10 ianuarie 2024, Judecătoria Vaslui a emis împotriva bărbatului de 47 de ani un ordin de protecție, pe o perioadă de 6 luni, prin care acesta era obligat să păstreze o distanță de minim 50 de metri față de soția sa și față de reședința acesteia. La data de 15 martie 2024, ora 09.00, femeia ar fi fost oprită pe drumul public din localitate de soțul său, care ar fi agresat-o, lovind-o cu cu un obiect tăietor-înțepător în zona toracelui, gâtului și membrelor superioare. În urma agresiunii, femeia a suferit leziuni ce necesită 6-7 zile de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție. Bărbatul cercetat de comiterea infracțiunilor s-a sustras urmăririi penale, iar la data de 16 martie 2024 acesta a fost depistat și reținut pentru 24 ore, ca urmare a administrării probatoriului. Pe 17 martie, bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Vaslui, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a luat împotriva sa măsura arestării preventive, pe o perioadă de 30 de zile”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean.

Încălcarea ordinului de protecție se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani

Ghiazeu va sta cel puțin șase luni după gratii, dacă ne gândim că aceasta este pedepsa minimă pe care o primește o persoană care încalcă un ordin de protecție. “Emiterea unui ordin de protecție presupune impunerea uneia ori mai multor obligații sau interdicții față de agresor, după cum urmează: evacuarea temporară a agresorului din locuința comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate; reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor în locuința comună;  obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interzicerea oricărui contact cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute. Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani”, explică polițiștii vasluieni.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.