spot_imgspot_img
17.4 C
Vaslui
09-mai-2024

Bârlădenii, invitați la sărbătoarea împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

- Advertisement -

RECUNOȘTINȚĂ… Bârlădenii au pregătit o serie de activități semnificative cu prilejul zilei de 24 Ianuarie, când un popor întreg va sărbători împlinirea a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. La ora 11.00, în stația CFR Bârlad, va fi întâmpinat Trenul Unirii. Apoi, de la ora 12.00 va avea loc, la Cercul Militar, la statuia Domnitorului Cuza, un ceremonial militar și religios, urmat apoi de Hora Unirii. Mai sunt și alte activități interesante, pregătite fie la Cercul Militar, fie la Galeria de Artă “N. N. Tonitza”, unde publicul este așteptat în număr cât mai mare.

Ziua de 24 Ianuarie are o însemnătate aparte pentru întreg poporul român, iar bârlădenii trăiesc momentul cu o și mai mare intensitate, dat fiind faptul că Domnitorul Alexandru Ioan Cuza este fiul acestui oraș. An de an, sute de localnici se alătură autorităților, pentru a marca împreună, așa cum se cuvine, sărbătoarea înfăptuirii “Micii Uniri” de la 24 Ianuarie 1859. Reprezentanții tuturor instituțiilor publice locale, ai formațiunilor politice, organizațiilor locale non-guvernamentale, elevi, profesori și toți ceilalți bârlădeni, sunt invitați, începând cu ora 11.00, în stația CFR Bârlad, pentru a întâmpina Trenul Unirii. Apoi, de la ora 12.00, va avea loc, la Cercul Militar, la Statuia domnitorului Cuza, un ceremonial militar și religios, urmat apoi de Hora Unirii. De asemenea, la Galeria de artă „N. N. Tonitza”, vizitatorii sunt așteptați pentru a participa la vernisajul unei expoziții aniversare de medalistică și cartofilie, iar la ora 13.30 va avea loc și o expoziție aniversară de carte și manuscrise extrem de valoroase, numită “Cuza, idealul său, al nostru, al tuturor românilor”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.