spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
11.4 C
Vaslui
14-mai-2024

Cât te costă să-ți cumperi o casă în Vaslui: în localitățile apropiate, plătești mai mult chiar decât pentru un apartament în oraș! (FOTO)

- Advertisement -

LOCUINȚE… Prețul caselor în municipiul Vaslui a crescut considerabil în ultimii ani, aproape la fel de mult ca în orașele mari, dezvoltate, cu putere mare de cumpărare. Urmărind portalurile imobiliare, putem vedea că prețul unei case noi în municipiul Vaslui variază între o sută de mii de euro și peste 200-300 de mii de euro. Nici casele mai vechi, construite în anii ’80-’90, și renovate recent nu sunt mai ieftine. Spre exemplu, o casă construită în 1995, în Cartier, cu trei camere, renovate în 2023, a fost scoasă la vânzare pentru suma de 158.000 euro. În suburbiile Vasluiului sau în comunele vecine, precum Muntenii de Jos sau Muntenii de Sus, o casă face cât un apartament în oraș sau e chiar mai scumpă, dacă are o suprafață mai mare. O casă duplex în Moara Grecilor, de 65 metri pătrați, a fost scoasă recent la vânzare cu prețul de 68.000 euro. O altă casă, însă în Muntenii de Jos, vizavi de motelul din comună, se vinde cu 116.500 euro.

O zonă aflată în dezvoltare în municipiul Vaslui se află pe strada Ștefan Procopiu. Aici se contruiesc în această perioadă mai multe case care vor forma un “ansamblu cu circuit închis”. Cele finalizate au fost deja puse în vânzare. Una dintre ele se vinde în prezent cu suma de 105.000 euro. “Imobilul este dispus pe un singur nivel, este compus din: hol, două dormitoare, baie, dressing, bucătărie, living și două terase. Casa se vinde la stadiul finisat și racordată la toate utilitățile: curent, gaz, apă și canalizare. Prețul unei case este de 105.000 euro cu TVA 9% inclus în preț (pretul poate varia în functie de suprafața terenului). Suprafață – 67.06 mp”, se arată în anunț.

Cea mai scumpă casă din Vaslui: 330.000 euro. Are spațiu de relaxare, pentru lectură și pentru fitness

Zonele cu cele mai scumpe case în municipiul Vaslui sunt Copou, Delea și Donici. În funcție de suprafața construită, finisaje și terenul aferent, o casă construită în aceste zone poate să depășească 300 de mii de euro. Spre exemplu, o vilă de pe strada Andrei Mureșanu, formată din parter, etaj și mansardă, a fost scoasă recent la vânzare pentru suma de 330.000 euro. “Compartimentarea vilei este pretabilă atât activităților comerciale cât și pentru a fi folosită ca locuință: la parter, un hol central cu acces într-un living generos, bucătărie, o baie și garaj, iar la etaj, din holul central se pot accesa separat toate cele 4 camere și o baie. Mansarda este amenajată pentru activități recreative: spațiu de relaxare, pentru lectură și pentru fitness. Imobilul are suprafața utilă totală desfășurată de 248 mp, a fost construit în anul 1998 și modernizat în anul 2008, realizat cu structură din beton armat, zidărie din cărămidă și este racordat la toate utilitățile: energie electrică, gaz, apă, canalizare”, se arată în anunțul publicat pe portal. O altă casă, însă situată pe strada Filaturii, cu o suprafață construită de 250 metri pătrați și un teren aferent de 850 metri pătrați, se vinde cu 280.000 euro.

Case mai ieftine în Zona Industrială

În Zona Industrială, prețurile se mențin în continuare destul de scăzute. Aici, o casă nou construită, semifinisată la interior, se vinde la prețul de 86.000 euro. Construcția se află pe strada Metalurgiei, zonă pe care aleșii locali tot promit să o transforme. “Casa PÂM cu suprafața de 200 mp construiți și 300 mp teren. Construcția este realizată din cărămidă portantă seismică Brikston, tâmplărie PVC cu feronerie ROTO, instalație electrică din cupru, tablă de 0,5. Vila se predă la stadiul de finisat exterior și semifinasat interior. Vila este situată pe str. Metalurgiei nr. 2, o zonă în plină dezvoltare (cartier nou de locuințe ce se va construi de către Primărie, extinderea mijloacelor de transport) ce are acces spre oraș pe două artere fluide care duc spre gară sau spre Piața Traian. Preț: 86000 euro. Se acceptă plata în rate”, se arată în anunț.

Bârlad: o vilă în buricul târgului costă 275.000 euro

Nici în Bârlad locuințele nu sunt mai ieftine. O vilă în centrului orașului a fost scoasă la vânzare pentru suma de 275.000 euro. “Casa este compusă din living, bucătărie, 3 dormitoare, 2 dressinguri, 2 băi, o cameră pentru centrală termică și spălătorie, spații de depozitare și o terasă acoperită cu acces în bucătărie. Casa este situată în centrul Bârladului, pe strada Sfântul Ioan, într-o zonă foarte liniștită, are toate racordurile făcute, are sistem de antiefracție montat, piesele de mobilă existente pot fi păstrate și poate fi locuită imediat după semnarea contractului de vânzare cumpărare”, se arată în anunț. Se găsesc însă și locuințe mai ieftine, începând de la 70.000 euro, nerenovate.

Prețuri mai mici în Huși și Negrești

În Huși și în Negrești, prețul caselor este mult mai mic. O casă bătrânească, situată în zona Corni, poate fi cumpărată în această perioadă cu suma de 39.000 euro. “Total suprafață teren – 860 mp, perfect drept. Casa este cumpusă din trei camere și hol. Proprietatea dispune de apă, curent și gaz la poartă”, se arată într-un anunț. O altă casă bătrânească și terenul aferent de 1100 mp, cu acces la două străzi, se vinde cu suma de 42.000 euro. Cea mai scumpă casă dintre cele aflate în prezent la vânzare costă 155.000 euro. Se află pe strada Jomir, lângă Biserica Sf. Dumitru, are trei dormitoare, 1 living open space, bucătărie de vară, beci, terasa și magazie pentru depozitare. În Negrești, nu doar prețurile sunt mai mici, ci și oferta disponibilă pe portalurile imobiliare. Aici cea mai scumpă casă aflată la vânzare costă 60.000 euro, se află pe strada Alexandru Ioan Cuza și are toate utilitățile (gaz, apă, canalizare), iar cea mai ieftină costă 22.000 euro, se află pe strada Bârladului, are apă și canalizare, însă nu și gaz.

Mare atenție atunci când cumpărați: un preț mai mic poate fi, de fapt, o capcană

Vasluienii trebuie să fie foarte atenți atunci când își doresc să facă o achiziție și să nu se lase încântați de preț sau de posibilitate de plată în rate întrucât în spatele unor oferte aparent foarte bune se află multe nereguli. Vă reamintim cazul omului de afaceri care a construit pe strada Ceramicii mai multe locuințe fără a avea toate avizele necesare. Neavând autorizații de construire, acesta a improvizat diferite lucrări. Pentru a-și atrage clienții, acesta a scos la vânzare apartamente și case chiar și la jumătate din prețul pieții.

Prețuri mai mari, anul acesta, la achiziția locuințelor noi, cumpărate de la dezvoltatori

În 2023, piața imobiliară din România a înregistrat o creștere la prețurile imobilelor și ofertă tot mai restrânsă. Potrivit unui studiu, aproape jumătate dintre cumpărători se așteaptă la noi majorări ale prețurilor în 2024, iar asta pentru că Guvernul a majorat TVA-ul de la 5 la 9% pentru apartamentele cu o valoare de până la 120.000 de euro, cumpărate de la dezvoltatorii imobiliari. Dacă pentru prima locuință cu o valoare de sub 120.000 euro TVA-ul este de 9%, pentru cea de-a doua – crește la 19%. 19% este TVA-ul și pentru proprietățile care depășesc pragul de 120.000 euro. De exemplu, pentru o diferență de preț de doar 3.000 euro la un apartament, un român plătește cu peste 12.000 euro mai mult TVA. Pentru a evita taxele, locuința poate fi cumpărată direct de la proprietar. În schimb, pentru locuințele din blocurile vechi nu se percepe TVA.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

  1. Ce plm sa faci la Vaslui ?!?!?!? E un oras de bugetari si pensionari…plus asistati social de etnie neagra. Zona e frumoasa, dar fara viitor. CIUMA rosie l-a distrus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.