S-a aflat cine a convins-o pe regina Elisabeta să iasă la balcon în timpul Jubileului de Platină, în ultima zi a evenimentului care a marcat 70 de ani de domnie a monarhului. Cel mai memorabil moment al celor patru zile de festivități era să nu se întâmple.
Regina a devenit una dintre cele mai pregătite figuri publice din lume în cursul celor 70 de ani de domnie, dezvăluindu-și rareori emoțiile în public. Totuși, o sursă a celor de la The Daily Mail a dezvăluit că numărul uriaș de mulțumiri din partea publicului britanic a lăsat-o „plină de lacrimi și copleșită de emoție” în timpul finalului glorios al festivităților Jubileului de duminica trecută.
Pentru majoritatea oamenilor, punctul culminant al celor patru zile a venit atunci când Regina Elisabeta a apărut la balconul Palatului Buckingham, alături de membrii cei mai apropiați ai familiei, în ultima zi a Jubileului de Platină.
Îmbrăcată într-un costum verde deschis și ținând în mână bastonul, regina a ieșit cu un zâmbet larg pe balcon și a privit spre oamenii care fluturau steagul Union Jack în fața ei.
În balconul simbolic al monarhiei britanice, regina a fost flancată de trei generații ale familiei sale – prințul moștenitor Charles și soția sa, Camilla, ducesă de Cornwall, prințul William și Catherine, ducesă de Cambridge, și cei trei copii ai lor. Cu toate acestea, momentul istoric a fost aproape să nu se întâmple, conform sursei citate…https://click.ro/actualitate/international/cine-a-convins-o-pe-regina-elisabeta-sa-iasa-la-638049.html