spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Compania Lear se extinde la Iaşi. Se vor crea zeci de locuri noi de muncă

- Advertisement -

Omul de afaceri Bogdan Piţigoi va construi o nouă hală de 6.200 de metri pătraţi pe care o va închiria firmei americane. La Iaşi se produc huse pentru scaune auto. Fabrica are în prezent peste 1.500 de angajaţi.

Compania de talie mondială, Lear, îşi extinde fabrica din Leţcani. Lucrările au început iar investiţia promite crearea a zeci de locuri noi de muncă în judeţ. Furnizorul pentru industria auto, prezent în Top 500 cele mai mari societăţi din lume, mai ridică o hală de peste 6.000 de metri pătrati, unde îşi va extinde secţiile.
„Lear construieşte o hală de 6.200 metri pătraţi şi cu siguranţă se vor crea multe locuri de muncă, încă nu ştiu câte. Cert este că lucrările se vor termina în toamnă iar investiţia este de 3,5 milioane de euro, fără TVA. Ne bucurăm foarte mult că există investitori care crează locuri de muncă în zona noastră şi care aduc un plus de valaore în judeţul Iaşi”, a declarat omul de afaceri Bogdan Piţigoi, cel care a închiriat halele companiei americane.
Fabrica de componente auto s-a deschis în 2014, pe o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi, fiind primul chiriaş în proiectul industrial dezvoltat de Bogdan Piţigoi, care este preşedintele grupului de firme Tester, Solo Industrial Park. Conform informaţiilor primite de la Primăria Leţcani, şi Parcul Industrial „Solo” se va extinde.
„Noi suntem bucuroşi că se extinde pentru că se crează noi locuri de muncă. Am înţeles că îşi extind activitatea şi pe alte segmente, vor să lărgească producţia şi să crească numărul locurilor de muncă. De la noi din comună sunt 300 de persoane care lucrează la Lear, este un lucru extraordinar pentru noi. Mai avem care lucrează şi la Delphi şi la o altă firmă privată din zonă. La Lear am înţeles că aduc oameni şi de la Vaslui. Firma Solo vrea să se extindă şi ea, concesionăm 2 hectare de teren către ei pentru încă un parc logistic. Spre deosebire de parcurile de stat, parcurile private se dezvoltă foarte repede şi sunt mai eficiente şi este bine să le susţinem”, a precizat Stelian Turcu, primarul comunei Leţcani.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/compania-lear-se-extinde-la-iasi-se-vor-crea-zeci-de-locuri-noi-de-munca–166290.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.