spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
11 C
Vaslui
11-mai-2024

„Competenții” din Primăria Vaslui, o nouă lovitură în bugetul orașului: peste 100.000 de euro, bani publici, pentru finalizarea unui parc, deși UE ne dăduse fonduri

- Advertisement -

BUNI DE PLATĂ… Consiliul Local Vaslui a aprobat, în această săptămână, alocarea sumei de 570.000 de lei din bugetul municipiului Vaslui pentru finalizarea unui proiect care trebuia să se implementeze cu fonduri europene. Cu acești bani vor fi cumpărați stâlpii și lămpile de iluminat din noul parc pentru copii, amenajat în spatele Copoului, pe terenul fostelor sere. Cheltuiala va fi suportată din bugetul local, deși Uniunea Europeană ne pusese la dispoziție toate fondurile necesare, inclusiv pentru această achiziție. Astfel, peste 100.000 de euro vor fi „rupți”, cel mai probabil, de la alte investiții importante pentru oraș doar pentru că între constructor și firma care trebuia să furnizeze acei stâlpi ar fi fost niște neînțelegeri care au întârziat livrarea comenzii. Pentru ca proiectul să fie dus, totuși, până la capăt, s-a prelungit termenul de finalizare până pe 31 decembrie 2024, deși parcul trebui predat beneficiarului, adică Primăriei Vaslui, azi, pe 31 decembrie 2023. Incapacitatea celor din primărie de a atrage toată suma pusă de dispoziție de Uniunea Europeană îi afectează doar pe vasluienii de rând, care acum se uită cum o sumă importantă de bani care trebuia alocată pentru asfaltări și reabilitări de școli este direcționată pentru cumpărarea de stâlpi. Pentru cei din Primăria Vaslui resposabili cu implementarea proiectului, această cheltuială suplimentară nu îi afectează cu nimic, ba din contra, ei rămân, în continuare, conectați la sistemul de bonusare. Pentru că lucrează la un proiect cu fonduri europene, toți cei din echipa condusă viceprimarul Cătălin Mândru, care este și managerul de proiect, primesc un spor de până la 25% la salariu pentru munca depusă. Prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor până în decembrie 2024 prelungește automat și bonusarea acestor angajați din cadrul primăriei.

În urmă cu trei ani, când și-a propus să dea o altă față terenului pe care erau amplasate fostele sere din spatele Copoului, instituția condusă de Vasile Pavăl nu trebuia nici să sape în munte, nici să facă tuneluri pe sub apă și nici să aducă roci de pe Lună. Trebuia doar să reconvertească un teren degradat într-o zonă verde, de agrement. Pentru asta, s-au atras fonduri europene în valoare de peste 2,8 milioane de euro și s-a dat timp constructorului 21 de luni pentru a-și duce lucrarea la bun sfârșit. În luna martie 2022, Primăria Vaslui a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor, care trebuiau finalizate până pe 31 decembrie 2023, odată cu finalul exercițiului financiar POR, prin care au fost atrase fondurile europene. Pe 28 decembrie 2023 însă, consilierii locali s-au adunat într-o nouă ședință extraordinară, pentru a prelungi termenul de finalizare a lucrărilor pentru data de 31 decembrie 2024. Și asta pentru că firma care se ocupă de amenajarea parcului nu a reușit să achiziționeze, în timp util, stâlpii și lămpile de iluminat. Cum Programul Operațional Regional (POR) s-a finalizat pe 31 decembrie 2023, începând cu data de 1 ianuarie 2024, tot ce se va mai construi și achiziționa pentru acel parc, se va face din bugetul municipiului Vaslui. Deocamdată, în ședința din 28 decembrie, consilierii locali au fost nevoiți să aloce suma de 570.000 de lei pentru achiziționarea acelor stâlpi și lămpi, însă nu este exclus ca pe viitor să apară și alte cheltuieli neprevăzute.

Consilierul Sorin Radu a cerut penalizarea constructorului

Sorin Radu

Înainte de a-și da votul, consilierii au purtat discuții ample pe marginea acestui subiect, cel luat la țintă fiind viceprimarul Cătălin Mândru, care este și managerul de proiect. Liberalul Sorin Radu a cerut ca cei responsabili pentru situația parcului să fie penalizați. “Noi, acum, suntem puși în fața unui fapt împlinit. Eu cred că aici e o greșeală de management pentru că n-ar fi trebuit să ajungem în această situație. Eu vreau să știu care au fost demersurile făcute de echipa de proiect în așa fel încât, în timp util, să putem folosi banii europeni în integralitatea lor, să nu trebuiască să cheltuim de la bugetul local această sumî de 570.000 de lei. Noi, banii aceștia, i-am pierdut pentru că vorbim de o cheltuială care putea fi evitată. (…) Fiind vorba despre un proiect pe care îl tot prelungim, avem de gând să discutăm și despre penalități? Să discutăm cu constructorul despre faptul că întârzierile pe care el le-a produs ne afectează pe noi, ca buget local? Putem lăsa să treacă pe lângă noi o asemenea cheltuială ca și cum pur și simplu a fost dat să se întâmple? Suntem un popor care folosește tot timpul diateza pasivă, “s-a stricat”, “s-a întâmplat”, “nu s-a făcut”, dar haideți să ne uităm și la cel care a stricat sau care nu a făcut. Din punctul meu de vedere, pentru dumneavoastră, domnul Mândru, luna decembrie nu este una fastă. Spun asta pentru că anul trecut nu am făcut ce trebuia să facem pentru olimpici, anul acesta, cîțiva copii au vărsat lacrimi în centru și tot acum în decembrie avem această cheltuială care, în calitatea dumneavoastră de manager de proiect, cred că vi se datorează”, a declarat Radu.

Vicele Mândru: “constructorul ne-a dat asigurări că stâlpii vor fi livrați la termen”

Cătălin Mîndru

În apărarea lui, viceprimarul Cătălin Mândru a enumerat toate demersurile întreprinse de echipa de management din cadrul primărie, pentru ca proiectul să fie implementat până pe 31 decembrie 2023. „Implementarea oricărui proiect cu finanțare europeană înseamnă efortul comun al constructorului, al consultatului, al dirigintelui de șantier și, într-adevăr, al beneficiarului. Dacă ar fi să căutăm niște responsabili pentru această situație, aceștia sunt toți cei enumerați mai sus. În ceea ce privește demersurile făcute de către echipa de implementare din partea beneficiarului, trebuie avut în vedere că la data de 23 februarie 2023, graficele de execuție și cele valorice indicau și asumau finalizarea acestui proiect la data de 31 decembrie 2023. Ca în orice alt proiect, aceste grafice se actualizează. Am avut o astfel de actualizare la data de 30 mai, prin care se asuma o finalizare a proiectului în luna octombrie 2023. Următoarea actualizare a graficului de lucrări s-a făcut pe 20 octombrie 2023 pentru că lucrările decurgeau într-un anumit ritm. Atunci s-a stabilit o altă dată de finalizare, noiembrie 2023. În toată această perioadă s-au făcut multiple comandamente de lucru cu cei enumerați mai sus, iar la ultimul astfel de comandament, constructorul, sub semnătură, și-a asumat ca ultimă lucrare ce va fi realizată la acest obiectiv, data de 12 decembrie 2023. Am făcut notificări în scris către constructor ca urmare a mesajelor pe care le primeam de la dirigintele de șantier în legătură cu ritmul lucrărilor de execuție. O astfel de notificare a fost făcută în data de 26 septembrie 2026, alta pe 27 noiembrie. În ambele am solicitat constructorului sî ne întâlnim pentru a reactualiza graficul de execuție astfel încât termenele asumate să fie respectate. La un moment dat, în relația dintre constructor și furnizor au intervenit anumite probleme privind furnizarea acestor stâlpi, pentru că firma respectivă are contracte și în străinătate. Noi nu am putut inteveni în această relație, însă constructorul ne-a dat asigurări că stâlpii vor fi livrați la termen. Fiind constrânși de timp, am încercat și o altă modalitate de a rezolva lucrurile, respectiv contactarea acestui furnizor pentru a primi direct de la el niște informații în legătură cu această livrare. Din păcate, toate eforturile noastre nu au reușit să atragă și această ultimă sumă care, raportată la întreaga valoare a proiectului, este de aproximativ 3%. Nu știu dacă noi, aici, ne putem erija într-o instanță care să stabilească vinovații și responsabilii pentru această situație, dar cu siguranță domnul primar al municipiului, cel care a emis dispoziția de numire a acestei echipe de management a proiectului, va face o evaluarea a tuturor celor implicați și va decide în consecință. Vreau să vă asigur că din partea noastră s-au făcut toate eforturile, până în ultima zi. Referitor la penalități pentru constructor, există o garanție de bună execuție. Acum ne concentrăm pe finalizarea proiectului, iar compartimentul juridic cu siguranță va analiza și această posibilitate”.

Consilierul Leonard Negruți ar fi vrut parcul gata de Ziua Copilului

Leonard Negruti

Deși în proiectul de hotărâre supus votului consilierilor, termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit pentru data de 31 decembrie 2024, cei din echipa de implementare împreună cu constructorul au decis că parcul poate fi dat în folosință până cel târziu pe 30 iunie 2024. Acest termen nu fost pe placul social-democratului Leonard Negruți, care ar fi vrut ca parcul să fie dat în folosință de Ziua Copilului. “În urma marilor și grelelor negocieri pentru care se bate cu pumnul că le-a dus, domnul manager de proiect a obținut ca termen de finalizare a lucrărilor data de 30 iunie 2024. Să nu uităm însă că data de 1 iunie este o zi dedicată celor care vor fi beneficiarii acelui parc. Managerul de proiect nu a fost în stare să negocieze ca termen final sfârșitul lunii mai astfel încât acel parc, atât de mult așteptat, să poată fi deschis pe 1 iunie. Spunea domnul Radu că luna decembrie nu îi este propice stimabilului manager de proiect. Din contra, această lună îi este foarte proprice pentru că dumnealui merge în continuare cu câteva zec de milioane de lei vechi, pe care le încasează lunar de pe urma acelui proiect. Un alt lucru pe care ne învată domnul Mândru este să nu ne asumăm responsabilități. El ne învață ca atunci când dăm de greu să începem să dăm vina, ba pe constructor, ba pe consultant, ba pe cei din administrație. Dacă ne uităm la alte proiecte, cum ar fi strada Traian, de exemplu, vom vedea că s-au purtat niște discuții productive. Aș fi vrut ca acea dată de 30 iunie și fi fost gândită mai bine, ca parcul să fie deschis de Ziua Copilului”, a propus Negruți. Vicele Mândru i-a explicat acestuia că termenele sunt doar niște propuneri și că parcul ar putea fi finalizat mult mai devreme, chiar și în luna aprilie 2024. „Legat de acest termen, 31 decembrie 2024, el nu a fost negociat cu cineva, ci este un termen maximal, impus de ordonanța 36/2023. Termenul de 30 iunie 2024 este unul autoimpus, până la care noi am estimat că acest obiectiv va fi dat în folosință. Acest parc poate fi dat în folosință inclusiv în luna aprilie sau în luna mai a anului viitor. Luăm în calcul ca de 1 iunie acest parc să fie funcțional” a mai precizat managerul de proiect. Vicele Mândru a recunoscut că primarul Vasile Pavăl s-a implicat personal în acest proiect, contactând telefonic furnizorul acelor stâlpi, pentru a-i cere să îi trimită cât mai repede la Vaslui. Conform lui Mândru, cei 25 de stâlpi pentru care Primăria Municipiului Vaslui se pregătește să plătească peste 400.000 de lei, dar și lămpile de iluminat care vor fi puse pe gardul de la intrarea în parc, de pe strada Andrei Mureșanu, ar ajunge la Vaslui în perioada 12-15 ianuarie, urmând ca imediat după aceea să se treacă la montarea lor. Deși verbal s-a convenit cu constructorul ca parcul să fie finalizat până pe data de 30 iunie, liberalul Sorin Radu a atras atenția că termenul valabil este cel scris în documente, de 31 decembrie 2024. „Dacă în proiectul de hotărâre este trecut termenul de 31 decembrie 2024, iar noi îl vom vota, nu vom putea pune absolut nicio presiune asupra constructorului. Îi vom da acestuia posibilitatea să termine când vrea el. La fel cum se întâmplă și cu blocul de pe strada Ceramicii, care deși e finalizat de un an de zile, noi stăm și ne uităm la el. Așa se poate întâmpla și cu acest parc, dacă nu punem presiune pe constructor. El poate preda obectivul și pe 30 decembrie, anul viitor, pentru că se încadrează în noii termeni prevăzuți în contract”, a mai spus Radu. Liberalul a fost contrazis de social-democratul Cezar Bahrim, care a afirmat că firma care se ocupă cu amenajarea parcului nu ar avea niciun interes să tărăgăneze lucrările. “Nu are nimeni interes să întrețină un parc pe cheltuiala lui, pentru că vorbim de sume mari de bani. Acelei suprafețe verzi trebuie să i se aplice tratamente, iarba trebuie costită. Din punctul meu de vedere constructorul va preda lucrarea cel târziu în luna martie pentru că nu are interes să întrețină el parcul”, a spus Bahrim.

Parcul nefinalizat, cheltuieli suplimentare de la bugetul local, însă bonusarea angaților din primărie merge în continuare

Spre finalul discuțiilor, s-a atins un alt subiect sensibil, cel al sporurilor pe care angajații primăriei le încasează ca urmare a faptului că lucrează la proiecte cu fonduri europene. Problema a fost ridicată de liberalul Mitică Jora, care a cerut mai multe explciații din partea directorului economic al primăriei. „Acest bonus se acordă în funcție de numărul de ore lucrate în luna respectivă la proiect. Există posibilitatea, chiar și în această perioadă, ca un anumit membru al acestei echipe, care nu a fost implicat în activitatea respectivă, să nu primească acel bonus. De exemplu, colegul de la Achiziții dacă nu a avut activitate într-o anumită lună nu a primit niciun leu bonus. La fel se va întâmpla și în perioada următoare, în funcție de activitățile care mai sunt de desfășurat în cadrul acestui proiect”, a explicat Eugen Boț. Întrebat dacă o vizită pe lună, a managerului de proiect, la șantier, i-ar asigura acestuia bonusul de 25% din salariu, directorul economic al primăriei a adăugat. “Conform legii, primarul și viceprimarii beneficiază de acel spor atunci când se implementează un proiect sau zece proiecte. Nu este condiție să fie manager de proiect. Nu cred că i se poate imputa unui manager de proiect o situație de forță majoră, îmtrucât leguitorul a prevăzut ca el să fie remunerat pentru activitatea respectivă”.

Constructorul care a pus Primăria Vaslui la o cheltuială suplimentară, condamnat în trecut pentru fraudarea fondurilor europene            

Surse din cadrul Primăriei Vaslui, care au dorit să rămână sub protecția anonimatului, ne-au declarat că achiziția stâlpilor și lămpilor a fost întârziată intenționat, ca ea să nu fie făcută din fonduri europene, ci din bugetul local al orașului. Astfel, feriți de ochiul vigilent al Direcției Naționale Anticorupție, cei implicați în această afacere ar putea împărți și ei o zeciuială, e adevărat, nu de proporția celei capturate de Dumitru Buzatu pe balta de la Cârja. Varianta aceasta nu e chiar atât de fantasmagorică dacă ne uităm la cine este constructorul care a prins lucrarea din spatele Copoului. Vorbim de societatea Katar Conneg SRL, care până în toamna anului 2020 a aparținut lui Bogdan Cioncu, un afacerist din Negreși, condamnat definitiv de Curtea de Apel Iași după ce a fraudat fondurile UE. În 2011, în municipiul Huși era inaugurat unul dintre cele mai scumpe parcuri din România, unde numai un singur tobogan a costat aproape cât o garsonieră. Șase ani mai târziu, în 2017, procurorii DNA anunțau trimiterea în judecată a administratorului firmei care a construit parcul costisitor. Bogdan Cioncu, administratorul Elitconstruct, era cunoscut în județ ca fiind un apropiat al PSD, firma sa fiind abonată la contractele cu finanțare publică. În cazul părculețului de la Huși, deși reprezentanții Primăriei Huși au fost cei care au prezentat instituțiilor europene documentele pentru decontarea lucrărilor, nimeni din administrația locală nu a fost găsit vinovat. “În cursul anului 2011, în contextul realizării unui proiect finanțat din fonduri nerambursabile, intitulat <<Creare parc nou în municipiul Huși>>, inculpatul Cioncu Bogdan, în calitate de administrator al SC Elitconstruct SRL Negrești, a depus la Primăria Huși, beneficiara lucrărilor, mai multe înscrisuri inexacte (facturi, situații de lucrări, etc.), care atestau costuri supraevaluate ale unor materiale cu suma totală de  553.548 lei. Ulterior, fără vinovăție, beneficiarul proiectului a prezentat documentele respective la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, aceste demersuri având ca rezultat obținerea, fără drept, de către Municipiul Huși, a sumei totale de 686.399 lei”, au precizat procurorii DNA. Dosarul a fost înaintat de DNA Iași Tribunalului Vaslui spre soluționare, Bogdan Cioncu fiind acuzat de “folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”. Părculețul din Huși a fost construit cu fonduri europene, în proporțiie de 75%, în timp ce Consiliul Local a investit 25% din valoarea proiectului.  După punerea în mișcare a acțiunii penale în acest dosar, Ministerul Dezvoltării Regionale și al Fondurilor Europene de la acea vreme a decis să se constituie parte civilă în cauză, iar procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ale lui Bogdan Cionca și ale companiei SC Elitconstruct SRL. După epuizarea judecării fondului, Tribunalul Vaslui a decis achitarea inculpaților, însă DNA a formulat apel, pe care l-a cîștigat. Astfel, în data de 21 august 2020, prin Decizia Penală nr. 602, Curtea de Apel Iași a decis să-i aplice lui Bogdan Cioncu o pedeapsă definitivă de doi ani de închisoare cu suspendare, pe o durată de încercare de trei ani, după ce, în prealabil, a schimbat încadrarea faptei în participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, cu scopul obținerii pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. De asemenea, SC Elitconstruct SRL a primit o condamnare la plata unei amenzi penale de 200.000 de lei și interzicerea, pentru o perioadă de trei ani, să mai participe la licitații publice. Atât patronul, cât și compania au fost obligați să restituie Ministerului Dezvoltării Regionale și al Fondurilor Europene suma de 686.399 de lei, reprezentând prejudiciul. La un an după trimiterea în judecată, Bogdan Cioncu înființează o nouă societate, pe care apoi o transferă în familie. Astfel, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, pe 17 decembrie 2018 ia naștere SC Katar Conneg SRL, companie care la momentul înființării avea doi asociați persoane fizice: Maria Cioncu și fiul acesteia, Bogdan Cioncu. Obiectul de activitate declarat este lucrări de construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale. În 4 septembrie 2020, la o lună după ce Curtea de Apel Iași pronunță condamnarea, cei doi patroni se reunesc într-o adunare generală și decid ca Bogdan Cioncu să-i cesioneze mamei sale toate părțile sociale pe care le deținea la SC Katar Conneg SRL (95% din firmă), precum și să-i predea acesteia mandatul de administrator. În data de 29 octombrie 2020, o mișcare identică cu cea petrecută în cazul SC Katar Conneg SRL are loc și în structura acționatului SC Elitconstruct SRL. Practic, Bogdan Cioncu, care deținuse calitatea de asociat majoritar, precum și funcția de administrator al celor două companii, a decis să părăsească societățile cesionându-i mamei sale, Maria Cioncu, toate părțile sociale, precum și mandatul de administrator. Trecutul zbuciumat al Bogdan Cioncu nu a împiedicat firmele familiei să rămână conectate la banul public. În 2021, SC Katar Conneg, firma condusă de mama lui Bogdan Cioncu cîștigă licitația pentru amenajarea parcului din Copou, unde Uniunea Europeană a pus la bătaie peste 2,8 milioane de euro. În martie 2022, Primăria Vaslui a predat amplasamentul constructorului, stabilind ca termen de finalizare a lucrărilor data de 31 decembrie 2023. Deși achiziția stâlpilor și lămpilor putea fi făcută din timp, ea a fost lăsată pe ultima sută de metri, iar acum singurii puși la plată pentru această întârziere sunt vasluienii cărora li s-au “șterpelit” 570.000 de lei din bugetul orașului pentru o cheltuială care putea fi evitată, după cum a spus și consilierul Sorin Radu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

10 COMENTARII

  1. Stimați vasluieni,cum mama diavolului ii alegeți la conducerea județului VS pe cei mai proști și ticăloși reprezentanți și apoi vă mirați că investitorii va oclooesc?

  2. Ce este asa greu de înțeles domnilor ziariști?
    Nu ați înțeles că toate obiectivele trebuiesc terminate cât mai aproape de alegerile locale, ca să aibă cu ce se lăuda primarul Pavăl.
    I.a făcut tovarășu Pavăl ca la NUFARU pe consilierii locali PNL + USR.
    Trăiască COMUNISMUL marca Vasile Pavăl.

    • 100 mii era bine , a costat aproape 3 milioane de euro 😀
      mai mult ca sigur si niște porcarii de doi bani o sa fie, dar na.. asa se face treaba la romani, chiar ar fi fost haios sa facă ceva cu simt de răspundere fără sa jumulească ei grosul:))

  3. Demagogie ieftina ! Un anumit domn consilier (lesne de inteles cine) foloseste expresii sforaitoare , fara sa aiba macar habar de notiuni elementare de gramatica, cu evidentul scop de a multumi partidului care isi primeste inapoi , cu bratele deschise, copiii ratacitori, vremelnic imbufnati pe casa parinteasca.
    Domnul consilier cu pricina s-a tot facut remarcat printr-o continua abtinere de la vot, de parca a ajuns in CL ca sa joace rol de spectator si nu de decident.
    Apropo, diateza pasiva se formeaza din verb auxiliar si participiul verbului de conjugat. Probabil ca s-a confundat cu o actiune impersonala, zic si eu.
    Nu am auzit de imputari cerute pentru troleibuzele casate, pentru datoria Transurb creata prin procesele pierdute de vechea conducere, pentru bazarul care s-a invechit stand nefolosit. Indiscutabil, situatia nu e de laudat, insa prea prea mult spectacol in CL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.