spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
12.5 C
Vaslui
14-mai-2024

Dosare penale pentru doi moldoveni prinși în Vama Albița cu acte false

- Advertisement -

FALSURI… Primul dintre ei a fost un moldovean de 43 de ani, șoferul unui microbuz înmatriculat în Bulgaria și care a prezentat, la controlul de frontieră, documente care s-au dovedit false. «Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de inspecție tehnică periodică și a asigurării tip Carte Verde, prezentate la control pentru autovehiculul în cauză, polițiștii de frontieră au procedat la efectuarea de verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul care atesta efectuarea inspecției tehnice periodice nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals total și că asigurarea tip Carte Verde prezentată la control nu figurează, în bazele de date, ca fiind eliberată. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals», au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră. În aceeași zi, un moldovean de 54 de ani, la volanul unui ansamblu de vehicule format din camion și remorcă, a prezentat, lucrătorilor vamali, documente false privind greutatea mărfurilor transportate. «La controlul de frontieră, în cadrul formalităților vamale, s-a constatat că există diferențe între declarația vamală prezentată și cea înscrisă în sistemul informatic. În urma cântăririi efectuate de lucrători din cadrul CNADNR Albița s-a constatat o diferență de greutate a mărfurilor transportate de 17.120 kg, parte din bunurile din lista anexată neputând fi identificate de către lucrătorul vamal (lipseau). Deoarece prezentarea la controlul vamal a unei declarații vamale fără a putea fi identificate bunurile din lista anexată, potrivit Codului Vamal, constituie infracțiune, Biroul Vamal Albița a întocmit proces-verbal de constatare și a sesizat organele poliției de frontieră din P.T.F. Albița», au transmis polițiștii de frontieră.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.