spot_imgspot_img
11.4 C
Vaslui
29-apr.-2024

Emoții pentru 2758 elevi din Vaslui: susțin prima probă la simularea pentru Bacalaureat

- Advertisement -

EXAMEN… Elevii de clasa a XII-a, respectiv a XIII-a, vor susține astăzi prima probă la simularea pentru Bacalaureat, cea la Limba și literatura română. În județul Vaslui, sunt înscriși, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, 2758 elevi, dintre care 1802 la profilul Real și 956 la profilul Uman. Proba va începe la ora 09:00, când se vor deschide plicurile sigilate care conțin subiectele la simulare, însă accesul elevilor în sală este permis până la ora 08:30. La finalul probei, lucrările vor fi scanate în clasă și încărcate pe o platformă, acolo unde vor fi corectate de către profesori aleși automat și aleatoriu. „Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog”, a transmis Ministerul Educației.

Conform procedurii de desfășurare a simulării pentru Bacalaureat, timpul destinat elaborării unei lucrări scrise pentru fiecare dintre probe este de trei ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Anul acesta, programa pentru simularea examenului de BAC a fost modificată, fiind eliminate anumite conținuturi. Astfel, la Limba și literatura română au fost exceptate următoarele: textul dramatic postbelic, perioada postbelică și autorii canonici: Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu, Marin Sorescu.

Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie

Mâine, 5 martie, va avea loc proba obligatorie a profilului – Matematică sau Istorie, iar miercuri, 6 martie, proba la alegere a profilului. “Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor/competențelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educației. Subiectele și baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educație la simularea probelor Evaluării Naționale pentru clasele a VIII-a. Rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie și vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral. Obiectivul urmărit: îmbunătățirea performanțelor școlare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens”, a transmis Ministerul Educației.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.