spot_imgspot_img
18.5 C
Vaslui
29-apr.-2024

Episcopia Hușilor, recunoaștere la nivel național pentru toată activitatea sa social-filantropică!

- Advertisement -

SUCCES… Episcopia Hușilor reușește în aceste zile să dovedească la nivel național faptul că dezideratul din 2017, pe care noul Episcop, Preasfințitul Ignatie, și l-a asumat, odată cu întronizarea sa, și anume acela de a fi cu prioritate lângă cei mai necăjiți dintre vasluieni, sprijinind și ajutând acolo unde este cea mai mare nevoie de suportul semenilor, a fost dus la îndeplinire. Concret, Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, cea care se află sub egida Episcopiei și construiește în județ proiecte social-filantropice ample, a fost răsplătită pentru toată activitatea de până acum cu premiul „Instituția anului 2023″, în cadrul Galei Naționale a Asistenței Sociale din România.

Preotul Vladimir Beregoi, președintele Asociației Filantropia Ortodoxă Huși și, totodată, consilier economic și misionar al Episcopiei Hușilor, Georgiana Popica, asistent social, Flavius Bolohan, inspector în cadrul Sectorului Economic și Social al Episcopiei, preotul Marian Rigină, consilier pentru activitățile cu tineretul în cadrul Episcopiei Hușilor și, totodată, vicepreședinte al Asociației Filantropia Ortodoxă, precum și Silvia Gociu, asistent social, sunt cei care au urcat pe scena Ateneului Român, pentru a primi premiul „Instituția anului 2023″, în cadrul Galei Naționale a Asistenței Sociale din România, organizată de Colegiul Național al Asisteților Sociali. „Dedicăm acest premiu tuturor copiilor și vârstnicilor de care Episcopia Hușilor, prin Asociația „Filantropia Ortodoxă”, este alături, în cuprinsul județului Vaslui.  Mulțumim Părintelui Episcop Ignatie pentru sprijinul pe care ni-l acordă, pentru a fi bucurie celor de lângă noi. Mulțumim tuturor celor care ne ajută ca fiecare întâlnire a noastră cu oamenii care sunt în diferite nevoi, să fie o bucurie. Mulțumesc celor care ne-au făcut surpriza de a ne nominaliza și, nu în ultimul rând, mulțumesc întregii echipe a Asociației noastre”, a fost mesajul părintelui Vladimir Beregoi.

Episcopia Hușilor, ajutorul celor mai necăjiți dintre vasluieni, care, din păcate, nu sunt deloc puțini

Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, înființată în 2018 cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, își propune dezvoltarea comunităților prin sprijinirea persoanelor aflate în stare de vulnerabilitate fizică, psihică sau socială. În prezent, Episcopia Hușilor, prin Asociația Filantropia Ortodoxă, are înființate nu mai puțin de 11 asezăminte sociale în județ, unde sunt ocrotiți copii sau adulți care fac parte din categorii vulnerabile. Zilnic, peste 700 de persoane sunt ocrotite în aceste centre, primind ajutor sub diferite forme. Pentru mulți locuitori ai Eparhiei, această recunoaștere la nivel național a activității social-filantropice din Episcopia Hușilor, nu a fost deloc o surpriză, întrucât, din 2017 și până în prezent, acțiunile dedicate celor în nevoie au fost constante, ample și, de multe ori, chiar surprinzătoare. Au fost, de pildă, construite din temelii și dotate integral mai multe case pentru familii necăjite cu copii mulți; s-au înființat cele 11 centre sociale din tot județul; sunt acordate burse elevilor și studenților silitori la școală, dar care sunt în risc de abandon, din cauza neajunsurilor, iar lista acestui sprijin constant poate continua cu nenumărate alte acțiuni ample, precum tabere de vară pentru copii, împărțirea a mii de cadouri de Moș Nicolae și Moș Crăciun sau diverse alte fapte zilnice, poate mai puțin vizibile în spațiul public, dar atât de importante pentru cei care au cu adevărat nevoie de sprijin.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

11 COMENTARII

  1. Eu am apelat la salvarea de la episcopie, prin îndrumarea lor, pentru a o prelua pe mama mea bolnavă și a o transporta la Iași . Când soția mea a apelat la ei , a păi doamnă trebuie sa vorbiți la SAJ Vaslui și să faceți cerere și după două săptămâni să primiți răspuns. Mama având cancer. Înainte de asta a vrut să o internam la ei. Mama se deplasează greu. Au zis că dacă nu se deplasează nu o pot primi. Am ajuns la concluzia că,sunt doar pe profit și nimic mai mult. Din partea mea :Hai sictir. A și într-o zi salvarea Episcopiei Huși ducea odrasla cuiva la școala numărul 1.

  2. Eu am apelat la salvarea de la episcopie, prin îndrumarea lor, pentru a o prelua pe mama mea bolnavă și a o transporta la Iași . Când soția mea a apelat la ei , a păi doamnă trebuie sa vorbiți la SAJ Vaslui și să faceți cerere și după două săptămâni să primiți răspuns. Mama având cancer. Înainte de asta a vrut să o internam la ei. Mama se deplasează greu. Au zis că dacă nu se deplasează nu o pot primi. Am ajuns la concluzia că,sunt doar pe profit și nimic mai mult. Din partea mea :Hai sictir.

    • O asemenea activitate,amplă și dedicata celor în nevoi, are nevoie de susținere. Participa și preoții, susținând Filantropia, și bani publici. Care e problema? Că o face Biserica? Deranjează? Bine că luam arme de la americani, pe miliarde de euro. Ce gândire îngustă!

      • voi ori sunteți rău voitori ori sunteți grei de cap, acolo se sifonează banul public la greu, cel puțin dublu s-ar putea face pentru nevoiași cu banii dați acolo , nici jumătate din banii aia nu-i folosesc pentru caritate, grosul rămâne la ei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.