GRĂBIT… Un nou accident rutier s-a produs vineri, în jurul prânzului, pe str. Alecu Donici din Vaslui. Odată cu școala online și trimiterea copiilor acasă, autoritățile locale au întrerupt și funcționarea semaforului de lângă Liceul „Mihail Kogălniceanu”, ceea ce a a dus la numeroase neînțelegeri între șoferi. Din primele informații se pare că șoferul unui autoturism care se deplasa dinspre Copou spre Inspectoratul de Poliție Județean, pe strada Mihail Kogălniceanu, nu a mai acordat prioritate de trecere unui alt autoturism care circula dinspre Penny spre Piața Vidin și pe care l-a lovit. În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme. Din fericire, niciuna dintre persoanele implicate în evenimentul rutier nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.