spot_img
spot_imgspot_img
12.4 C
Vaslui
19-mai-2024

Înscrierea copiilor la grădiniţă se va face în perioada 2 mai – 31 mai

- Advertisement -

Înscrierea copiilor la grădiniţă se va face în perioada 2-31 mai, iar reînscrierea pentru copiii care au frecventat grădiniţa în anul şcolar 2010-2011 se va face în perioada 4-21 aprilie, potrivit unei note a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Cererile de înscriere vor fi discutate şi aprobate în cadrul Consiliului de Administraţie al fiecărei grădiniţe în perioada 31 mai – 10 iunie, iar afişarea listelor cuprinzând cererile aprobate dar şi cele respinse va avea loc în data de 11 iunie în loc vizibil, la intrarea în grădiniţă.

Criteriile după care se vor face înscrierile sunt următoarele: domiciliul copiilor în circumscripţia şcolară arondată grădiniţei, existenţa fraţilor şi a surorilor în aceeaşi grădiniţă, vor avea prioritate copiii care provin din familii monoparentale. Un alt avantaj ar fi apropierea de grădiniţă a locului de muncă al părinţilor sau al susţinătorilor legali.

„Se interzice condiţionarea înscrierii sau reînscrierii copiilor în grădiniţă de perceperea unor taxe sau sponsorizări din partea părinţilor”, precizează ISMB.

Conform proiectului planului de şcolarizare pentru anul 2011-2012 numărul locurilor în grădiniţe din Municipiul Bucureşti este de 31.820 de locuri la învăţământul de masă şi 226 la învăţământul special.

Legea Educaţiei Naţionale, care prevede măsura introducerii clasei pregătitoare în învăţământul primar, intră în vigoare cu anul şcolar 2012-2013. În anul şcolar 2011-2012 copii de şase ani vor putea fi înscrişi atât în grupa pregătitoare cât şi în clasa I.

ISMB precizează că cei mici, care au împlinit şase ani şi care în anul şcolar 2011-2012 vor fi înscrişi la grădiniţă în grupa mare, în anul şcolar 2012-2013 vor fi înscrişi în clasa I.

Copiii de cinci ani care în anul şcolar 2011-2012 vor fi înscrişi la grădiniţă în grupa mare, în anul şcolar 2012-2013 vor fi înscrişi în clasa pregătitoare. Totodată, în anul şcolar 2011-2012 toţi copiii care împlinesc vârsta de şase ani până la 31 decembrie 2011 pot fi înscrişi fie la şcoală, fie la grădiniţă.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.