spot_img
spot_imgspot_img
11.5 C
Vaslui
19-mai-2024

Judecătoria Vaslui va da verdictul în cazul violatorului din comuna Ciurea

- Advertisement -

CAZ… Prins de polițiștii ieșeni și adus în fața judecătorilor după ce a fost acuzat de viol și agresiune sexuală în formă continuată, Ionuț Ciprian Arseni va fi judecat de către magistrații vasluieni. Și asta pentru că bărbatul, chiar dacă locuia în comuna Ciurea, o făcea fără forme legale și adresa lui, cel puțin în acte, era într-o localitate din județul Vaslui. Arseni a fost arestat preventiv după ce victima, chiar propria fiică, și-a făcut curaj și a povestit mamei la ce chinuri era supusă. Mai mult, în urma anchetei, s-a stabilit că bărbatul și-a batjocorit prima dată fiica în 2016, când aceasta avea doar 6 ani.

Anul trecut, un bărbat de 41 de ani din comuna Ciurea avea să ajungă pe mâna polițiștilor după ce a fost acuzat de viol în formă continuată și agresiune sexuală. Conform anchetatorilor, bărbatul își batjocorea chiar propria fiică, iar prima oară a făcut acest lucru în 2016, pe când copila avea doar 6 ani. Totul a ieșit la iveală după ce fata și-a făcut curaj și, profitând de faptul că tatăl ei era plecat la muncă, în străinătate, a povestit totul mamei sale. Femeia și-a reclamat apoi soțul la poliție și Ionuț Ciprian Arseni a ajuns pe mâna anchetatorilor. Bărbatul a fost arestat preventiv de către magistrații ieșeni dar, într-un final, acesta a ajuns să fie judecat de instanțele vasluiene. Și asta pentru că acesta locuia în comuna Ciurea fără forme legale și figura cu adresa în județul Vaslui. „În urma anchetei s-a stabilit că suspectul ar fi comis faptele începând cu anul 2016, când victima avea 6 ani. Numai că, recent, aceasta din urmă a avut o cădere nervoasă și i-a povestit mamei sale prin ce a trecut. Încurajată și de faptul că suspectul se afla la muncă în Danemarca, minora a relatat ce i s-a întâmplat. În urma sesizării, a fost deschisă o anchetă, iar suspectul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar, mai apoi, a fost arestat preventiv”, declarau, la acea vreme, procurorii de caz.

Violatorul Arseni, lăsat sub control judiciar

După o perioadă de timp petrecută în spatele gratiilor, bărbatul reușește să convingă judecătorii că nu mai reprezintă un pericol public și este lăsat sub control judiciar. În plus, instanța l-a obligat să respecte o serie de obligații, altfel riscă să se întoarcă după gratii. Printre altele, Arseni este obligat să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței sau să se prezinte la organul de poliție conform programului de supraveghere întocmit sau ori de cate ori este chemat. Mai mult, instanța impune inculpatului Arseni Ciprian Ionuț ca, pe durata controlului judiciar, să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a județului Vaslui, decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar, să nu se apropie de victimă sau martori, să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale. De asemenea, instanța atrage atenția inculpatului Arseni Ciprian Ionuț că, în cazul încălcării cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura preventivă a controlului judiciar va fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.