spot_img
spot_imgspot_img
22.2 C
Vaslui
20-mai-2024

Legea sãnãtãtii mintale, modificatã

- Advertisement -

Oficialii Ministerului Sãnãtãtii spun cã schimbãrile aduse sunt menite sã previnã situatii limitã sau chiar tragice, în care sunt implicate persoane cu tulburãri psihice. Pacientii cu afectiuni psihice au dreptul de a desemna, ca reprezentant conventional, o persoanã cu capacitate deplinã de exercitiu, care sã îi asiste sau sã îi reprezinte pe durata tratamentului medical. Personalul medical este obligat sã informeze persoana prevãzutã cu privire la acest drept si sã îi punã la dispozitie o conventie-model pentru desemnarea reprezentantului conventional. În cazul în care persoana internatã a fost declaratã ca fiind lipsitã de capacitate deplinã de exercitiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispozitiilor legale. În cazul în care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant conventional din cauza lipsei capacitãtii psihice, unitatea sanitarã este obligatã sã sesizeze, de îndatã, autoritatea tutelarã sau, în cazul minorilor, Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului din unitatea administrativ-teritorialã în care pacientul îsi are domiciliul sau resedinta ori în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a cãror circumscriptie territorialã se aflã unitatea medicalã, în vederea instituirii mãsurilor de ocrotire. Proiectul de lege, adoptat de Guvern, va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului. Mai multe despre acest subiect puteti sã cititi pe site-ul Ministerului Sãnãtãtii: www.ms.ro.

Oficialii Ministerului Sãnãtãtii spun cã schimbãrile aduse sunt menite sã previnã situatii limitã sau chiar tragice, în care sunt implicate persoane cu tulburãri psihice. Pacientii cu afectiuni psihice au dreptul de a desemna, ca reprezentant conventional, o persoanã cu capacitate deplinã de exercitiu, care sã îi asiste sau sã îi reprezinte pe durata tratamentului medical. Personalul medical este obligat sã informeze persoana prevãzutã cu privire la acest drept si sã îi punã la dispozitie o conventie-model pentru desemnarea reprezentantului conventional. În cazul în care persoana internatã a fost declaratã ca fiind lipsitã de capacitate deplinã de exercitiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispozitiilor legale. În cazul în care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant conventional din cauza lipsei capacitãtii psihice, unitatea sanitarã este obligatã sã sesizeze, de îndatã, autoritatea tutelarã sau, în cazul minorilor, Directia generalã de asistentã

Oficialii Ministerului Sãnãtãtii spun cã schimbãrile aduse sunt menite sã previnã situatii limitã sau chiar tragice, în care sunt implicate persoane cu tulburãri psihice. Pacientii cu afectiuni psihice au dreptul de a desemna, ca reprezentant conventional, o persoanã cu capacitate deplinã de exercitiu, care sã îi asiste sau sã îi reprezinte pe durata tratamentului medical. Personalul medical este obligat sã informeze persoana prevãzutã cu privire la acest drept si sã îi punã la dispozitie o conventie-model pentru desemnarea reprezentantului conventional. În cazul în care persoana internatã a fost declaratã ca fiind lipsitã de capacitate deplinã de exercitiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispozitiilor legale. În cazul în care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant conventional din cauza lipsei capacitãtii psihice, unitatea sanitarã este obligatã sã sesizeze, de îndatã, autoritatea tutelarã sau, în cazul minorilor, Directia generalã de asistentã socialã si protectia copilului din unitatea administrativ-teritorialã în care pacientul îsi are domiciliul sau resedinta ori în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a cãror circumscriptie territorialã se aflã unitatea medicalã, în vederea instituirii mãsurilor de ocrotire. Proiectul de lege, adoptat de Guvern, va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului. Mai multe despre acest subiect puteti sã cititi pe site-ul Ministerului Sãnãtãtii: www.ms.ro.

socialã si protectia copilului din unitatea administrativ-teritorialã în care pacientul îsi are domiciliul sau resedinta ori în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a cãror circumscriptie territorialã se aflã unitatea medicalã, în vederea instituirii mãsurilor de ocrotire. Proiectul de lege, adoptat de Guvern, va fi transmis spre dezbatere si adoptare Parlamentului. Mai multe despre acest subiect puteti sã cititi pe site-ul Ministerului Sãnãtãtii: www.ms.ro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.