spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
9.8 C
Vaslui
11-mai-2024

Localnicii din Găvanu, izolați și împotmoliți în noroaie!

- Advertisement -

AI NIMĂNUI… Multe drumuri județene și comunale din județul Vaslui arată de parcă autoritățile nici nu știu de ele. Ani la rând, preocuparea celor de la județ sau a celor de pe plan local a vizat doar drumurile principale, în timp ce drumurile secundare au avut serios de suferit din cauza legăturilor proaste dintre localități. Un astfel de drum de coșmar leagă satul Găvanu, comuna Bogdana, de celelalte localități vecine.

Localnicii de aici spun că nu au niciun motiv să se bucure atunci când plouă pentru că asta înseamnă izolarea lor. „Drumul de pământ se transformă într-un coșmar pentru toți cei care au mașini. Atunci când plouă nici vorbă ca ambulanța sau mașina pompierilor să intre în satul nostru. Noi ducem bolnavii cu căruțele la marginea satului, unde sunt preluați de salvări. Din cauza condițiilor, toți tinerii au ales să plece, iar în sat au rămas doar bătrânii, care par a fi ai nimănui. Am trimis aceste poze pe adresa redacției ziarului Vremea Nouă în speranța că autoritățile care au în gestiune acel drum vor face ceva pentru oamenii din sat. Localnicii arată cu degetul spre primar și spun că acesta, deși este de 16 ani în fruntea comunei, nu s-a preocupat deloc de oamenii din Găvanu și i-a lăsat ai nimănui. Din păcate, în anul 2021 încă mai avem localități care rămân izolate după o ploaie mai serioasă”, ne-a declarat un fiu al satului Găvanu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

    • Marlanii? Mârlan esti tu ,bou coclit! Mai bine te avorta mama ta scursura ce esti! Te crezi mai cineva tu? Ești un nesimtit ,lingău de al lui Buzatu,spălător de vase al lui! Drumul care leagă Munteni de Jos de Alexandru Vlahuță trece prin Gavanu și este drum județean! Este o aventura sa mergi și pana la Bogdana,pana în capătul localității! Nu sunt gropi, sunt cratere! Și acest drum este sub aripa Consiliului Județean Vaslui! Nimic nu s a facut în ultimii ani,nimic! Votati Buzatu în continuare! S a văzut ce a făcut! Și se vede! Va meritați soarta! Nu mai aruncați pe primar ca n are nici o treaba el! Scuipați l pe Buzatu cu drumul lui cu tot!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.