spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
29-apr.-2024

Ministrul Afacerilor Externe va efectua o vizită în Republica Moldova

- Advertisement -

Ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, va efectua, marţi, o vizită oficială în Republica Moldova, aceasta fiind prima deplasare oficială de la preluarea mandatului.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE remis luni AGERPRES, programul vizitei ministrului Cristian Diaconescu la Chişinău include convorbiri oficiale la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu omologul său Iurie Leancă, primiri la prim-ministrul Vlad Filat şi la viceprim-ministrul pentru reintegrare Eugen Carpov, precum şi o întrevedere cu Dorin Chirtoacă, primarul general al municipiului Chişinău.

Convorbirile vor urmări, în principal, analizarea priorităţilor de cooperare bilaterală şi a posibilităţilor de dezvoltare a acesteia, în contextul obiectivului strategic comun de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Totodată, şeful diplomaţiei române va realiza un schimb de vederi asupra unor teme de interes reciproc de pe agenda regională.

„Un moment important pe agenda vizitei ministrului Afacerilor Externe îl reprezintă participarea la ceremonia de inaugurare a unei noi aripi a Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, eveniment ce se va desfăşura în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor din Republica Moldova”, se arată în comunicatul de presă.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.