spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Părinții vor putea plăti excursiile în cadrul programului “Școala altfel” fără implicarea elevilor și profesorilor

- Advertisement -
PROGRAM NAȚIONAL…Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului «Școala Altfel» prin Asociația de părinți cu personalitate juridică sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.

MODIFICĂRI… Noua metodologie privind desfășurarea programului “Școala Altfel” a fost publicată în Monitorul Oficial. Documentul are câteva modificări față de forma de proiect, în sensul că acum sunt permise excursiile în cadrul programului “Școala Altfel”, dar este interzisă implicarea elevilor și profesorilor în strângerea fondurilor.

Părinții vor putea plăti excursiile în cadrul programului “Școala Altfel”, dar este interzisă implicarea elevilor și a profesorilor în strângerea fondurilor, se arată în noua metodologie privind desfășurarea programului “Școala Altfel”. Anterior, în proiectul pus în dezbatere publică, excursiile în afara localității pe banii părinților erau interzise în “Școala altfel”. În proiectul inițial se preciza că “nu sunt permise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare”. Aceste excursii pot fi plătite prin Asociațiile de părinți, în cazul școlilor unde acestea sunt înființate. La articolul 6 a fost introdus un nou alineat, (6) – “Părinții pot decide să susțină financiar activitățile desfășurate în cadrul programului <<Școala Altfel>> prin Asociația de părinți cu personalitate juridică cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare. Este interzisă și constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau personalului din unitatea de învățământ în strângerea de fonduri de la părinți sau prin gestionarea de fonduri Asociației de părinți utilizate în derularea programului Școala Altfel”. La articolul 16, alin. 2, privind alcătuirea ofertei programului Școala Altfel, a fost introdus un nou paragraf: f) pentru activitățile care implică suport financiar, unitatea de învățământ se asigură că există resursele necesare pentru ca toți copiii unei grupe clase care au optat pentru acestea să poată participa la ele. Programul național „Școala Altfel” se desfășoară obligatoriu în unitățile de învățământ primar, gimnazial și liceal, din cadrul sistemului național de învățământ preuniversitar. „Școala Altfel” are loc în perioada 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ, potrivit ordinului ministrului Educației nr. 3.800 din luna martie 2023, care aprobă structura anului școlar 2023-2024. „Școala Altfel” se desfășoară obligatoriu în școli și licee.

Unitatea de învățământ are obligația de a stabili oferta de activități din cadrul Programului național “Școala Altfel” astfel încât să poată asigura, prin oferte alternative, participarea la aceste activități, a tuturor elevilor și cadrelor didactice. În situația în care pe întreaga perioadă a programului sau doar în anumite zile, din motive obiective, nu se pot organiza activități conform orarului stabilit pentru programul „Școala Altfel”, se desfășoară alte activități educative care contribuie la formarea și dezvoltarea competențelor din curriculumul național.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Va fi platita daca vrea scoala. Daca nu se regaseste in oferta prezentata de institutie, nu plateste nimeni nimic pentru ca nu are ce. Si inca un aspect, nu poate fi pe toata perioada. Lipitorii de afise ar trebui sa mai citeasca si legi, nu doar „inchis”, „deschis”, „inventar”….

  2. Programul național „Școală altfel”, este o mare pierdere pentru elevi în primul rând! Școala nu poate fi altfel, și nici verde măcar….Școala este pentru carte!…fără circ ieftin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.