spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
12.5 C
Vaslui
10-mai-2024

Paznicul șpăgar de la DGASPC nu mai vrea să participe la funeraliile fratelui său

- Advertisement -

GEST… Din spatele gratiilor, Constantin Nechita, paznicul șpăgar de la DGASPC Vaslui, a cerut magistraților învoire pentru a participa la funeraliile fratelui său, decedat de curând. Numai că, odată ajuns în fața judecătorilor Tribunalului Vaslui, Nechita își retrage cererea formulată. Nechita a ajuns în arestul poliției vasluiene după descinderile DNA la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui. Primul care a picat a fost paznicul de la Complexul de Servicii Comunitare nr.2 din Bârlad care, în câteva luni, a reușit să strângă o șpagă de 1,5 miliarde de lei. Așa cum arătau procurorii anticorupție, rețeaua lui Nechita era una foarte complexă, formată din funcționari din cadrul instituției. Portarul, pe lângă faptul că dădea atestate de asistent maternal și aranja ploile pentru plasamentul familial al minorilor, a reușit să facă rost să certificate de încadrare în grad de handicap, cu obținerea de pensii de invaliditate. Din 23 de astfel de „intervenții”, procurorii au stabilit că nea Costică gestiona o adevărată mină de aur, care a produs 95.700 lei și 8.700 euro. Pentru a culege probele, procurorii au răscolit 25 de locații de pe raza județelor Vaslui și Galați.

Gest greu de explicat al paznicului de la Complexul de Servicii Comunitare nr.2 din Bârlad, acuzat de fapte de corupție. Acesta a depus, zilele trecute, o cerere la Tribunalul Vaslui, prin care solicita încuviințarea de a părăsi, pe o perioadă determinată, arestul poliției vasluiene pentru a participa la funeraliile fratelui său, decedat de curând. Ajuns în fața magistraților, Constantin Nechita își retrage cererea și rămâne în arest. În plus, pentru deranj, a fost taxat cu 100 de lei. “Ia act de retragerea cererii formulate de către inculpatul Nechita Constantin, în prezent aflat în Centrul de reținere și arest preventiv al IPJ Vaslui, cu privire la permisiunea de părăsire a arestului în vederea participării la înhumarea numitului Nechita Cristinel. În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 100 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Constată că inculpatul a fost asistat de avocat ales. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Soluționată în camera de consiliu și pronunțată prin punerea minutei la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței», se arată în decizia instanței.

Constantin Nechita a fost reținut la jumătatea lunii noiembrie. Acesta a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în formă continuată. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2019-2022, inculpatul Nechita Constantin, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la 23 de persoane sume semnificative de bani, totalizând 95.700 de lei și 8.700 de euro, pentru a-și exercita influența pe care acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că ar avea-o asupra unor funcționari publici din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui sau din cadrul altor instituții publice. Sumele de bani respective ar fi fost pretinse și primite de inculpat pentru a rezolva diversele solicitări ale persoanelor respective, referitoare la angajarea în cadrul DGASPC Vaslui sau în cadrul altor instituții publice, acordarea atestatelor de asistent maternal, acordarea plasamentului familial al minorilor, aprobarea dosarelor de încadrare în grad de handicap și obținerea pensiilor de invaliditate. Mai mult, ancheta a scos la iveală faptul că paznicul de la Protecția Copilului avea intrare la Episcopia Hușilor. Acesta avea acordul de a realiza colete financiare în cadrul parohiilor din cuprinsul eparhiei la finele lunii aprilie 2023. Mai mult, avea obligația de a elibera chitanțe, el prezentându-se ca președinte al organizației nonguvernamentale „Cantina Oamenilor cu dizabilități medicale și financiare”. Acesta dădea chitanțe pentru sumele încasate, dar nu se știe cu exactitate dacă folosea banii pentru oamenii cu dizabilități medicale și financiare, odată ce i-au fost găsiți în casa sa din Bârlad o sumă colosală, peste 95.000 de lei și vreo 8.700 de euro, sumă care, după cum se vede, nu era pentru Cantina oamenilor necăjiți.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.