spot_imgspot_img
11.4 C
Vaslui
29-apr.-2024

Primarul și Consiliul Local Dragomirești: “În 2022 trebuie să începem lucrările la Liceul Vladia, altfel pierdem finanțarea”

- Advertisement -

PLANURI… În 2022, cea mai marea dorință a primarului și a Consiliului Local Dragomirești rămâne deblocarea proiectului privind extinderea și dotarea Liceului Vladia. Dacă din 2017 și până în 2021 lucrările nu puteau începe pentru că nu exista avizul ISU, acum totul depinde de bani. La ultima licitație organizată nu s-a înscris niciun constructor, pentru că devizele nu mai corespund realității. “În ultimul an, prețurile la materiale de construcții s-au scumpit enorm. Dacă în 2017 corpul nou al liceului ne costa 600.000 euro, acum cheltuielile au ajuns la aproape un milion de euro. Cofinanțarea pe care trebuie să o asigurăm noi e foarte mare, în jur de 1,8 milioane lei, dar consultanții spun că e posibil să ajungă chiar la 2,5-3 milioane lei. Termenul de finalizare e sfârșitul anului 2022, dacă nu reușim să finalizăm proiectul, pierdem finanțarea de 500.000 euro. Noi nu abandonăm corabia, vom vedea la ce uși va trebui să mai batem, pentru a putea acoperi confinanțarea”, a spus primarul comunei Dragomirești, Dănuț Iacob. Alături de acest obiectiv, autoritățile locale din Dragomirești își doresc să continue lucrările de modernizare a drumurilor comunale și de îmbunătățire a iluminatului public.

Comuna Dragomirești s-a înscris în Programul Național de Investiții “Anghel Saligny” cu proiecte de infrastructură tehnico-edilitară. “Am depus două proiecte mari pentru apă și canalizare și o porțiune de asfalt într-un sat izolat. Așteptăm programul național de redresare și reziliență (PNRR), pentru a mai depune câteva proiecte. Trebuie să recuperăm decalajul față de alte comune, avem nevoie de investiții serioase în infrastructură: apă și canalizare, drumuri, rețea de gaz, școli, astfel încât să se poată asigura  condiții de viață decente pentru oameni. Spre exemplu, în strategia de dezvoltare a comunei în perioada 2021-2027, am inclus asfaltarea drumurilor sătești din satele Băbuța – 2 km, Belzeni – 2 km, Doagele – 3 km, Dragomirești – 1,5 km, Poiana Pietrei – 1 km, Popești – 2,5 km, Rădeni – 3 km, Tulești – 1,5 km, Vladia – 1,5 km. Ne dorim, totodată, să îmbunătățim rețeaua de iluninat public în comună și să o extindem în satele Popești, Rădeni și Doagele. Rețeaua trebuie adaptată la standardele europene, pentru că în momentul de față nu satisface cerințele de vizibilitate pentru drumurile publice conform cu norma română SR 13433/1999. De asemenea, în strategia de dezvoltare au fost incluse o serie de proiecte de dezvoltare a activităților sportive, dar și a serviciilor sociale: o sală de sport în satul Vladia, un cămin pentru persoane vârstnice, care să beneficieze de fizioterapie, locuințe protejate și servicii sociale pentru victimele violenței în familie. Sunt doar câteva dintre proiectele incluse în strategia de dezvoltare a comunei în perioada 2021-2027, poate fi consultat de toți locuitorii comunei Dragomirești, pentru că este publicat pe site-ul primăriei”, a explicat edilul Dănuț Iacob.

Scumpirea materialelor de construcție îngreunează proiectul de extindere a Liceului Vladia

În anul care vine, însă, unul dintre obiectivele majore rămâne deblocarea proiectului privind extinderea și dotarea Liceului Vladia. “Anul acesta am reușit să obținem avizul ISU pentru corpul nou și am reușit să scoatem la licitație lucrările, însă, din păcate, nu s-a înscris nimeni. Vom organiza o nouă licitație în prima parte a anului 2022 și sperăm să se înscrie un constructor serios. Sperăm, totodată, să primim și ajutor de la ceilalți parteneri, pentru că trebuie să asigurăm o cofinanțare foarte mare, în jur de 1,8 mil. lei, dar consultanții spun că e posibil să ajungă chiar la 2,5-3 milioane lei. Pentru clădirea nouă am avut o cofinanțare de 4 milioane și am ajuns acum la 10 mil. cu actualizare de prețuri. S-au dublat. Dacă în 2017 corpul nou costa 600.000 euro, acum costă un milion de euro. Spre exemplu, cheresteaua e mult mai scumpă. Prețul ei a crescut de la 700 lei pe metru cub la 1500 lei. Prețul fierului s-a mărit de la 2,70 kg la 5 lei și ceva. Din păcate, termenul de finalizare e foarte aproape: sfârșitul anului 2022. Dacă nu reușim să finalizăm proiectul, pierdem finanțarea de 500.000 euro. Noi nu abandonăm corabia, vom vedea la ce uși va trebui să mai batem, pentru că, în caz contrar, pierdem proiectul. Mulți părinți nu-și vor permite să-și țină copiii la un liceu din oraș și vor rămâne cu 8 clase. Este un scenariu pe care nu ni-l dorim, elevii trebuie să învețe o meserie, să-și poată întreține, apoi, familiile pe care și le vor întemeia. Educația este baza unei societăți sănătoase”, a explicat edilul comunei Dragomirești.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.