spot_img
spot_imgspot_img
17.2 C
Vaslui
19-mai-2024

Reorganizare sã fie, dar sã o stim si noi!

- Advertisement -

Consultare cu scandal, la Consiliul Judetean

SMECHERI… Primarii din comunele vizate de reorganizare sunt disperati si anuntã guvernantii: “Oamenii sunt împotriva desfiintãrii judetului Vaslui!”. Ieri, la consultarea cu primarii din judet, edilii de la Bârlad si Husi au dat cu flit conducerii Consiliului Judetean, asteptând desfiintarea judetului si trecerea la mega-judetul Moldova Nord!

Sedinta de ieri, de la Consiliul Judetean, în care zeci de primari au fost chemati pentru a-si da cu pãrerea în problema desfiintãrii judetului si a comunelor cu populatie sub 5.000 de suflete, plãnuitã de PDL peste noapte, s-a terminat cu un scandal politic. Unul dintre primarii acreditati ca fiind în tabãra PDL, Vasile Anton, edilul de la Munteni de Sus, a acuzat conducerea Consiliului Judetean cã nu l-a sprijinit în dezvoltarea proiectelor, asa cã nu este convins cã judetul mai trebuie sã functioneze în actuala structurã. “Domnule primar, ai ajuns acolo pentru cã ti-am dat noi patru miliarde, cu care ti-ai asfaltat drumurile din comunã”, i-a strigat Vasile Mihalachi, presedintele Consiliului Judetean. Primarul de la Puscasi, Neculai Ignat, a fãcut deliciul asistentei, spunând lucrurilor pe nume. “Dacã la Bruxelles spune cineva ceva, ai nostri se scapã imediat pe ei. Este o ploconire, un servilism dus la extrem al autoritãtilor noastre”, a explicat primarul. Marii absenti ai sedintei de ieri au fost primarii de la Bârlad si Husi, care au luat o optiune importantã în vederea desfiintãrii judetului, prin declaratii mai mult sau mai putin publice. Nici primarii PDL nu au venit la sedintã, preferând sã asculte de conducerea partidului, decât sã respecte optiunea celor care i-au ales. Dupã sedinta de ieri, conducerea Consiliului Judetean a anuntat cã pregãteste un referendum, prin care populatia sã fie întrebatã dacã doreste desfiintarea judetului Vaslui si comasarea comunelor mai mici.

În jur de 40 de primari au venit, ieri, la sedinta de consultare a conducerii Consiliului Judetean cu alesii locali din judet. Tema discutiilor a reprezentat-o desfiintarea judetului Vaslui, cu “varianta” desfiintãrii comunelor mici si înfiintarea unor comune mari, de peste 7.000 de locuitori. Dumitru Buzatu, vicepresedintele Consiliului Judetean a avertizat alesii locali cu privire la surprizele care li se pregãtesc în laboratoarele PDL, la Bucuresti. “Nu trebuie sã ne pãcãlim si sã credem cã aceste subiecte vor fi retrase din discutie. Existã o anume necesitate de a înfiinta o autoritate care sã gestioneze fondurile care vor veni de la UE, dupã 2013. Vãd cã primarii PDL sunt absenti, deci s-au raliat la ideile de dezbatere lansate la Bucuresti, dar eu vã fac îndemnul, celor care sunteti aici, sã discutati cu oamenii si sã le explicati ce se petrece, ce se va întâmpla cu ei, dacã localitãtile în care sunt acum vor fi desfiintate. Este o poveste care trebuie sã ne preocupe pe toti, înfiintarea unui judet care sã înceapã de la Dorohoi si sã se termine la Vinderei”, a spus Buzatu, care a mai adãugat cã “zona aceasta, a Vasluiului, nu a fost stabilitã întâmplãtor, iar atunci când s-a înfiintat judetul s-a lucrat doi-trei ani, cu colective de specialisti”. Marii absenti ai zilei au fost primarii de la Husi si Bârlad, pe care Buzatu i-a catalogat imediat: “Husul este de acord sã facem o regiune cu Chisinãul, iar Bârladul se duce cu Tutova!”

“Soarta lui Boc atârnã de un fir de pãr de pe chelia lui Bela”

În judetul Vaslui, doar câteva comune au peste 5.000 de locuitori. Restul pot fi, în orice clipã, desfiintate, cu efecte greu de cuantificat pentru cei care locuiesc acum în aceste localitãti. “Sunt povesti cu metropole de 70.000 de locuitori, de nu mai întelegi nimic. Domnul primar de la Murgeni trebuie sã se pregãteascã de zona metropolitanã, dupã planurile unora. Tocmai de aceea, având în vedere ce se pregãteste, oamenii trebuie sã se pregãteascã pentru a participa la un referendum, sã se stabileascã din timp care vor fi sectiile unde se va vota si trebuie sã gãsim voluntari”, a mai explicat Buzatu. El a fost completat de colegul sãu, vicepresedintele Bichinet: “Niciunul dintre cei trei, care suntem în fruntea Consiliului Judetean, nu este îngrijorat de soarta lui. Cred cã fiecare primar trebuie sã se gândeascã si sã explice alegãtorilor ce se va întâmpla cu localitatea lui, dupã desfiintare. Dacã, de exemplu, se va face un centru de comunã la Puiesti, la care vor veni cei din Iana, Ghergesti sau Voinesti, de la distante mari, va fi foarte, foarte greu. Dacã veti dori sã facem referendum, vom face referendum si vom întreba populatia. Acuma, soarta lui Boc atârnã de un fir de pãr de pe chelia lui Marko Bela”.

Primarul Vasluiului anuntã: mii de bugetari din oras vor face coadã la Agentia de Somaj!

Vasile Pavãl, primarul Vasluiului, spune cã este oprit de oameni pe stradã si întrebat ce se va întâmpla cu orasul, dacã se va ajunge la reorganizarea administrativ-teritorialã. “Reorganizarea trebuie sã se facã prin consultarea populatiei. Acuma, fiecare dintre cei care conducem localitãtile ne-am dori o descentralizare a deciziei, însã nu este o decizie simplã, dacã nu ai independentã financiarã. Cum putem fi independenti financiar, când, la Vaslui, taxele si impozitele locale acoperã doar 20% din totalul cheltuielilor, iar 80% ne vine de la buget? Cum vom fi priviti noi, cei din Vaslui, la masa bogatilor, dacã se desfiinteazã judetul? Nu-mi mai doresc sarcini, decât dacã sunt însotite de finantare! Am o situatie care demonstreazã în ce mod ni se dau sarcini. Ne ocupãm de Evidenta Persoanei si dãm buletine la 20 de comune. Ori, când au descentralizat acest serviciu, nu ne-au dat si sursele de finantare, iar acum suportãm totul de la bugetul local, plata salariilor si alte cheltuieli. Iar, astfel de exemple sunt destule”, a spus primarul Pavãl. Acesta a ami explicat cã sunt mii de bugetari în oras care vor fi lãsati fãrã locuri de muncã de ambitiile nebunesti ale celor de la putere. “Sã zic cã un procent de 20% vor fi asimilati, însã 80% vor fi trecuti la somaj. Ce locuri de muncã le vom da, câtã vreme nu avem nicio perspectivã, nicio întreprindere de nivel national sau vreo investitie concretã? Pe lângã cei 14.000 de vasluieni care sunt plecati la muncã în strãinãtate, probabil vor pleca si miile de bugetari care îsi vor pierde locurile de muncã, prin desfiintarea serviciilor deconcentrate”, a avertizat primarul Pavãl.

“Este un servilism dus la extrem, fatã de UE”

“De ce s-au desfiintat regiunile? Datoritã discrepantelor de dezvoltare între Iasi, care era capitala, si judete precum Vaslui sau Botosani. Sã fim sinceri si sã spunem adevãrul. Vã spun de pe acum rezultatul referendumului: vor fi 50-100, într-o comunã, care vor fi de acord cu desfiintarea, însã majoritatea vor vota împotriva desfiintãrii judetului Vaslui. Dacã vor face acest judet, despre care se vorbeste, se va adânci si mai mult decalajul economic. Dacã la Bruxelles spune cineva ceva, ai nostri se scapã imediat pe ei. Este o ploconire, un servilism dus la extrem al autoritãtilor noastre” – Neculai Ignat, primar Puscasi, fost primar al mun. Vaslui

Vasile Anton, atac la conducerea CJ Vaslui

Cel mai disputat moment al sedintei a venit pe final, când a luat cuvântul primarul comunei Munteni de Sus, Vasile Anton. “Dacã s-ar fi pus problema referendumului privind desfiintarea judetului în 2000, 2004 sau 2008, cred cã am fi venit cu copii cu tot în centrul Vasluiului si am fi protestat. Acum, trebuie sã spun cã, din 2008 si pânã acum am fost chemat doar de cinci ori la Consiliul Judetean si nu am fost sprijinit mai deloc”, a spus Anton, iritându-i la maxim pe sefii judetului. “Tu vorbesti? Pãi, tu ai câstigat alegerile asfaltând comuna cu bani de la Consiliul Judetean”, a tunat Vasile Mihalachi, presedintele CJ Vaslui. Acuzat de faptul cã ar fi trecut la PDL, Anton a sãrit în sus: “Nu sunt membru PDL, sunt la PRM, am câstigat pentru PRM!”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

48 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.