spot_img
spot_imgspot_img
11 C
Vaslui
18-mai-2024

UPDATE: Bărbatul din Miclești care a dat foc locuinței, cunoscut cu probleme psihice (FOTO)

- Advertisement -

UPDATE: Bărbatul care a dat foc locuinței, după ce s-a certat cu soția, a ajuns la spital, intoxicat cu fum. Sătenii povestesc că Ștefan Chiuda nu este la prima abatere de acest gen și a amenințat, de mai multe ori, că se omoară. De data aceasta, bărbatul s-a pregătit să incendieze locuința. Avea, în casă, un bidon de benzină pe care-l cumpărase pentru a tăia niște lemne de foc. Numai că, supărat pe soție, a stropit mobila din locuință și patul apoi a dat foc. Speriată, soția a cerut ajutorul vecinilor care au reușit să-l scoată afară înainte de a suferi răni grave. A fost preluat de o ambulanță și transportat apoi la spital. “Posibil că va ajunge și la psihiatrie mai ales că intoxicația cu fum nu a fost una gravă. ȘI nu este la prima tentativă de acest fel. În urmă cu câțiva ani a fost căutat de oameni prin pădure. Plecase de acasă și a amenințat că se duce să se spânzure. Posibil să aibă vreo boală moștenită mai ales că și tatăl lui s-a sinucis aruncându-se în fântâna din curte”, povestesc sătenii din Miclești. De asemenea, pompierii au avut nevoie de o oră și jumătate pentru a potoli focul pus de către bărbatul de 60 de ani. Au ars bunurile din două camere și o anexă, acoperișul pe o suprafață de aproximativ 50 metri pătrați, diverse produse textile și materiale plastice. A fost salvat acoperișul imobilului pe o suprafață de aproximativ 60 metri pătrați, precum și o cameră de locuit.

STIRE INITIALA: Scandal monstru la Miclești după ce un bărbat s-a certat cu soția, apoi a dat foc locuinței

ULTIMA ORĂ… Supărat că soția nu îl mai ascultă, un bărbat de 67 de ani din Miclești a pornit un scandal monstru cu aceasta. La un moment dat, pentru a demonstra că el este stăpân pe averea acumulată într-o viață, bărbatul a dat foc locuinței. Speriată, femeia a sunat la 112 după ajutor. La fața locului au pornit acum echipaje de poliție și de pompieri. Vom reveni cu amănunte.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.