spot_imgspot_img
11.1 C
Vaslui
29-apr.-2024

Scrisoare deschisã cãtre locuitorii din Rosiesti

- Advertisement -

BLOCAJ Din decembrie anul trecut, la Rosiesti, nu a mai fost adoptatã nicio hotãrâre de Consiliu Local, nefiind adoptat nici mãcar bugetul comunei pe acest an, fiind mai multe luni în care nici mãcar nu s-au mai convocat sedinte. Aceastã situatie nu a avut pânã acum nicio solutie, chiar dacã s-a implicat si Institutia Prefectului judetului Vaslui, care a cerut în instantã, la sectia de contencios administrativ a Tribunalului Vaslui dizolvarea CL Rosiesti, în vederea organizãrii de alegeri anticipate în comunã. Din pãcate, atât magistratii de la Tribunalul Vaslui, cât si cei de la Curtea de Apel Iasi au respins cererea prefecturii. Nici actiunea demaratã de primarul comunei, Constantin Postolache, prin care acesta încerca obtinerea validãrii unui supleant în locul consilierului care si-a dat demisia, nu a avut mai mult succes, dosarul fiind încã pe rol la Curtea de Apel Iasi, unde se judecã recursul fãcut de consilierii PDL, dupã ce, la Vaslui, avusese în primã fazã câstig de cauzã. În acest timp, consilierii aflati în opozitie au propus mai multe variante, inclusiv schimbarea viceprimarului, sau dizolvarea Consiliului Local, variante respinse de conducerea comunei, în ultimul caz, primarul fiind brusc lovit de grija pentru bugetul comunei. Pentru a forta totusi rezolvarea situatiei prin organizarea de alegeri anticipate, grupul consilierilor PDL si-a anuntat intentia de a demisiona din aceastã demnitate, motivele fiind explicate printr-o scrisoare deschisã adresatã locuitorilor comunei Rosiesti, scrisoare care explicã motivele care au generat acest blocaj. În cazul în care anuntul celor sase consilieri se va concretiza, este posibil ca pânã la sfârsitul anului locuitorii din Rosiesti sã fie chemati din nou la urne pentru a-si desemna reprezentantii în Consiliul Local.

Scrisoare deschisã a grupului consilierilor locali PDL din comuna Rosiesti

„Stimati locuitori ai comunei Rosiesti,

Ne adresãm vouã, noi, grupul PDL din cadrul Consiliului Local Rosiesti, în speranta cã veti întelege cauza luptei noastre pentru rezolvarea problemelor voastre si nu în defavoarea voastrã. Nu am fãcut-o pânã acum si ne cerem scuze pentru aceasta, deoarece, am sperat cã vom reusi prin prestatia noastrã sã aducem schimbare în vietile voastre, asa cum am promis în 10 iunie 2012 la alegerile locale. Nu am reusit deoarece ne-am lovit în permanentã de o brutalitate fãrã de margini din partea conducerii Primãriei Rosiesti, care a refuzat în mod sistematic dialogul pentru rezolvarea problemelor prioritare ale comunitãtii noastre. Am vrut mai întâi de toate sã transparentizãm activitãtile de la nivelul conducerii Primãriei, cât si la nivelul Consiliului Local, adicã voi, onorati cetãteni, sã fiti informati despre ceea ce se petrece în sânul acestor institutii, sã stiti cum este cheltuit banul public si cum sunt aplicate mãsurile de protectie si asistentã socialã, sã stiti ce se intentioneazã si prin ce modalitate.

Sã vã mai amintim cã încã de la constituire, Consiliul Local s-a format prin a fi omise unele persoane, cu buna stiintã a acestora, pentru ca Tãbãcaru Eugen sã ajungã viceprimar, înconjurat de unele persoane santajabile, asa cum îi convine acestuia. Nu vã ajunge cã ati fost mintiti cu desemnarea ca viitor viceprimar a domnului Anea Florin pe lista de candidati USL? Nu v-ati întrebat de ce acest lucru nu s-a întâmplat si pe aceastã functie a ajuns tot nasul sãu Tãbãcaru Eugen? Care a fost pretul pentru care satul Idrici a rãmas fãrã niciun consilier? Încã din luna decembrie 2012, noi am formulat cererile noastre legale cãtre conducerea Primãriei Rosiesti pentru a intra în posesia informatiilor referitoare la sumele cheltuite pentru amenajarea drumurilor comunale, la sumele încasate privind închirierea spatiului Cãminului Cultural Rosiesti, tocmai pentru a vã arãta la rândul nostru unde sunt banii dumneavoastrã pe care-i plãtiti prin taxe si impozite locale. Am mai vrut sã stim ce activitãti desfãsoarã Asociatia Crescãtorilor de Animale „Olimpia” Rosiesti, cine o conduce si ce bani se plãtesc la bugetul local. Pentru toate aceste probleme nu am primit rãspuns, ci dimpotrivã, ne-am confruntat cu o rãutate fãrã limite din partea Primariei, care nu a vrut sã audã decât despre completarea grupului de conducere în cadrul Consiliului Local si sã facã în continuare ceea ce au mai fãcut, adicã sã nesocoteascã tot ceea ce este legal, normal si moral si sã-si continuie jocurile mârsave pentru atingerea scopurilor personale si în niciun caz pe cele ale comunitãtii.

Toate solicitãrile noastre de explicatii privind cheltuirea banilor comunei s-au lovit de refuz si de indiferentã. Din momentul demisiei din Consiliul Local a lui Gelu Necula, care se pare cã se speriase de ce se întâmplã acolo, s-a ivit posibilitatea prin care sã blocãm bãtaia de joc fatã de banii comunei. Desi în prima parte a anului 2012 s-a aprobat si plãtit suma de 5.5 miliarde lei vechi pentru reparatiile drumurilor comunale, efectuate dupã cum bine stiti exact pânã în ziua alegerilor, în luna decembrie, viceprimarul a solicitat plata altor lucrãri de reparatii efectuate, dupã cum sustine el, în luna august a aceluiasi an, în valoare de 4 miliarde lei vechi. Nu am vrut sã aprobãm plata acestei sume, deoarece, dupã cum bine stie oricine, dupã 10 iunie 2012, nu s-a miscat nici mãcar o piatrã pe drumurile comunei. Lucrãrile au fost fãcute doar pe hârtie de Dãnut Costache în complicitate cu Primãria Rosiesti, viceprimarul fiind cel care a semnat pentru receptia lucrãrilor. De aici s-a stârnit toatã dihonia si s-a ajuns în situatia în care am sesizat Directia Nationalã Anticoruptie si organele de cercetare penalã, cu privire la abuzurile si fraudele sãvârsite de cei implicati. În replicã, ei ne-au târât în instantã cu tot felul de plângeri penale, ne-au amenintat cã vom ajunge la puscãrie si cã ni se vor lua casele drept daune pentru cã nu vrem sã le validãm abuzurile.

În altã ordine de idei, nu stim dacã vi se pare normalã situatia în care de pe aproximativ 800 de hectare de pãsune, aflate în propietatea comunei, nu se adunã la bugetul local decât 150 de milioane lei vechi anual, adevãratele venituri fiind împãrtite de cãtre viceprimarul Tãbãcaru prin „alesul” presedinte al Asociatiei „Olimpia Rosiesti”, Aftene Mihai. Acest lucru se face în timp ce cerintele si necesitãtile crescãtorilor de animale cu vechi traditii sunt ignorate, acestia fiind pusi în fata situatiei sã-si închidã fermele, desi ar fi dispusi sã plãteascã în schimbul pãsunii, sume de 10 ori mai mari decât se colecteazã în prezent. Nemultumirile sunt mari si referitor si la ceea ce se întâmplã în scolile din Rosiesti, unde troneazã Sava Eugen. Ajuns director în schimbul votului din Consiliul Local pentru viceprimarul Tãbãcaru, dã dovadã de o crasã incompetentã în management, fiind mai des vãzut în crâsmele comunei decât în curtea scolii. În loc sã fie sanctionat, a fost sustinut cu tãrie în ciuda rezultatelor rusinoase obtinute la testãrile de la clasa a VIII-a din ultimii doi ani, clase la care a avut continuitate ca si profesor si de care s-a ocupat personal, rezultatele fiind publice si putând fi vãzute de oricine. Oare de ce în Valea lui Darie, dupã ce în mijlocul satului s-a construit o statie de autobuz pe care s-au plãtit 42 milioane lei vechi din banii nostri, elevii vin pe jos la microbuzul de transport scolar din capãtul satului pânã la soseaua asfaltatã? Intereseazã pe cineva toate acestea?

Scuzati-ne, dar nu se mai poate tolera la nesfârsit o asemenea atitudine din partea celor care ne conduc destinele. Cerem public demisia urmãtoarelor persoane care se fac vinovate de mocirla în care înotãm astãzi:

– Viceprimarul Tãbãcaru Eugen, cel care în cei 12 ani de mandat nu a reusit decât sã înlãture din Consiliul Local pe toti cei care ar mai fi avut un cuvânt de spus acolo si sã se înconjoare de oameni mãrunti si coruptibili oferindu-le functii si avantaje materiale.

– De asemenea, cerem demisia sotiei sale, Tãbãcaru Miica, contabil la Primãria Rosiesti, cea care a ajuns în aceastã functie pentru a numãra si împãrti banii comunei dupã pofta sotului.

– În completare, asteptam si demisiile celor doi incompatibili: Aftene Mihai (presedintele Asociatiei Crescãtorilor de Animale „Olimpia” Rosiesti) si Sava Eugen (directorul Scolii Rosiesti), care si-au vândut voturile din Consiliul Local la schimb cu dreptul de a domni dupã bunul plac si fãrã de socotealã pe functiile primite.

În cazul în care nu suntem invitati la dialog si propunerile noastre nu sunt luate în consideratie, ne simtim obligati sã ne depunem demisiile din Consiliul Local, considerând cã nu putem sã vã îndeplinim lucrurile pe care ni le-ati cerut în alegerile locale din 10 iunie 2012. Ne cerem scuze fatã de cei care nu împãrtãsesc, nici mãcar partial, punctul nostru de vedere, dar, poate, în acest fel, vã veti convinge cã nu ne-ati trimis sã stãm degeaba acolo.”

Semneazã consilierii locali Armeni Sorinel, Cardoneanu Costel, Cârstea Veronica, Ciobotaru Costel, Cosmagiu Ion, Nica Daniel.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.