spot_imgspot_img
12.8 C
Vaslui
29-apr.-2024

Un betiv la volan a accidentat un pieton!

- Advertisement -

Pe 6 august, pe un drum sãtesc din localitatea Rânzesti, comuna Fãlciu, a avut loc un accident rutier cauzat de un individ care s-a urcat la volan dupã ce a consumat bãuturi alcoolice. Victor M., în vârstã de 66 ani, din comuna Fãlciu, conducea un autoturism cãtre D.N. 24 A, iar din cauza neatentiei în conducere, l-a acrosat cu partea dreaptã fatã a autovehiculului pe Anton C., în vârstã de 22 ani, din aceeasi localitate. Tânãrul se deplasa în mod regulamentar pe marginea drumului. Victima a fost transportatã la Spitalul municipal Bârlad, unde a fost diagnosticatã cu „fracturã deschisã gambã dreapta”. „Conducãtorul autovehiculului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauzã a fost întocmit dosar de cercetare penalã sub aspectul sãvârsirii infractiunilor de vãtãmare corporalã din culpã si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de cãtre o persoanã care are o îmbibatie alcoolicã de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, a precizat inspectorul principal Mihaela Straub, purtãtorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.