spot_img
spot_imgspot_img
21.1 C
Vaslui
19-mai-2024

Unul dintre cei mai buni membri ai Asociației CARP Bârlad, Valentin Roșca, a murit!

- Advertisement -
Unul dintre membrii delegați ai Adunării Generale a Asociației CARP Bârlad, Roșca Valentin, a decedat! Dumnezeu l-a luat la El!

DRUM LIN SPRE STELE!… Colectivul Asociației Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Elena Cuza” (CARP) din Bârlad este alături de familia greu încercată a celui care a fost Roșca Valentin, membru delegat al Adunării Generale Ordinare a Asociației CARP și membru al Casei din anul 2010. Valentin Roșca, de 76 de ani, s-a născut pe 26 septembrie 1946, la Bârlad. A fost până la pensionare președintele Cooperativei Progresul, iar din 2010 s-a alăturat Asociației CARP „Elena Cuza” din Bârlad, fiind activ în tot ce era eveniment cultural, precum și membru delegat AGO al Asociației CARP. Colegii săi din cadrul acestei importante Asociații CARP „Elena Cuza” îi regretă plecarea și sunt foarte îndurerați.

„Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze alături de cei drepți!”, – președintele Asociației CARP Bârlad, ex-proc. Nicolae MIHAI.

„Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace! Un om deosebit, nelipsit de la mai toate activitățile socio-culturale organizate în municipiul nostru! Sincere condoleanțe familiei!„ – prof. Corneliu Plesu

„Sincere condoleanțe familiei pentru stingerea din viață a acestui prieten apropiat al «razeșilor» noștri! Dumnezeu să-l odihnească în liniște și pace!”, a spus învățătorul Andrei Dumitru din Pogonești!

Slujba de înmormântare va avea loc mâine, 31 august, începând cu ora 11.00, la Biserica „Sfântul Spiridon” din Bârlad.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.