spot_imgspot_img
18.5 C
Vaslui
29-apr.-2024

Vicepremierul Liviu Dragnea anunţă că preţul energiei electrice ar putea scădea

- Advertisement -

Preţul energiei electrice ar putea scădea atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru unităţile industriale, potrivit vicepremierului Liviu Dragnea, care a declarat duminică la Tulcea că Ministerul Energiei va face publică săptămâna viitoare o propunere legislativă în acest sens.

‘Marţi, ministrul Energiei va pune pe site-ul propriu un proiect de act normativ pentru diminuarea la jumătate în următorii trei ani a numărului de certificate verzi. În următorii trei ani, vrem ca certificatele astfel reduse să intre într-un coş administrat la nivel naţional de ANRE, iar societăţile să poată sconta la bancă aceste certificate din coş sau să le recupereze după trei ani’, a spus Dragnea.

În plus, potrivit acestuia, marii consumatori de peste 100 de gigawaţi vor putea să plătească din certificatele reduse jumătate din preţ, astfel încât să se reducă presiunea pe populaţie şi cea de pe marii consumatori de energie electrică, iar aceştia să poată menţine sau chiar crea locuri de muncă.

Vicepremierul Liviu Dragnea a discutat duminică la Tulcea cu liderii sindicali din combinatele Alum SA şi Feral SRL din Tulcea, dar şi cu reprezentanţi ai sindicatelor de pe platforma combinatului siderurgic din Galaţi, care i-au atras atenţia şi asupra altor taxe pe care trebuie să le plătească marii consumatori de energie electrică.

‘După cele 30 de zile în care propunerea noastră va fi dezbătută pe site-ul ministerului, vom intra cu ea în şedinţă de Guvern. În luna aprilie cel mai târziu, ne vom concentra asupra taxei de cogenerare să găsim şi acolo o soluţie şi ne vom ocupa şi de taxele de transport şi de distribuţie’, a menţionat în timpul discuţiilor cu sindicaliştii vicepremierul Dragnea.

Acesta însă nu a putut menţiona când va putea în vigoare viitorul act normativ.

În urma discuţiei, administratorul combinatului Feral SRL, Vasile Anagnoste, a declarat pentru AGERPRES că în condiţiile în care nu există un termen clar pentru punerea în practică a propunerilor legislative care vor avea drept efect scăderea preţului energiei electrice, începând de luna viitoare 66 de angajaţi vor fi disponibilizaţi colectiv.

De asemenea, liderul sindicatului Siderurgistul de pe platforma combinatului gălăţean, Vasile Crişan, a menţionat că începând de luni în primul mare consumator de energie electrică din România va intra în vigoare o nouă schemă de personal, nemenţionând însă numărul angajaţilor care vor rămâne fără locuri de muncă.

De altfel, preşedintele executiv al Federaţiei Sindicatelor din Metalurgia Neferoasă, Gheorghe Dragu, care este în acelaşi timp liderul sindicatului Alum SA din Tulcea, a menţionat că protestele angajaţilor pentru reducerea preţului la energie electrică vor continua în perioada următoare.

De la începutul acestei luni, sindicalişti din combinatele Alum SA şi Feral SRL, sprijiniţi de colegii din Cartel Alfa, au protestat de trei ori în Piaţa Tricolorului din oraşul Tulcea solicitând scăderea preţului energiei electrice, la ultima acţiune desfăşurată vineri participând şi sindicalişti din judeţele Olt, Constanţa şi Galaţi.

Vicepremierul Liviu Dragnea a participat duminică la Conferinţa judeţeană a organizaţiei PSD Tulcea în timpul căreia preşedintele Horia Teodorescu a fost reconfirmat în funcţie.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.